Sezonul rece presupune automat un consum mai ridicat de energie, astfel că Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, prezintă câteva metode prin care costul facturilor la energie poate fi redus, îmbunătățind în același timp calitatea locuinței, dar și a vieții locuitorilor ei. Printre acestea se numără: izolarea adecvată a casei și a ferestrelor, menținerea unui nivel optim de umiditate în interior, adaptarea temperaturii în funcție de tipul camerei sau utilizarea becurilor LED.
Datele specialiștilor arată că aproximativ 20% din necesarul de energie și apă al unei țări este consumat de locuințe. În acest sens, prin aplicarea unor modalități eficiente, putem contribui fiecare dintre noi la reducerea consumului de energie, mai ales în timpul iernii, fără a scădea gradul de confort din interiorul casei.
Izolarea adecvată a casei
Cauza principală pentru pierderea de căldură iarna este izolația necorespunzătoare a casei, care se reflectă automat și în valoarea facturilor. În cazul unei locuințe slab sau mediu izolate, 20-25% din energie se pierde prin pereți, în timp ce 5-10% prin acoperiș. Curenții de aer rece mai pot pătrunde în locuință pe sub ușa de la intrare sau pe sub cea care face legătura dintre terasă sau garaj și interiorul casei, respectiv prin spațiile unde sunt montate prizele. Investiția în izolarea adecvată a casei, deși poate părea la prima vedere o cheltuială semnificativă, va genera în timp un consum mai redus de energie și implicit, facturi mai mici.
Izolarea ferestrelor sau înlocuirea cu cele PVC de calitate
Ferestrele slab izolate, deteriorate sau vechi cauzează 15% din pierderile de căldură. Mai mult, izolarea ferestrelor sau înlocuirea lor cu unele noi de o calitate superioară, precum cele PVC, reduce pierderile de căldură cu până la 50%. Alte metode pentru a menține căldura în casă sunt izolarea garniturilor ușilor și ferestrelor cu benzi și adezivi speciali sau folosirea unor perdele și draperii cu protecție termică ce împiedică pierderea căldurii.
Menținerea aerului cald în casă
Pentru a fi distribuit eficient, aerul cald nu trebuie să întâmpine obstacole precum mobilierul. Radiatoarele funcționează bine doar dacă au în jurul lor suficient aer. De asemenea, în spatele lor se pot amplasa panouri reflectorizante pentru a le îmbunătăți performanța. Astfel, un plus de 20% din căldura emisă de radiatoare este direcționată spre cameră, în loc să se piardă prin perete.
Păstrarea unui nivel optim de umiditate
Instalarea unei hote în bucătărie, deasupra plitei de gătit ajută la evacuarea vaporilor, a mirosurilor, a fumului și la menținerea unui nivel optim de umiditate în casă. În mod ideal, nivelul umidității trebuie să se situeze între 40% și 60%. Peste 60% aerul devine prea umed, iar sub 40% acesta este prea uscat.
Montarea centralei termice aproape de centrul casei
Cu cât este mai aproape amplasată sursa de distribuție a căldurii sau a apei calde de punctul unde este cea mai mare nevoie, cu atât mai puțin se pierde căldura prin conducte. Astfel, opt metri între sursă și punctul de utilizare este maximul distanței recomandate. De aceea, este de dorit montarea centralei termice cât mai aproape de centrul casei, astfel încât căldura și apa caldă să ajungă rapid la punctele de nevoie, la fel și în cazul boilerului montat în baie sau bucătarie. Mai mult, o mentenanță bună a rețelei de termoficare generează economii de încălzire de până la 12%.
Încălzirea camerei în funcție de utilizare
Adaptarea temperaturii în funcție de gradul de utilizare a camerei este foarte importantă, în contextul în care 1°C mai puțin poate însemna cu până la 7% mai puțină energie consumată. De exemplu, temperatura ideală pentru dormitor sau living este de 22°C în timpul iernii, pentru baie de 25°C, iar pentru o cameră goală de 15°C.
Înlocuirea becurilor tradiționale cu cele LED
Sursele de lumină consumă circa 12% din totalul necesarului de energie electrică din casă. De aceea, schimbarea becurilor clasice, incandescente, cu unele LED îți poate asigura un consum de energie cu până la 75% mai mic. Totodată, acestea au o durată de viață foarte lungă, de până la 20.000 de ore de utilizare sau până la 500.000 de aprinderi. În plus, sunt mult mai prietenoase cu mediul pentru că nu conțin plumb sau mercur și nici nu degajă căldură sau radiații ultraviolete.
Pentru a achiziționa produsele dorite, clienții Leroy Merlin pot accesa și soluțiile alternative de cumpărare, precum: Rezervă și Ridică, prin care aceștia își pot rezerva produsele dorite în magazin cu ridicare personală ulterioară în două ore, Comanda telefonică la *2244 – pentru cei care doresc să plaseze telefonic o comandă rapidă, Comanda online cu livrarea produselor la domiciliu în 1-3 zile lucrătoare sau aplicația mobilă Leroy Merlin, care oferă acces la toate produsele disponibile în magazin, dar și la secțiunea “Inspirație” dedicată articolelor și tutorialelor video pentru idei și soluții în proiecte de amenajare și renovare pentru casă și grădină.