- Leo Burnett Bucharest a urcat pe locul 2 în Europa și pe locul 11 global în cadrul Effie Global Index 2021.
- Rezultatele au la bază cele 27 de premii obținute de agenție în anul 2021 în competițiile Effie locale și internaționale.
- Leo Burnett Bucharest este cel mai bine cotat birou la nivel mondial al Publicis Groupe în acest top.
Leo Burnett Bucharest a obținut cele mai bune rezultate istorice ale unei agenții românești în cadrul clasamentului Effie Global Index. Astfel, agenția a urcat pe locul 2 în Europa și pe locul 11 global, fiind cel mai bine cotat birou la nivel mondial al Publicis Groupe în cadrul acestui top. Rezultatele se bazează pe cele 27 de premii obținute de Leo Burnett Bucharest anul trecut, dintre care 1 Grand/Platinum, 4 Gold, 6 Silver, 7 Bronze și 9 nominalizări pe listele de finaliști, însumând 276 de puncte.
În ultimii ani, agenția a avut o evoluție permanentă în topul Effie Global Index, urcând an de an în clasament, atât la nivel global, cât și în Europa. Astfel, dacă în anul 2019, Leo Burnett Bucharest se afla pe locul 31 mondial și pe locul 6 în Europa, în anul 2020 a urcat pe locurile 22 mondial și 5 în Europa, iar în 2021 a obținut locurile 11 mondial și 2 în Europa.
Victor Stroe, Associate Director & Chief Strategy Officer, Leo Burnett Bucharest, a declarat: ,,Rezultatele obținute sunt urmarea unei viziuni pe care o avem foarte clar definită în Leo Burnett de câțiva ani. Obsesia noastră este să găsim soluții creative care să rezolve pe bune problemele de business care apar în contextul actual. Effie nu este eficient doar pentru partenerii noștri, ci și pentru noi ca business, pentru că devenim vizibili internațional și atragem din ce în ce mai mulți clienți din afară”.
Printre campaniile realizate de Leo Burnett Bucharest care au obținut cele mai mari punctaje se numără „Online Park” pentru Telekom România, „Black Friday 2020, Ediția de bun simț” pentru Fashion Days și „Somn ușor, mic luptător” pentru Pampers.
Effie Global Index identifică și clasifică cele mai eficiente agenții, branduri și profesioniști din industria de marketing, analizând datele referitoare la finaliștii și câștigătorii din 47 de programe Effie Awards desfășurate în întreaga lume. Topul este cel mai cuprinzător clasament global al eficienței în campaniile de marketing.
În același timp, premiile Effie sunt o dovadă la nivel global a performanței și a eforturilor eficiente de marketing, construite pe baza unui insight puternic, o strategie complexă și un concept creativ ce duc către atingerea obiectivelor și înregistrarea celor mai bune rezultate.