Începând cu luna octombrie a acestui an, Leo Burnett Bucharest este noua agenție pentru brandurile premium URSUS: Premium, Retro, Cooler și Cooler Non Alcoholic.
Agenția Leo Burnett Bucharest a fost desemnată câștigătoare în urma unui pitch la care au participat mai multe agenții importante de publicitate din România.
Victor Teioșanu – Premium Brands Director, Ursus Breweries: „Cei de la Leo ne-au demonstrat încă de la început că înțeleg foarte bine provocările brandurilor și pot veni cu soluții creative care să ancoreze URSUS pe harta distracției legendare din România. Avem planuri mari pentru brandurile noastre premium și suntem convinși că în noua formulă avem toate șansele să scriem o pagină frumoasă în istoria berii URSUS în România”.
Diana Alexa – Managing Director, Leo Burnett Bucharest: „Suntem foarte încântați că vom lucra cu echipa URSUS. Credem în brandul URSUS și în planurile lui de viitor pe care abia așteptăm să le aducem la viață împreună și pentru care ne-am pregătit o echipă puternică”.
Victor Stroe – Associate Director & Head of Planning, Leo Burnett Bucharest: „Piața berii este cunoscută ca fiind extrem de competitivă, vie și fascinantă, ceea ce înseamnă că va trebui să dăm ce avem noi mai bun la nivel de creație, management de cont și strategie. Dar cel mai bucuros sunt de colaborarea cu echipa URSUS, în care, pe lângă profesionalismul bine știut pe piață, am descoperit niște oameni minunați, alături de care vom putea scrie povești epice în advertisingul românesc”.
Colaborarea celor doi noi parteneri a început deja, primele campanii care vor ajunge on air fiind programate pentru începutul anului 2019.
Echipa Leo Burnett a fost condusă de: Diana Alexa – Managing Director, Victor Stroe – Associate Director & Head of Planning, Ali Bati – Executive Creative Director.
Echipa URSUS a fost condusă de: Mihai Bârsan – Vicepresedinte Marketing, Victor Teioșanu – Premium Brands Director, Victor Popa – Integrated Communications Manager.