Lenovo a susținut cu dispozitive de tehnologie, măști de protecție și fonduri comunitățile afectate de pandemia de Covid-19, concentrându-se asupra școlilor, a celor vârstnici și asupra cadrelor medicale din linia întâi. De asemenea, compania a prioritizat sprijinul oferit sistemelor de sănătate și celor educaționale. Până în prezent, Lenovo a oferit peste 3.500 de tablete și computere, peste 100.000 de măști de protecție și a făcut donații financiare în întreaga regiune EMEA
Pandemia Covid-19 a afectat comunități din întreaga Europă, de pe teritoriul Orientului Mijlociu și din Africa și a avut un impact negativ la nivel global, însă această perioadă dificilă a scos în evidență și puterea și empatia celor afectați, care, în ciuda dificultăților, și-au oferit ajutorul celor din jur.
România: La nivel local, Lenovo România a donat 15.000 de dolari către ONG-ul Zi de Bine, care sprijină mii de oameni aflați în situații vulnerabile. Pe perioada pandemiei, asociația și-a redirecționat fondurile către achiziționarea de echipamente medicale și de protecție pentru spitalele din țară. De asemenea, Lenovo depune eforturi pentru a dona echipamente spitalelor mai mici din țară. În plus, Motorola a donat 10 smartphone-uri asociației Geeks for Democracy, inițiatoare a proiectului „Cumpărături la ușa ta”, o inițiativă pe bază de voluntariat, prin care voluntarii făceau cumpărături de alimente pentru persoanele în vârstă sau nedeplasabile, pentru ca mult mai mulți oameni să poată rămâne acasă, în siguranță.
„În această perioadă dificilă, ne-am ghidat după faptul că toți ne dorim același lucru: să îi știm în siguranță pe oamenii de care ne pasă, impactul virusului să fie cât mai mic, găsirea soluțiilor medicale pentru eradicarea virusului, ca noi toți să ne întoarcem la o viață normală. Suntem aproape de comunitățile medicale care au luptat în prima linie și care continuă să o facă cu toate forțele”, a declarat Aurel Nețin, General Manager Lenovo Romania.
Italia: Italia se numără printre primele țări afectate de pandemie, iar îmbunătățirea situației din țară se datorează în primul rând celor din linia întâi. Echipa Lenovo Italia a făcut o donație caritabilă către spitalul Luigi Sacco din Milano și a trimis 50.000 de măști de protecție în Lombardia, regiunea cel mai puternic afectată.
În plus față de sprijinul oferit celor din linia întâi, Lenovo s-a adresat și elevilor care nu aveau echipamentul digital necesar pentru a-și continua educația online. În colaborare cu Microsoft, Lenovo a donat 190 de laptopuri către școlile din Milano și din orașul Vo’, din regiunea care a raportat primele cazuri de Covid-19. Laptopurile au ajuns în 19 școli și au fost oferite elevilor care aveau cea mai mare nevoie de ele. Inspectorul școlar Alfonso D’Ambrosio, din zona orașului Vo’ a dat asigurări că „nicio zi de școală nu a fost compromisă” datorită acestei donații.
În plus, Lenovo a răspuns solicitării de ajutor venită din partea influencerului de tehnologie Riccardo Palombo, și a oferit 17 PC-uri care au ajuns la elevi. „Lenovo a fost prima companie care a răspuns mesajului meu și care a dat dovadă de grijă și atenție într-un moment extrem de dificil pentru întreaga țară.”, a declarat Palomb. Alte 32 de notebook-ur au fost donate elevilor din diferite regiuni din Italia.
Marea Britanie: Tehnologia dezvoltată de Lenovo poate ajuta cadrele medicale la punerea diagnosticelor de la distanță, prin intermediul conferințelor video, și le oferă persoanelor aflate la terapie intensivă posibilitatea de a rămâne conectate cu cei dragi. În Marea Britanie,100 de tablete au fost donate către NHS (National Healthcare Service) prin intermediul campaniei #TabletswithLove, iar alte 40 de laptopuri au fost oferite către Hampshire Hospitals Foundation Trust pentru a fi folosite în cele trei spitale ale sale.
În plus, Autoritatea pentru Sănătate și Securitate din Irlanda a primit o donație de tablete, în timp ce voluntarii Asociației Veterinarilor au fost echipați cu smartphone-uri pentru a permite personalului să se conecteze la linia telefonică de suport și asistență.
Spania: În Spania, una din cele mai greu încercate țări din EMEA, Lenovo a donat aproape 50.000 de măști de protecție spitalului universitar Infanta Sofia și 365 de tablete către spitale și cămine de vârstnici din țară, precum și 100.000 de euro spitalului La Paz din Madrid și Insitutului Català de la Salut.
Datorită eforturilor celor din linia întâi, multe comunități se bucură acum de o relaxare a măsurilor impuse de autorități. Cu toate acestea, izolarea poate avea efecte negative, în special pentru persoanele vulnerabile precum vârstnicii. De aceea, Lenovo Spania a donat mai multe tablete căminelor de bătrâni, pentru a le permite celor în etate să rămână conectați cu prieteni și cei dragi. În plus, angajații Lenovo Spania și-au donat propriile tichete alimentare neconsumate celor nevoiași.
Franța: Lenovo a donat 1.600 de tablete spitalelor și centrelor pentru vârstnici din țară, precum și 25 de notebook-uri pentru regiunea Grand Est, una din cele mai afectate regiuni ale Franței. Alte 30 de laptopuri au fost donate, prin Fundația Universității din Strasbourg, studenților care provin din familii ce nu își permit achiziționarea de gadgeturi.
Polonia: Echipa locală a susținut cadrele medicale prin donații de laptopuri, măști de protecție și mâncare, precum și dispozitive Motorola oferite unui spital din Wroclaw. De asemenea, au fost făcute donații de piese pentru imprimante 3D, pentru accelerarea producției de echipamente de protecție. Comunitatea vârstnică a beneficiat de donații financiare și cărți, precum și de alimente, medicamente și obiecte de igienă personală distribuite de angajații Lenovo, prin Fundația Lenovo. În final, echipa din Polonia a făcut o donație de 10.000 de zloți polonezi și a ajutat la colectarea de laptopuri uzate însă în stare bună de la angajații săi, pentru a fi donate copiilor pentru școala online.
Slovacia: Echipa Lenovo din Bratislava a colaborat cu ONG-ul Malicek pentru a distribui tabletele în centrele de neonatologie, unde medicii le-au folosit pentru a trimite fotografii și videoclipuri părinților ai căror copii erau internați și care nu au putut fi vizitați în spitale. De asemenea, prin centrul de criză Repuls, copiii defavorizați au primit tablete pentru a putea participa la cursurile online, iar angajații centrului au primit măști de protecție oferite de către echipa Lenovo din Slovacia. Măști de protecție au fost donate și adăposturilor Sf. Vincent DePaul din Bratislava, care găzduiesc și hrănesc sute de persoane în fiecare zi. Au fost oferite lămpi germicide igienizare și mai multe produse alimentare au fost donate adăposturilor Nota Bene și DePaul.
Benelux: Fundația Lenovo a făcut o donație de 70.000 de dolari către Salvați Copiii, fonduri destinate proiectului TeamUp! care, printre altele, ajută refugiații din Benelux și alte țări europene în prevenirea Covid-19. În plus, echipa Lenovo colaborează cu organizația United Way din Olanda, pentru donații de echipamente care le permit studenților refugiați să își continue studiile de acasă. Machiel Salomons, director executiv, United Way Olanda, a explicat că „laptopurile au fost primite la un moment vital și vor asigura continuarea serviciilor educaționale.” Centrele de bătrâni au primit 30 de smartphone-uri Motorola moto G7 precum și 111 tablete.
Germania: În parteneriat cu Media4Care, Lenovo Germania a donat 500 de tablete comunității în etate, cu aplicații special dezvoltate pentru ca vârstnicii să le poată folosi cât mai ușor. De asemenea, în parteneriat cu Computacenter, Lenovo a oferit 10 laptopuri IdeaPad centrelor de îngrijire paliativă pentru copii din cadrul universității Munchen LMU, oferindu-le pacienților posibilitatea de a rămâne conectați cu familiile lor ale căror vizite au fost suspendate.
Africa de Sud: Lenovo a donat 50 de tablete departamentului de sănătate Western Cape, care le-a trimis spitalelor regionale pentru a fi folosite de cadrele medicale din linia întâi și pacienții cu Covid-19, pentru a comunica cu cei dragi. Jashmeer Maharaj, director adjunct eHealth Projects & Support în cadrul Western Cape Department on Health, a declarat: „Mulțumim Lenovo pentru donația generoasă de tablete care le va permite medicilor să monitorizeze pacienții. Sprijinul primit din țară și din extern a fost extrem de benefic și de lăudat în această perioadă dificilă.”
Turcia: Echipa Lenovo Turcia a donat 50 de computere către Istanbul Cerrahpasa Medical School.
Croația: Lenovo a produs și oferit 650 de măști de protecție reutilizabile.
Slovenia: Au fost donate tablete către Ministerul Educației, Științei și Sporturilor care le-a distribuit familiilor nevoiașe pentru ca cei mici să se poată conecta la cursurile online.
Ungaria: Lenovo a donat 100 de tablete pentru centrele de copii prin fundația House of Parents, pentru ca cei mici să beneficieze în continuare de educație online.
În timp ce lupta împotriva acestui coronavirus este departe de a se fi încheiat, Lenovo va continua să ofere sprijin acolo unde este nevoie, menținându-și promisiunea de a oferi tehnologie mai inteligentă pentru toți, în încercarea de a răspunde vremurilor dificile.
Indiferent de natura donațiilor pe care le-a făcut în obiecte de tehnologie, echipamente medicale, fonduri sau orice alt sprijin oferit, Lenovo este recunoscător pentru privilegiul de a fi putut ajuta și de a fi aproape de comunitățile din care face parte.