- Laptopurile Intel® Evo™ ThinkPad™ X1 Carbon Gen 12 și ThinkPad X1 2-in-1 Gen 9 sunt pregătite pentru următorul val de computere de business cu AI
- Disponibil acum, Lenovo™ IdeaPad™ Pro 5i (16”, 9) este primul laptop Intel Evo din lume pentru segmentul consumer, fiind echipat cu procesoare Intel Core® Ultra™
Înaintea evenimentului CES® 2024, Lenovo prezintă noi laptopuri pentru segmentele business și consumer, concepute să ofere noi experiențe AI, să stimuleze productivitatea și creativitatea și să îmbunătățească eficiența. Laptopurile Intel Evo Lenovo ThinkPad X1 Carbon, ThinkPad X1 2-in-1 și IdeaPad Pro 5i sunt dotate cu procesoare Intel Core Ultra și cu sistemul de operare Windows 11, care asigură o eficiență energetică optimă, o mai bună performanță și experiențe imersive. Suportul dedicat pentru accelerare AI va ajuta utilizatorii să adopte noi experiențe, să fie mai eficienți atât la birou, cât și în plan personal, dar și să optimizeze capabilitățile Copilot în Windows. Fie că sunt utilizate pentru afaceri sau pentru petrecerea timpului liber, aceste laptopuri Lenovo sunt printre primele modele care conduc o revoluție AI PC care va schimba fundamental modul în care oamenii creează, colaborează și interacționează cu computerele. Concepute pentru a le oferi utilizatorilor cele mai diverse experiențe pentru PC de până acum, ThinkPad X1 și IdeaPad Pro 5i îi vor ajuta pe aceștia să adopte o nouă generație de AI computing.
Pregătite pentru următorul val de business computing
Laptopurile Lenovo cu procesoare Intel Core Ultra au trei motoare de calcul: CPU (Unitate centrală de procesare), GPU (Unitate de procesare grafică) și NPU (Unitate de procesare neurală), care pot gestiona sarcinile AI PC într-un mod eficient și inteligent. Utilizatorii au parte de fluxuri de lucru de calitate în aplicații software acceptate1, cum ar fi Zoom (pentru care ThinkPad X1 Carbon și ThinkPad X1 2-in-1 sunt singurele laptopuri certificate2), Microsoft Teams, Studio Effects, Adobe® Lightroom și multe altele. Funcționalități precum predicție text, estompare fundal, transcrieri întâlniri și mailuri de tip conspect îmbunătățesc productivitatea, în timp ce instrumentele de conținut digital îmbunătățesc creativitatea fără a afecta performanța generală a sistemului. Prin intermediul Copilot în Windows, acțiunile pe care utilizatorii le fac zilnic au loc mai rapid și mai ușor. Noile funcții vor ajuta utilizatorii să facă rezumatul unei pagini web, să compună un e-mail, să modifice setările și să activeze noi experiențe în aplicații, inclusiv Paint, Snipping Tool și multe altele. Lenovo transformă computerele și dispozitivele pe care le oferă pe piață pentru a oferi soluții AI personalizate. Pentru a produce această schimbare fundamentală în segmentul calculatoarelor personale, Lenovo lucrează cu parteneri strategici.
În plus, Lenovo a anunțat extinderea portofoliului de cloud hibrid, echipat cu următoarea generație de procesoare scalabile Intel® Xeon®. Acest portofoliu oferă o nouă platformă pregătită pentru inteligența artificială, cu performanțe îmbunătățite, cele mai recente acceleratoare și noile servicii profesionale Lenovo pentru inteligența artificială, un pas important în conturarea unei abordări AI hibride dinamice la nivel de modele publice, private și fundamentale.
Experiențe de utilizare inovatoare
Product Diversity Office de la Lenovo integrează feedback-ul primit de la diverse segmente de utilizatori încă de la începutul dezvoltării unui produs. Acest proces de incluziune a clienților a stat mereu la baza inovațiilor ThinkPad.
Marcajele tactile au făcut întotdeauna parte din designul ThinkPad, încă din 1992, astfel încât persoanele cu deficiențe de vedere să poată utiliza tastatura. În 2021, prin intermediul Product Diversity Office, Lenovo a încheiat un parteneriat cu Școala pentru Nevăzători Governor Morehead din Raleigh, Carolina de Nord, SUA, pentru a înțelege mai bine modul în care utilizatorii cu deficiențe de vedere interacționează cu computerele. Lenovo este primul producător de laptopuri care integrează indicații tactile suplimentare care sporesc nivelul de accesibilitate3. Abordarea Lenovo este aliniată cu cea a echipei de accesibilitate a Microsoft, compania lucrând la noi standarde industriale în ceea ce privește designul tastaturii.
Rezultatele acestei colaborări sunt vizibile prin dispunerea unor noi marcaje tactile pe tastatură și includ:
- Creșterea/scăderea volumului: partea audio este esențială pentru utilizatorii cu deficiențe de vedere. Tastele F2 și F3 vor include marcaje tactile, fiind mai ușor să se distingă între volumul scăzut sau ridicat.
- Insert key: tastele Insert și Delete sunt poziționate adesea una lângă alta pe tastaturi și pot genera probleme cu distrugerea unor documente. În numeroase situații, utilizatorii au șters sau au introdus conținut atunci când au vrut să facă operațiunea inversă. Marcajul tactil de pe tasta Insert va face mai ușoară diferențierea între cele două taste.
- Tasta Fn: Tasta Fn este esențială pentru persoanele care folosesc cititoare de ecran. Poziționată lângă tasta CTRL și de aceeași dimensiune, poate deveni adesea un motiv de frustrare pentru utilizatori.
- Tasta Enter: Deși poate părea o completare evidentă, tastele Enter pot varia în dimensiune, în funcție de tastatură și limbă.
Mai multe inovații centrate pe utilizator îmbunătățesc interacțiunea pe dispozitivul ThinkPad X1. Un TrackPad mai mare, de 120 mm, cu butoane fizice îmbunătățește precizia și utilizarea cu o singură mână cu TrackPoint-ul integrat. O nouă funcționalitate a ThinkPad X1 permite utilizatorilor să personalizeze caracteristicile comune dintr-o listă de opțiuni, prin dubla atingere a TrackPoint-ului care deschide meniul rapid TrackPoint. TouchPad-ul haptic din sticlă reprezintă o metodă opțională de utilizare, disponibilă pentru prima dată pe ThinkPad X1. ThinkPad X1 2-in-1 are, de asemenea, un creion magnetic4 mai mare pentru o experiență mai bună.
Noile laptopuri ThinkPad X1 Carbon și ThinkPad X1 2-in-1 dispun de sisteme îmbunătățite de management al răcirii și al consumului de energie și de funcționalități Computer Vision5 în aplicația Lenovo Commercial Vantage. Acestea includ activare prin detectarea feței și reglarea adaptivă a luminii pe monitoarele externe, oferind mai multă securitate și economii de energie.
ThinkPad X1 a excelat întotdeauna în ceea ce privește opțiunile de display și funcțiile camerei foto. Lenovo View oferă instrumente de optimizare video pentru camera foto, inclusiv o nouă funcție Low Light Enhancer, care poate ilumina și nuanța conținutul video în medii cu lumină scăzută. Software-ul rulează pe NPU pentru a economisi energie și a limita încărcarea procesorului atunci când rulează aplicații de comunicații unificate, cum ar fi Teams sau Zoom. ThinkPad X1 va include o cameră foto opțională de 8MP6 în cadrul Communications Bar, care oferă o calitate excelentă a conferințelor video. Conținutul video este mai clar datorită celui mai nou display OLED opțional de 120 Hz. Communications Bar permite, de asemenea, o utilizare mai bună a șasiului reproiectat, care are margini mai înguste și care oferă un raport mai mare dintre ecran și echipament7 și o deschidere ușoară cu o singură mână.
Laptopurile de business de ultimă generație trebuie să ofere experiențe mai bune pentru utilizatori, dar și sa-și extindă contribuția la economia circulară. Dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare, servicii, design de produse și materiale revoluționare a permis Lenovo să facă trecerea către un model circular – „proiectare, utilizare, returnare”. Cele mai noi laptopuri ThinkPad X1 sunt fabricate din materiale reciclate, materiale plastice PCC8 și ambalaje din bambus și trestie de zahăr fără plastic, minimizând astfel utilizarea de materiale virgine și crescând gradul de utilizare a materialelor plastice cu conținut reciclat post-industrial (PIC). Lenovo lucrează îndeaproape cu Toray Industries, Inc., care a furnizat companiei fibră de carbon. Datorită colaborării dintre Toray și Boeing, ThinkPad X1 Carbon Gen 12 este construit din fibră de carbon reciclată, recuperată din compozitele din fibră de carbon utilizate în producția de aripi9 pentru avioanele Boeing 787.
Cele mai noi laptopuri ThinkPad X1 Gen 12 și X1 2-in-1 Gen 9 dispun de noi funcții AI PC, sunt centrate pe client și sunt concepute pentru a transforma experiențele utilizatorilor. Lenovo a livrat noi laptop-uri de business care sunt pregătite să îndeplinească promisiunea AI for All.
„Pasiunea noastră o reprezintă inovațiile în zona de AI PC. Nu construim doar PC-uri, ci creăm experiențe prin intermediul elementelor inovatoare de design, materialelor sustenabile și tehnologiilor de calcul AI revoluționare, care vor defini viitorul în segmentul calculatoarelor dedicate zonei de business”, a declarat Jerry Paradise, Vicepreședinte, Commercial Portfolio and Product Management, Lenovo Intelligent Devices Group. „Noile laptopuri Lenovo ThinkPad X1 vor transforma experiența utilizatorilor datorită AI și vitezei oferite de procesoarele Intel Core Ultra”.
Lenovo Device Intelligence oferă mai mult control departamentelor IT
Tehnologia AI se extinde și în alte zone, precum ciclul de viață al produselor. Laptopurile ThinkPad anunțate astăzi sunt compatibile cu suita opțională de soluții Lenovo Device Intelligence (LDI). Folosind tehnologie bazată pe inteligența artificială, LDI oferă echipelor IT instrumentele necesare pentru a diagnostica, preveni și remedia aspecte legate de performanța computerului și pentru a îmbunătăți experiența angajaților. Portofoliul de soluții include Lenovo Device Intelligence, Lenovo Device Intelligence Plus, precum și Lenovo Device Intelligence Plus Managed Services:
- Lenovo Device Intelligence este o soluție SaaS (Software as a Service) de monitorizare a experienței digitale (DEM), care este, de asemenea, inclusă în serviciul Lenovo Premier Support Plus. Deoarece operează în cloud, această soluție este independentă de PC10 și generează analize predictive AI avansate, informații și alerte, rapoarte detaliate, notificări de remediere a problemelor și evaluări despre starea de sănătate a echipamentelor.
- Lenovo Device Intelligence Plus este o soluție SaaS de monitorizare a experienței digitale a angajaților (DEX), care combină tehnologia AI a LDI, cu informații îmbunătățite, alerte, rapoarte, analize și opțiuni suplimentare pentru remedierea problemelor. Lenovo Device Intelligence Plus oferă funcționalități sporite, cum ar fi un instrument de evaluare a experienței digitale a utilizatorilor, dimensionarea corectă a hardware-ului și software-ului, evaluări ale impactului asupra productivității, analize ale cauzelor unor probleme, comparații între produse similare și capabilități de auto-remediere cu dashboard-uri și sisteme de raportare extinse.
- Lenovo Device Intelligence Plus Managed Service – o echipă Lenovo de experți în servicii administrează software-ul LDI Plus în numele clienților, monitorizează starea dispozitivelor unui client, remediază problemele, ajută la optimizarea planificării resurselor IT și face recomandări de îmbunătățire a experienței digitale a angajaților.
Productivitate susținută de AI
Noul Lenovo IdeaPad Pro 5i (16”, 9) este primul laptop Intel Evo Edition din lume dedicat segmentului consumer și echipat cu procesoare Intel Core Ultra, care oferă experiențe superioare de utilizare datorită AI, precum crearea și editarea mai rapidă de fotografii, export video mai rapid și viteze mai mari pentru gestionarea simultană a mai multor sarcini, datorită Intel AI. Acest lucru înseamnă capabilități de transformare a textului în imagini, creare de text prin intermediul AI generativ și accelerarea fluxurilor de lucru de editare foto și video, oferind în același timp previzualizări de calitate superioară și export video mai rapid. Datorită noilor procesoarele de la Intel și unui GPU NVIDIA® GeForce RTX™ 4050 care ajunge până la 115 TDP, IdeaPad Pro 5i este dotat cu instrumente de creație rapide, bazate pe AI generativ, pentru a ajuta creatorii de conținut să dea viață ideilor pe echipamente de 14 și 16 inch, indiferent de stilul de lucru. Fie că este vorba de creare, editare sau jocuri, imaginile sunt vibrante și clare, datorită display-ului 100% OLED de până la 16:10 DCI-P3, de 120Hz.
IdeaPad Pro 5i oferă rezultate performante atunci când e nevoie de mai multă productivitate. Este dotat cu o cameră IR FHD cu senzor ToF și obturator, compatibil cu Windows Hello pentru autentificare rapidă și sigură. Bateria cu polimeri de 84 WHr permite încărcarea rapidă prin intermediul Rapid Charge Express via Thunderbolt™, precum și transferuri de date mai rapide, iar slotul SSD extensibil oferă o capacitate mai mare de stocare a datelor SSD PCIe M.2 de până la 1 TB11. Cântărește doar 1,46 kg (varianta de 14 inch) și 1,95 kg (varianta de 16 inch), cu un șasiu elegant Arctic Grey pentru toate modelele.
În plus, capacul inferior al laptopului conține 50% aluminiu reciclat și 90% plastic certificat OBP. IdeaPad Pro 5i (16”, 9) este, de asemenea, certificat EPEAT® Gold12 și ENERGY STAR®, îndeplinind cele mai înalte criterii de performanță de mediu privind longevitatea produsului, designul circular și eficiența energetică. Lenovo oferă, de asemenea, serviciul CO2 Offset13 pentru a compensa emisiile de carbon estimate ale dispozitivului.
„Suntem foarte mândri de continuarea parteneriatului cu Intel, care a lansat cele mai noi generații de procesoare și suntem încântați că Lenovo IdeaPad Pro 5i este primul laptop din lume Intel Evo Edition dedicat segmentului consumer care este echipat cu procesoare Intel Core Ultra. Seria de procesoare Intel Core Ultra permite capabilități AI pe IdeaPad Pro 5i, care oferă utilizatorilor beneficii semnificative în ceea ce privește rezultatele obținute”, a spus Jun Ouyang, vicepreședinte Lenovo și director general Consumer Business Segment, Intelligent Devices Group.
Experiențe multidimensionale fără ochelari
Monitorul Lenovo ThinkVision 27 3D este disponibil de acum și pregătit să ofere mai multă productivitate și eficiență. Monitorul 3D care poate fi utilizat fără ochelari dispune de o interfață mai intuitivă și interactivă a 3D Explorer, care le permite creatorilor de conținut să pătrundă în universul 3D și care poate fi folosit și în 2D. În plus, monitorul oferă suport software sporit prin intermediul aplicațiilor proprietare, inclusiv Design Engine, care elimină nevoia de plug-in-uri individuale, oferind o adevărată experiență de proiectare hibridă interdimensională. Utilizatorii pot proiecta în 2D și vizualiza în 3D sau pot folosi convertorul 2D-to-3D inclus, care permite conversia imaginilor, videoclipurilor și conținutului 2D în 3D cu ajutorul AI, în timp real. Prin intermediul AI, conținutul 2D de înaltă rezoluție cu o rată ridicată de refresh se transformă instantaneu în conținut 3D viu, oferind o reconstrucție spațială precisă, indiferent de cât de complexe pot fi fundalurile, fără a fi nevoie de putere suplimentară sau actualizări de sistem.
Monitorul 3D ThinkVision 27 integrează un motor de randare 3D, care ajută la îmbunătățirea productivității, reducând astfel nevoia de echipamente și putere de calcul suplimentare. De asemenea, crește eficiența, oferind utilizatorilor posibilitatea de a vizualiza și ajusta design-urile în timp real. Artiștii, inginerii sau designerii pot utiliza software-ul 2D pe un ecran 2D și să-și vadă imediat creațiile în 3D. În plus, orice modificări în 2D vor fi reflectate simultan în 3D. Monitorul 3D de 27 de inch, care poate fi folosit fără ochelari, proiectează catre ochii utilizatorului două imagini independente , astfel încât fiecare ochi vede subiectul dintr-un unghi ușor diferit, la care se adaugă o acuratețe a culorilor DCI-P3 și Adobe RGB de 99%, o tehnologie de urmărire a mișcării ochilor în timp real și o lentilă lenticulară comutabilă – oferind o experiență naturală de vizionare 3D.
Accesorii Lenovo pentru utilizatorii care lucrează în sistem hibrid
Lenovo USB-C Dual Display Travel Dock este un hub conceput pentru utilizatorii care lucrează atât de la birou, cât și de la distanță, ajutându-i să-și îndeplinească sarcinile de lucru și obiectivele într-un mod eficient, datorită conexiunilor ușoare ale display-urilor și dispozitivelor externe. Utilizatorii pot conecta un laptop compatibil cu USB-C™ și pot activa șapte porturi care sporesc performanța, inclusiv două pentru ecrane duale 4K. Utilizatorii beneficiază de conectivitate USB rapidă și ethernet dedicat, dar și de alimentare continuă prin intermediul unui port USB „Always-On” și al unui port USB-C PD (Power Delivery) de până la 100W14. Dock-ul de călătorie este elegant, universal, dispune de un sistem de management al cablurilor și este construit din 66% conținut reciclat PCC.
De asemenea, utilizatorii se pot bucura de conexiuni perfecte și de confort sporit datorită căștilor Lenovo Wireless VoIP. Concepute pentru a fi utilizate în spații de lucru hibride, oferă utilizatorilor mai multă flexibilitate și autonomie indiferent de mediul de lucru. Căștile sunt certificate Microsoft Teams15, și sunt dotate cu un receptor audio USB-A Bluetooth® pentru o conexiune simplă și fiabilă. Dispun de capabilități Bluetooth multipunct care permit conectarea la două dispozitive simultan și oferă o durată impresionantă de 30 de ore de convorbire16 între încărcări. Designul este intuitiv, iar cupele sunt reglabile, din spumă cu memorie și oferă un nivel excepțional de confort și o experiență de lucru mai bună. Sunt certificate pentru Microsoft Teams și optimizate pentru toate platformele de comunicații unificate, oferind o calitate audio superioară.
Disponibilitate și prețuri în EMEA17
- Lenovo ThinkPad X1 Carbon Gen 12 va fi disponibil începând cu aprilie 2024, cu un preț de pornire estimat de 1.679 EUR (fără TVA).
- Lenovo ThinkPad X1 2-in-1 Gen 9 va fi disponibil începând cu aprilie 2024, cu un preț de pornire estimat de 1.879 EUR (fără TVA).
- Lenovo IdeaPad Pro 5i (16”, 9) va fi disponibil începând cu sfârșitul lunii decembrie 2023, cu un preț de pornire estimat de 1.099 EUR (TVA inclus).
- Monitorul Lenovo ThinkVision 3D va fi disponibil pe anumite piețe începând cu mijlocul lunii martie 2024, cu un preț de pornire estimat de 3.000 EUR (TVA inclus).
- Lenovo USB-C Dual Display Travel Dock va fi disponibil începând cu mijlocul lunii aprilie 2024, cu un preț de pornire estimat de 89 EUR (fără TVA).
- Căștile Lenovo Wireless VoIP vor fi disponibile începând cu mijlocul lunii mai 2024, cu un preț de pornire estimat de 99 EUR (fără TVA).
Pentru mai multe detalii și imagini ale produselor, vizitați secțiunea media CES 2024 de la Lenovo pe StoryHub.
[1] Funcțiile AI pot necesita achiziționarea de software, a unui abonament sau activarea de către un furnizor de software sau platformă sau pot avea cerințe specifice de configurare sau compatibilitate. Detalii la www.intel.com/PerformanceIndex. Rezultatele pot varia.
[2] ThinkPad X1 Carbon Gen 12 și X1 2-in-1 Gen 9 vor fi certificate în funcție de disponibilitate. Lista hardware certificată Zoom este disponibilă aici: https://support.zoom.com/hc/en/article?id=zm_kb&sysparm_article=KB0063101#h_01H2GP1VX926Y09MW6D9XXD97P
[3] Pe baza cercetărilor efectuate de Lenovo în noiembrie 2023 cu privire la laptopurile vândute de marii producători de PC-uri care livrează mai mult de 1 milion de unități anual.
[4] Lenovo Slim Pen poate fi opțional în anumite configurații ThinkPad X1 2-în-1.
[5] Caracteristici Computer Vision disponibile pe anumite modele de ThinkPad X1 Carbon Gen 12 și X1 2-in-1 Gen 9.
[6] Cameră de 8 MP disponibilă pe ThinkPad X1 Carbon Gen 12 și X1 2-in-1 Gen 9.
[7] Raporturi ecran-echipament de la 85,5% la 89,2% la ThinkPad X1 Carbon Gen 12 și de la 85% la 87,8% la ThinkPad X1 2-in-1.
[8] Se aplică termeni și condiții suplimentare. Prețul licenței este pe dispozitiv pe an și poate varia în funcție de țară. Disponibilitatea poate varia în funcție de zonă, iar produsele pot fi disponibile numai pe anumite piețe. Toate ofertele sunt în funcție de disponibilitate și capacitate. Lenovo își rezervă dreptul de a modifica oferta de produse, caracteristicile și specificațiile în orice moment, fără notificare.
[9] Procentul de materiale reciclate și materiale plastice PCC variază în funcție de model și componente. Detalii complete despre călătoria Lenovo către emisii net zero pot fi găsite aici: https://www.lenovo.com/us/en/about/sustainability/
[10] În prezent, se aplică numai dispozitivelor comerciale echipate cu Windows 10 sau Windows 11 și procesoare Intel sau AMD. Se pot aplica unele excluderi.
[11] Capacitatea disponibilă reală este mai mică și variază din cauza multor factori, inclusiv formatarea, partiționarea și sistemul de operare etc., care utilizează o parte din această capacitate. Capacitatea disponibilă se poate modifica odată cu actualizările software.
[12] Înregistrare EPEAT acolo unde este cazul — consultați www.epeat.net pentru statusul înregistrării în funcție de țară.
[13] Lenovo CO2 Offset este un serviciu opțional. Se aplică termeni și condiții suplimentare. Prețul se bazează pe emisiile de CO2 calculate pe dispozitiv pe parcursul ciclului său mediu de viață și poate varia în diferite țări în funcție de costul compensării emisiilor de carbon. Disponibilitatea poate varia în funcție de zonă, iar serviciul poate fi disponibil numai pe anumite piețe.
[14] Încărcătorul USB-C de 100 W inclus oferă o putere de 65 W. Pentru a obține o putere de 100 W, este nevoie de un adaptor opțional Lenovo de 135 W USB-C.
[15] Căștile VoIP fără fir Lenovo sunt certificate pentru Microsoft Teams la momentul disponibilității.
[16] Durata bateriei poate varia în funcție de utilizarea reală.
[17] Prețurile și disponibilitatea pot varia în funcție de zonă, iar produsele pot fi disponibile numai în anumite piețe. Toate ofertele sunt în funcție de disponibilitate. Lenovo își rezervă dreptul de a modifica ofertele de produse, caracteristicile și specificațiile în orice moment, fără notificare.