“Ronnie O’Sullivan: Călătorie prin America”
“Ronnie O’Sullivan: Călătorie prin America” este noul serial marca HISTORY® în care campionul de snooker Ronnie “The Rocket” O’Sullivan şi prietenul său, comentatorul sportiv Matt Smith, traversează patru oraşe din America pentru a explora ţara şi jocul de biliard. Serialul va fi difuzat în exclusivitate la HISTORY® începând cu sâmbătă, 18 februarie, la ora 22:00.
Ronnie şi Matt vor călători prin New York, Chicago, Memphis şi San Francisco, pătrunzând în istoria fiecărui loc, descoperind aromele locale şi bucurându-se de cultura americană. Obiectivul celor doi este să găsească cei mai buni jucători de biliard din America, în speranţa de a-i învinge la propriul lor joc. Cu reputaţia sa de “geniu al tacului” relativ necunoscută americanilor, Ronnie va avea scenariul perfect pentru a stârni rumoare… cel puțin, aşa crede el.
Când nu se va afla la masa de biliard, Ronnie va vizita diferite locaţii din fiecare oraş, incluzând casa memorială a lui Elvis din Graceland, Muzeul Naţional al Drepturilor Civile, închisoarea Alcatraz şi barul Green Mill, deţinut în trecut de Al Capone.
După itinerarul turistic, Ronnie va reveni la ce ştie să facă cel mai bine şi, cu tacul în mână, îi va căuta şi provoca pe unii dintre cei mai renumiți jucători americani de biliard, printre care Danny “Kid Delicious” Basavich şi Earl “The Pearl” Strickland.
Ronnie O’Sullivan a declarat: “M-am simțit extraordinar călătorind prin America alături de Matt. Am vizitat unele dintre cele mai frumoase oraşe ale țării, învăţând despre istoria biliardului şi m-am bucurat de tot ceea ce are de oferit cultura Americii. Am înfruntat adversari foarte puternici și chiar a fost nevoie să îmi ridic nivelul de joc.“
Premiera serialului “Ronnie O’Sullivan: Călătorie prin America” are loc în exclusivitate la HISTORY® sâmbătă, 18 februarie 2017 de la ora 22:00. Show-ul va avea patru episoade a câte o oră.
REZUMATUL EPISOADELOR
NEW YORK Sâmbătă, 18 februarie, ora 22:00
În acest episod, Ronnie şi Matt parcurg străzile New York-ului cu propriul taxi newyorkez, făcând o incursiune în istoria şi cultura oraşului. În timp ce străbat străzile, cei doi se opresc la Insula Ellis, sunt “școliți” pe terenul de baschet, încearcă cele mai bune mâncăruri stradale şi dau piept cu o serie de legende locale ale biliardului, printre care Danny “Kid Delicious” Basavich şi Earl “The Pearl” Strickland.
CHICAGO Sâmbătă, 25 februarie, ora 22:00
Călătoria lui Ronnie şi a lui Matt îi aduce în Chicago, unde cei doi explorează istoria orașului lui Al Capone şi vizitează renumitul bar Green Mill. De-a lungul călătoriei, cei doi protagoniști își testează calitățile de jucători de baseball sub îndrumarea câștigătorilor campionatului american de baseball din 2016 – Chicago Cubs, îşi testează precizia pe poligonul de tir şi îi uimesc pe localnicii din barul Chris’s Billiards, unde s-a filmat “Culoarea banilor” sub regia lui Martin Scorsese. Înainte de încheierea vizitei, campionul la snooker se confruntă cu unul dintre cei mai de temut jucători de biliard – numărul unu mondial la feminin, Jeanette “Black Widow” Lee.
MEMPHIS Sâmbătă, 4 martie, ora 22:00
Înainte de a începe turul prin Memphis, Ronnie şi Matt se echipează cu o maşină demnă de un rege al rock ‘n’ roll-ului – un Cadillac Fleetwood ediția 1955. După o scurtă oprire la legendarul Sun Studio, cei doi vizitează casa memorială a lui Elvis din Graceland, unde cvintuplul campion mondial de snooker descoperă o masă de biliard pe care nu îi este permis să joace. Cei doi protagoniști vizitează Muzeul Naţional al Drepturilor Civile, se înfruptă din coaste cu sos barbecue şi se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum – revanșa în fața lui Johnny Archer, unul dintre cei mai buni jucători de biliard din istoria sportului.
SAN FRANCISCO Sâmbătă, 11 martie, ora 22:00
În ultima etapă a călătoriei, Ronnie şi Matt cuceresc străzile din San Francisco într-un Mustang ediția 1968, în stilul lui Steve McQueen. Înainte de ultima înfruntare a legendei tacului, cei doi amici schimbă câteva mingi cu echipa locală de fotbal american, văd cum arată viitorul biliardului în Silicon Valley şi devin prizonierii celebrei închisori Alcatraz. Pe măsură ce se apropie finalul turneului lor american, legenda snookerului îl confruntă pe numărul unu mondial la jocul de biliard pe mize mari, Scott “The Freezer” Frost.