Primul episod dă startul sezonului de ciclism 2016 pe Eurosport, gazda ciclismului. Tot aici, telespectatorii vor putea urmări fiecare minut al marilor curse
Sâmbătă, 5 martie, la ora 21.15, Eurosport, prin intermediul canalului Eurosport 1 HD, stârneşte pasiunea fanilor ciclismului lansând un serial în care rolul principal îl are legenda elvețiană Fabian Cancellara, ciclistul care își începe ultimul său sezon de profesionist.
#FOLLOWFABIAN oferă telespectatorilor imagini din viața vedetei echipei Trek-Segafredo departe de șoselele ciclismului, dar va pune în scenă și emoționantele povești de glorie sau de deznădejde, dintr-o extraordinară carieră de 16 ani.
Serialul #FOLLOWFABIAN cuprinde șase episoade de 12 minute, difuzate pe canalele TV Eurosport și pe Eurosport Player, platforma digitală cu transmisiuni în direct și la cerere, episoade ce se vor derula pe parcursul următoarelor șase luni, perioadă în care Cancellara va încerca să se retragă în glorie.
Programele vor prezenta imagini din culise și interviuri cu Cancellara, ce vor dezvălui telespectatorilor caracterul și implicarea necesare pentru a rămâne în grupul cicliștilor de elită, timp de mai mult de un deceniu.
În primul episod, Cancellara permite accesul aparatului de filmat în camera sa privată, plină de biciclete și suveniruri din cariera lui, povestește despre reușite amețitoare și neîmpliniri distrugătoare, prezintă planurile și speranțele pentru 2016 și vorbește deschis despre temerile legate de retragerea sa.
“Ultimul an trebuie să fie special“, spune Cancellara, “vreau să ating cel mai înalt nivel posibil, dar vreau să mă ocup și de alte lucruri.“
“Am multe povești și amintiri de împărtășit, așa că urmăriți-mă și veți vedea unde ne duce povestirea.”
Cancellara a excelat în Marile Tururi, câștigând opt etape în Turul Franței și trei în Turul Spaniei.
Este de nouă ori campion național al Elveției la contra-timp și dublu campion național de șosea al Elveției.
Vedeta de 34 de ani a înregistrat numeroase victorii în curse de o zi și în ”Clasice”, incluzând reușitele din cursa Paris-Roubaix și din Turul Flandrei; a câștigat aurul olimpic la Jocurile Olimpice 2008 de la Beijing, și a fost de patru ori campion mondial, toate la contratimp.
În rol de ”Gazdă a ciclismului”, Eurosport oferă fanilor și șansa de a urmări evoluția lui Cancellara pe parcursul sezonului 2016, prin transmisiunile de excepție ale tuturor marilor competiții cicliste, inclusiv Turul Franței, Turul Italiei și Turul Spaniei, precum și ”Clasicele”.
Extrase din primul episod:
Fabian despre zvonurile legate de bicicleta electrică, din 2010:
“Urmăream de pe canapea cum evoluează povestea. Îmi aduc aminte că aveam o bere belgiană lângă mine, exact în fața ”acelei biciclete”. Mă uitam la știri și îmi spuneam: “La naiba! Dacă ar vrea, ar putea veni la mine acasă să ia bicicleta, pentru că e chiar aici.”
Fabian despre Jocurile Olimpice Londra 2012:
“2012 a fost cel mai greu an, pentru că, după căzătura de la Londra, nu am mai pedalat multă vreme. Eram pustiit…. Încă mai cred că aș fi câștigat aurul.”
Fabian despre acest ultim sezon:
“Punctele principale ale planului vizează ”Clasicele”. E atât de simplu și atât de evident încât acum merg cu toată puterea către acest obiectiv. Apoi iau startul în Turul Italiei, deoarece simt că lipsește ceva. Îmi lipsește o bicicletă roz și un tricou roz, iar în acest an e oportun și e posibil.”
Fabian despre marea încercare ce urmează, retragerea:
“Trecerea de la sportiv la ”civil” e întotdeauna dificilă, e o problemă de mental. Bineînțeles, poți să te gândești la ce ai reușit, la ce ai câștigat – asta te ajută puțin…dar nu poți supraviețui dacă mental nu ești pregătit, vei ceda. Poți avea parte de multe din ceea ce ți-ai dorit, poți avea multe victorii, dar asta nu e totul. E vorba de un om, iar omul acesta nu e Spartacus, nu este elvețianul puternic care și-a distrus rivalii în ”Clasice”, nu este omul cu cele mai multe victorii la contratimp. Nu, e Fabian. Sunt eu. Sunt eu însumi.”