Aproape 1200 de cadre didactice au descoperite cele mai moderne tehnici prin care pot face asta, în cadrul Conferinței de Educație Timpurie First7
Aproape 1200 de educatori, învățători și psihologi din sistemul public de învățământ au participat la sesiuni de training susținute de experți internaționali în educație preșcolară din Marea Britanie și SUA, sosiți la Conferința de Educație Timpurie First7. Împreună, au abordat cele mai inovatoare concepte și tehnici moderne prin care lectura și scrisul pot fi introduse încă de la creșă sau grădiniță, folosind jocul.
În perioada 21 octombrie-05 noiembrie a avut loc cea de-a 9-a ediție a Conferinței de Educație Timpurie First7, cu o debarcare specială de evenimente organizate, pentru prima dată, în șase orașe din România și Republica Moldova. Ediția a avut ca temă ”Dezvoltarea comunicării, limbajului și scrierii în educația timpurie” – pași esențiali mai ales în condițiile în care, conform datelor, 42% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional.
La workshop-urile organizate în București, Craiova, Brașov, Timișoara, Suceava și Chișinău au participat aproape 1200 de cadre didactice din sistemul public de învățământ. Accesul acestora la sesiunile de pregătire a fost GRATUIT.
Peste 70% dintre cei care au fost prezenți activează ca educatori, psihologi și învățători la creșe, grădinițe și respectiv școli din mediu urban. Aproximativ 30% au fost cadre didactice care lucrează în instituții publice de învățământ din sate și comune apropiate orașelor în care s-a organizat ediția Conferinței.
Curiozitatea, entuziasmul și comunicarea – elementele cheie prin care educația trebuie să aibă loc
Comunicarea, limbajul și scrierea pot fi introduse, prin joc, încă din primii ani de viață ai copilului. Folosind metodele optime, ele susțin curiozitatea și pasiunea de a învăța în anii de școală și ulterior acestora.
Cadrele didactice prezente au abordat aceste concepte inovatoare alături de cei 10 experți internaționali în educație preșcolară sosiți special din Marea Britanie și SUA.
Pamela Mundy, expert în educație timpurie recunoscut la nivel global, ce colaborează cu organizații internaționale și ministere ale educației din întreaga lume, a purtat cadrele didactice prezente prin lupa evoluției tehnologice și a inteligenței artificiale. Copiii trebuie să fie pregătiți să comunice ca ființe umane dar să știe cum să folosească AI în favoarea lor pentru a se adapta la noile tipuri de job-uri care vor apărea. “Educatorul nu trebuie să limiteze limbajul copilului la cel pe care el l-a învățat pentru că acești copii au fost născuți pentru o nouă lume care se conturează odată cu evoluția lor.”, a transmis aceasta.
Alexandra Chiorando, cu peste 20 de ani de experiență în predarea și conducerea de școli și creșe private din Marea Britanie, le-a prezentat educatorilor o serie amplă de exerciții de fonetică pe care le pot face la clasă. I-a invitat să se conecteze cu cei mici – prin joc liber, să îi încurajeze, pentru că stimularea conversației se face pornind de la interesele copiilor.
În stilul său umoristic, Chris Connaughton a subliniat importanța cititului și i-a încurajat pe educatori să îmbrățișeze storytelling-ul ca pe o tehnică de învățare de care copiii nu se vor plictisi niciodată dacă educatorul personalizează și “pune în scenă” povestea cu diferite tonalități, mimică facială și corporală.
Pete Moorhouse, cercetător și autor de renume, considerat o autoritate în domeniul lucrului cu lemnul în educația timpurie, a pus accent în prezentarea sa pe stimularea creativității copiilor și a gândirii lor nemarcate de idei preconcepute. Pete este un promotor al învățării în aer liber și al implicării unei mari varietăți de materiale în educație. I-a încurajat pe educatori să se folosească de instrumente precum camera de fotografiat digitală, de lut sau de lemn pentru a-i ajuta pe cei mici să își creeze propriile oportunități de învățare.
Pentru Alice Sharp este esențial ca educatorul să stimuleze în copil dorința de a investiga, de fi curios, ca prim pas esențial spre descoperire și cunoaștere. A adus în sesiunea sa exemple practice de exercitii prin care se pot conecta cu cei mici dar și jocuri care îi ajută să își exerseze mușchii feței, limbajul, coordonarea mișcărilor.
Cu o abilitate extraordinară de a capta publicul și de a reconfirma că totul în clasă pornește de la educator iar copiii sunt ca un burete ce absorb informația oferită, Dan McFarland a exemplificat cum pot fi folosite vocea, mișcările corpului, mimica pentru a te conecta cu copiii când ajung dimineața. Apoi a oferit exemple de rutină la clasă care să le ofere copiilor autonomie, provocări și sprijin în procesul de învățare.
Will Hussey a încheiat ediția de la București cu o sesiune axată pe dezvoltare personală, cu focus pe educatori, pe starea lor de bine: de unde vine ea, cum pot ajunge la ea, care e impactul ei pe termen lung.
Emoția ghidează acțiunile iar rolul educatorilor este de a-i ajuta pe copii să își regleze emoțiile. Muzica este unul dintre instrumentele pe care la avem la îndemână. Stuart Stotts, compozitor, povestitor, autor și formator educațional, a fost prezent la Conferință pentru a îi învăța asta. Mai exact, să le reamintească educatorilor că muzica construiește relații, vocabular, sensibilitate, empatie și un puternic sentiment de distracție în orice clasă.
În stilul său dinamic, Shonette Bason a oferit inspirație, motivație și idei eficiente din punct de vedere al costurilor pentru educatori.
Câștigătoare a titlului Trainer of the Year la Nursery World 2021, Alison Featherbe a vorbit despre importanța creării unui context pozitiv, marcat de entuziasm și de consistență în această atitudine pe parcursul întregii zile. Educatorii prezenți au învățat cum să fie un partener al copilului în etapa de dezvoltare a limbajului și să evite o atitudine de tipul “I know it all”.
Valentina Secară, fondatoarea Conferinței de Educație Timpurie First7, a făcut o asociere cu rapsodia lui Enescu pentru a exemplifica importanța progresiei în dezvoltarea limbajului. I-a îndemnat pe educatori să iasă din tiparul de gândire, să creeze un mediu bogat, diversificat în limbaj, cu elemente create de copii, nu de educatori. Scrierea în educația timpurie este modalitate de comunicare cu medii diferite, suprafețe diferite și instrumente diferite (trasare în spumă de ras, în mălai). Orice experiență senzorială ajută la dezvoltarea motricității și oferă oportunitatea corpului să învețe.
Eveniment organizat cu sprijinul sponsorilor: Alive Foundation, Catena, IGNA Instal, R-BAG România, Iniko, VDM Rental, Estetiq Solution, ZENOS, Caregivers, Noark
Parteneri media: Agerpres, Radio Itsy Bitsy, Revista Psychologies, Kinderpedia, Suntmamica.ro, Suntparinte.ro, Didactic.ro, Revista Cariere, Yozi.ro, Tonica Group
Despre Conferința de Educație Timpurie FIRST7
Conferința de Educație Timpurie este o inițiativă a Fundației Acorns prin FIRST7 – Centrul de training pentru părinți și educatori, al cărei scop este de a oferi personalului din educație soluții practice de predare, adaptate nevoilor copilului mileniului 3.
Conferința de Educație Timpurie se adresează educatorilor, învățătorilor, psihologilor, pedagogilor, îngrijitorilor și asistenților medicali din creșe, grădinițe și școli, precum și coordonatorilor responsabili cu întocmirea planificărilor pentru activitățile educaționale ale copiilor cu vârste între 0 și 10 ani și aduce anual în România experți internaționali în educație timpurie ce prezintă concepte noi și abordează subiecte esențiale pentru alinierea sistemului de învățământ preșcolar din România la cele mai performante modele internaționale.