in cadrul programului Mobile Kids, organizat de Mercedes-Benz Romania
· Programul Mobile Kids, organizat de Mercedes-Benz România, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, ce include lecţii de siguranţã rutierã în şcoli selectate din Bucureşti, continuã şi în mediul online.
· Andi Moisescu, preşedintele Organizaţiei Salvaţi Copiii România, susţine iniţiativa.
· Programul Mobile Kids se desfãşoarã în premierã în România, fiind o iniţiativã internaţionalã a grupului Daimler.
Pentru prima datã în România, Mercedes-Benz şi Organizaţia Salvaţi Copiii au implementat Programul internaţional Mobile Kids, iniţiat de Daimler. În cadrul primei ediţii, proiectul include o serie de lecţii de educaţie rutierã atât în şcoli, cât şi în mediul online, pentru ca cei mici sã devinã cei mai responsabili participanţi la trafic.
Andi Moisescu, Preşedintele Organizaţiei Salvaţi Copiii, şi Moki, personajul campaniei Mobile Kids, au pregãtit trei lecţii de circulaţie rutierã în format video pentru copii, pãrinţi şi cadre didactice, sintetizând cele mai importante reguli de circulaţie.
Prima lecţie îi învaţă pe cei mici cum să traverseze corect. Moki şi Andi Moisescu prezintă regulile esenţiale pe care copiii trebuie să le respecte: de la traversarea pe trecerea de pietoni şi până la respectarea culorilor semaforului.
Cea de-a doua lecţie are scopul de a responsabiliza atât copiii, cât şi pãrinţii. Mesajul principal este acela al siguranţei în autoturism, subliniind importanţa purtãrii centurii de siguranţã şi instalãrii unui scaun special pentru copil, potrivit grupei de vârstã.
A treia lecţie îi învaţă pe copii cum să fie adevăraţi eroi la locul de joacã. Cei mici aflã într-un mod distractiv cât de important este sã poarte echipament de protecţie pentru a nu se accidenta atunci când folosesc bicicleta, rolele sau skateboard-ul.
Lecţiile video online îşi propun sã atingã un numãr cât mai mare de copii şi pãrinţi, cu scopul de a dezvolta reflexe responsabile pentru cei mici, atunci când se aflã în trafic sau la locul de joacã, şi a contribui la prevenirea cât mai multor accidente rutiere.
Componenta digitalã a venit ca o completare a acţiunilor incluse deja în programul Mobile Kids – o serie de sesiuni de educaţie rutierã în câteva şcoli selectate din Bucureşti şi o campanie de informare la radioul Itsy Bitsy.
Mobile Kids este o iniţiativã globalã Daimler, cu o abordare unicã asupra educaţiei rutiere pentru copiii din întreaga lume. Factorul comun al campaniilor Mobile Kids este, de fiecare datã, formatul distractiv al lecţiilor de siguranţã rutierã, potrivit vârstei copiilor, pentru asigurarea unei instrucţii cu impact practic, vizibil apoi în conduita lor rutierã.
Organizaţia Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care din 1990 militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România.
Mai multe detalii despre programul Mobile Kids şi cele trei lecţii sunt disponibile la: www.mercedes-benz.ro/MobileKids.
Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz sunt accesibile online la: www.media.mercedes-benz.ro şi www.mercedes-benz.ro.