Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Leadership situațional: cum sa te adaptezi la nevoile echipei

Leadership situațional: cum sa te adaptezi la nevoile echipei

Fiecare om are propria personalitate și propriile valori. De altfel, e cunoscut faptul că unii asimilează mai repede o informație, în timp ce alții poate sunt mai lenți. Unii oameni reușesc să facă performanță la locul de muncă doar atunci când sunt atent supravegheați de o persoană din conducere, în timp ce alții preferă să lucreze mai mult pe cont propriu și se simt inhibați de prezența șefului. Exemplele pot continua și din acest motiv, putem spune că liderii au un rol esențial în formarea și menținerea echipelor de lucru. Ei sunt cei care se confruntă zilnic cu numeroase situații ce au nevoie de o rezolvare rapidă și corectă. Dar cum reușesc acești oameni să se adapteze la toate schimbările și provocările de la locul de munca? Răspunsul este simplu: aplicând zilnic regulile leadershipului situațional.

Dacă și tu îți dorești o astfel de carieră, e important să știi că există mai multe stiluri de leadership, iar fiecare funcționează perfect într-un anumit context. De altfel, dacă te-ai gândit că există o rețetă clară, valabilă pentru orice organizație, în ceea ce privește modul de a conduce o echipă, trebuie să știi că, în realitate, lucrurile sunt puțin diferite. Stilul de a conduce trebuie adaptat în funcție de fiecare angajat, de abilitățile și minusurile lui, în funcție de context, dar și de alți factori interni și externi.

Leadership situațional: cum sa te adaptezi la nevoile echipei

sursa foto

Leadership situațional și stiluri comportamentale

Leadershipul situațional îi încurajează pe cei aflați în funcții de conducere să se adapteze mediului de lucru, dar și echipei. Sigur că un lider trebuie să aibă anumite abilități înnăscute și șlefuite de-a lungul timpului, dar de data aceasta vorbim mai mult despre capacitatea fiecăruia de a se adapta cerințelor într-un mod eficient. Poți aprofunda acest subiect, mai ales dacă decizi să urmezi un curs de leadership pe AmaliaSterescu.ro. Vei descoperi că acest model de conducere a fost abordat pentru prima data de Ken Blanchard și Paul Hersey, specialiști în domeniu, care consideră că liderul situațional poate aplica 4 stiluri comportamentale, în funcție de circumstanțe:

  • Stilul directiv – Acest stil constă în furnizarea de indicații clare și precise către angajat, potrivindu-se perfect în situațiile în care acesta nu știe cu exactitate ce are de făcut;
  • Stilul coaching – Acest stil presupune doua etape. Mai întâi, liderul va asculta părerea angajatului, iar mai târziu, îl va ajuta să aleagă cea mai bună variantă privind rezolvarea sarcinilor de lucru;
  • Stilul bazat pe încurajare – De data aceasta, liderul nu se implică în luarea deciziilor și nici în efectuarea sarcinilor de lucru. Angajații știu exact ceea ce au de făcut, dar au nevoie de puțină încurajare, iar liderul este persoana care se va ocupa de motivarea acestora;
  • Stilul delegativ – Există și acest tip de leadership, stilul în care sarcinile sunt delegate, iar cei responsabili de efectuarea acestora nu au nevoie nici de îndrumare, nici de încurajare. Ei sunt stăpâni pe situație, știu ce au de făcut și sunt suficient de motivați.

Portretul liderului situațional – 4 detalii distinctive

Acum știi care sunt cele patru stiluri comportamentale pe care le pot aborda liderii situaționali. Dar cum arată un conducător care știe cum să se adapteze nevoilor echipei? Iată o scurtă portretizare:

  • Liderul situațional știe să ofere direcții, să supravegheze și să evalueze;
  • Liderul situațional se adaptează ușor nevoilor echipei și știe când să-i încurajeze pe membrii acesteia;
  • Liderul situațional știe cum să conducă echipa spre performanță și autodepășire;
  • Liderul situațional este sincer cu privire la modul de conducere și se poate adapta frecvent schimbărilor organizatorice.

Așadar, orice echipă de lucru are nevoie de îndrumare, dar și de încurajare, iar un lider care știe cum să se adapteze factorilor interni și externi va fi întotdeauna apreciat.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.