– 200 de studenți la Politehnică și Medicină vor învăța timp de 5 săptămâni despre leadership și, în premieră, vor intra într-o competiție practică pentru internshipuri în companii de top –
– Fundația Leaders încurajează studenții să-și dezvolte o carieră în România –
LEADERS Education, program complex de dezvoltare în materie de leadership, oferă, în această primăvară, studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” și Universitatea Politehnică traininguri dedicate și ocazia unor internshipuri în cadrul companiilor partenere, în urma unei competiții practice.
Structura programului organizat de Fundația LEADERS constă în 5 săptămâni de seminarii, câte o seară în fiecare săptămână. În cadrul seminariilor sunt abordate diferite teme: bazele leadershipului, valori, comunicarea liderului, echipa şi managementul timpului, toate acestea oferind studenţilor fundamentele teoretice necesare formării unui lider de succes. Pe lângă informaţiile teoretice și întâlnirile cu lideri români de succes din domeniile de activitate vizate, programul beneficiază din acest an și de o parte aplicativă, care va necesita toate cunoștințele dobândite pe parcursul celor 5 săptămâni.
Pentru proiectul final, studenții vor trebui să lucreze în echipe și să genereze soluții pentru o problemă reală, dată de companiile partenere ale programului. De la studii de caz, la definirea unui plan de organizare pentru un nou proiect, cu resurse fizice și financiare minime, ei trebuie să lucreze în echipă, să comunice cât mai eficient și să respecte deadline-urile de proiect. Câștigătorii proiectului vor avea ocazia să își vadă munca pusă în aplicare, realizând un stagiu de internship în compania parteneră.
"Considerăm o necesitate punerea în practică a tuturor cunoștințelor teoretice. Aceasta este frumusețea proiectului final, lansat anul acesta: după 5 săptămâni, studenții vor folosi cunoștințele dobândite și vor fi puși într-o situație reală. Buget minim, timp extrem de limitat și un target foarte pretențios. Abia atunci vor înțelege ce înseamnă lucrul în echipă și rolul de lider.” declară Mihai Tutu, Director Program LEADERS Education.
Ediția Primăvară 2014 a LEADERS Education este susținută de sponsorii Goodyear și Pfizer și partenerul de training Ascendis.
Studenții intersați de leadership
Până în prezent, Fundația Leaders a avut peste 1.500 de participanți de-a lungul a 13 ediții de Leaders Education, bucurându-se de sprijinul a șase centre universitare majore din București: ASE, UMF "Carol Davila", UPB, UTCB, Unibuc și USAMV.
Potrivit reprezentanților Fundației, de la an la an, interesul arătat față de program a crescut considerabil.
“Universitățile tehnice au studenți care doresc să intre în câmpul muncii cât mai devreme și să profeseze ce au studiat. Tinerii din domeniul medical au mai degrabă foarte multe întrebări legate de tot ce urmează în cariera lor și caută sfaturi dacă să profeseze în țară sau nu. Mesajul nostru, transmis prin intermediul trainingurilor și al speakerilor, este să rămână. Cert este că toți sunt preocupați să beneficieze de cât mai multe oportunități și sunt dornici să învețe. Participanții sunt inspirați și termină programul cu o altă viziune, mai optimistă, și cu mai multă încredere în ei.” adaugă Mihai Tutu, Director Program LEADERS Education.
,,LEADERS Education a adus plus valoare dezvoltării mele, cei care ne-au vorbit la numai câțiva metri depărtare transmit idei cu mult mai multă convingere și motivație decât cei care povestesc, poate în același registru, însă pe internet. Aceste seminarii m-au captivat prin cunoștintele pe care speakerii au avut deschiderea de a le împărtași. Consider că este o ocazie pentru oricine de a lua contact și poate de a păstra legătura cu tineri de aceeași vârstă care au preocupări și convingeri apropiate," declară Diana Alexandra Dinca, absolvent Leaders Education.
LEADERS Education ediția 14, din cadrul Universității Politehnică București, se derulează în perioada 7– 28 mai și se adresează tuturor studenților din Politehnică, în principal celor de la Facultatea de Mecanică.
LEADERS Education ediția 15, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” se derulează în perioada 29 aprilie–20 mai și se adresează tuturor studenților din UMF, în principal celor de la Facultatea de Farmacie.
Programul este gratuit, la fiecare ediție participă circa 100 de studenți, iar accesul se realizează pe baza unui formular de inscriere și a trecerii printr-un proces de selecție.
Parteneri: Ascendis, Goodyear, Pfizer
Pentru informatii suplimentare www.leaderseducation.ro.