Leader Team Broker, jucător cheie pe piața asigurărilor din România specializat în managementul riscurilor și distribuirea polițelor de asigurări, informează că AXA Global Healthcare și Generali Global Health, doi dintre partenerii cu care lucrează pe segmentul asigurărilor de sănătate, au decis să mențină valabilitatea polițelor și după declararea pandemiei de coronavirus.
Polițele de sănătate acoperă cheltuielile de diagnosticare, tratament și spitalizare, inclusiv în cazul diagnosticării cu COVID-19.
”Cele două companii partenere au decis să nu activeze prevederile excluderii din contractele standard, chiar dacă recent, Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie COVID-19.
Salutăm decizia și ne conformăm în totalitate, într-o acțiune comună de responsabilitate și respect în relația cu clienții noștri”, a declarat Alexandra Elena Durbacă, Director executiv Leader Team Broker.
Compania a informat deja clienții care se află în situația soluționării unei daune pe segmentul Sănătate, viață sau travel, oferite în parteneriat cu asiguratorul Allianz, că pot notifica, transmite electronic și completa online cât mai multe documente, pentru a limita deplasările clienților și eventuale întârzieri în livrarea dosarelor fizice și recuperarea daunelor.
Polița de sănătate din portofoliul Leader Team Broker acoperă costurile generate de schimbarea stării de sănătate și necesitatea medicală. Ulterior declarării oficiale a epidemiei la nivel național sau pandemiei la nivel global, pot beneficia de acoperirea riscului doar persoanele care au o poliță de asigurare cu acoperire internațională.
De altfel, datele companiei arată că anul trecut, asigurările de sănătate și viață au devenit a III-a cea mai importantă poliță în top, pe clase de asigurări, cu o pondere de 13,5% în portofoliul companiei.
”În contextul actual, considerăm absolut necesară informarea clienților aflați în risc sau expuși riscului de îmbolnăvire, cu privire la drepturile pe care le au în baza poliței de sănătate în vigoare pe care o dețin la noi”, a adăugat Alexandra Elena Durbacă, Director executiv Leader Team Broker.