Vineri, 7 martie, la ora 19.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5) din Bucureşti, Lavinia Branişte va susţine o lectură publică din volumul Escapada, publicat de curînd în colecţia „Ego. Proză" a Editurii Polirom, şi în format electronic.
Invitaţi: Dan Sociu, Bogdan Alexandru-Stănescu
Întruchipări ale omului modern preocupat de carieră şi de statutul său în societate, personajele Laviniei Branişte visează la îmbogăţire şi recunoaştere socială, uitînd de familie şi de cei apropiaţi. De multe ori însă, munca pînă la epuizare, obsesia pentru propria imagine şi îndepărtarea de prieteni pot avea consecinţe nebănuite.
Fiecare text al Escapadei redă, subtil-ironic, imaginea mult amplificată a unei probleme provocate de stilul de viaţă actual. Munca într-o mare companie, lumea universitară, întîmplări mărunte sau relaţii eşuate devin puncte de plecare pentru poveşti cu tîlc, pline de farmec, al căror final este de multe ori lăsat în voia imaginaţiei cititorului.
„Lavinia Branişte scrie bine. Orice subiect ar aborda, oricît de minimalistă ar fi situaţia descrisă, senzaţia predominantă a cititorului este plăcerea de a citi. Primează naturaleţea scriiturii, sare în ochi inteligenţa autorului, iar frustrarea transmisă este rezultatul unor conflicte foarte bine construite. Lavinia Branişte se va impune foarte repede ca unul dintre cei mai buni autori de proză scurtă din literatura noastră actuală. Eu nu prea am îndoieli legate de previziunea asta. Ar mai fi, însă, pericole precum încălzirea globală, guvernul Ponta, Antonescu, Băsescu, viaţa în sine…” (Bogdan Alexandru-Stănescu, Observator cultural)
Lavinia Branişte s-a născut în 1983, la Brăila. A studiat limbi străine la Cluj-Napoca şi Bucureşti. A debutat în 2006 cu volumul de poezii Poveşti cu mine (Paralela 45), după care a urmat un volum de proză scurtă, Cinci minute pe zi (Casa de Pariuri Literare), în 2011.
Anul acesta se împlinesc 10 ani de cînd Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici, o colecţie menită să propună cititorilor cît mai mulţi scriitori tineri, prozatori care să vă poată convinge că nu sînt cu nimic mai prejos decît autorii consacraţi.
În prezent, colecţia „Ego. Proză” cuprinde 116 titluri, multe dintre acestea premiate şi traduse în străinătate, dar şi reeditate în alte colecţii prestigioase ale Editurii Polirom („Fiction Ltd” sau „Top 10+” ).
Lista titlurilor editate în „Ego. Proză”, aici.
În pregătire:
Mihai Radu, Sebastian, ceilalţi şi-un cîine
Andrei Ruse, Zaraza.