Capsulele din aluminiu compatibile cu aparatele originale Nespresso* sunt acum disponibile pentru amestecurile Qualità Oro, Crema e Gusto, ¡Tierra! For Planet, Espresso Maestro Lungo, Espresso Maestro Intenso, Espresso Maestro Classico, Espresso Maestro Ristretto și Espresso Maestro Dek, oferind gustul excelenței într-un espresso cu impact zero din punct de vedere al emisiilor de CO2**.
Pasiunea și excelența Lavazza în direcția sustenabilității și inovației pot fi găsite, în România, în noile capsule din aluminiu compatibile cu aparatele originale Nespresso*. Acestea conțin amestecurile emblematice care exprimă istoria și expertiza companiei din Torino în arta combinațiilor de cafele.
Qualità Oro, Crema e Gusto, ¡Tierra! For Planet, Espresso Maestro Lungo, Espresso Maestro Intenso, Espresso Maestro Classico, Espresso Maestro Ristretto și Espresso Maestro Dek reprezintă prima gamă de capsule din aluminiu a brandului Lavazza care compensează emisiile de dioxid de carbon rezultate din producție. Acesta este un punct de referință în angajamentul Lavazza de a lupta pentru o lume mai bună producând nu doar cafea, ci și premisele care creează valoare economică, socială și de mediu.
Unicitatea mărcilor Lavazza a fost încapsulată în aluminiu pentru a oferi consumatorilor aroma și calitatea inconfundabile ale celor mai fine blend-uri de cafea, pentru ca aceștia să poată redescoperi plăcerea de a savura cafeaua lor preferată, cu impact zero din punct de vedere al emisiilor de CO2**.
8 amestecuri pentru a satisface gusturile diversificate ale iubitorilor de cafea:
- Qualità Oro: elegant, cu note fructate și florale. Cele mai bune boabe arabica din America Centrală și de Sud. Selectate, amestecate și prăjite la perfecțiune. Rezultatul este o simfonie a celor mai fine boabe de cafea arabica, îmbogățită cu note fructate și florale.
- Crema e Gusto Classico: o cafea cremoasă îmbunătățită cu note de ciocolată neagră, lemn și condimente. Perfect pentru a-ți începe ziua, Crema e Gusto asigură echilibrul ideal între senzația de confort și vitalitate. De la prima înghițitură, simțurile tale sunt trezite, iar ziua ta este pregătită să înceapă.
- ¡Tierra! For Planet: sustenabil, cu note fructate. Boabe de cafea arabica din America Centrală și de Sud, cu note de biscuiți. Prăjire medie, pentru un gust fin de ciocolată. ¡Tierra! For Planet reflectă angajamentul Lavazza de a-și pregăti cultivatorii de cafea să stăpânească tehnici agricole care să-i ajute să gestioneze efectele schimbărilor climatice.
- Espresso Maestro Lungo: dulce și aromat, 100% cafea arabica, cu note florale și fructate. „Lungo” înseamnă lung. Lung ca un rând de trandafiri într-o grădină italiană, lung cât Italia odihnindu-se de-a lungul coastelor mării. Bucură-te de o aromă florală cu note fructate, dintr-un amestec făcut de maeștri în arta blend-urilor, pentru experiența de neegalat a unei cafele lungi.
- Espresso Maestro Intenso: intens și corpolent, cu note lemnoase și condimente, gust persistent de cacao și fructe uscate. Espresso Maestro Intenso cuprinde arome din pământul pe care pădurile respiră profund, iar boabele de cacao își răspândesc aromele intense. Maeștrii blend-urilor știu cum să te facă să savurezi o astfel de călătorie senzorială.
- Espresso Maestro Classico: note de cereale, echilibrate cu puțină aciditate și un gust persistent de biscuiți. 100% arabica din America Centrală și de Sud. Inspirate de orașele vibrante ale Italiei, selecția, amestecarea și prăjirea folosite pentru acest amestec sunt expresia pură a măiestriei.
- Espresso Maestro Ristretto: intens și corpolent, cu note de ciocolată și caramel. Un amestec echilibrat de arabica și robusta. Mai puțin înseamnă mai mult, chiar și pentru cafea: savurează cât de intensă poate fi o experiență într-o ceașcă atât de mică.
- Espresso Maestro Dek: delicat, cu note de fructe uscate. Aroma boabelor de cafea arabica din America de Sud. Dulceața boabelor de robusta din Asia de Sud-Est. O metodă naturală de decofeinizare care lasă gustul nealterat. Pentru un espresso cu o cremă catifelată. Decofeinizat, dar cu gust. Pentru toți iubitorii de espresso fără cofeină care caută toată savoarea și aroma clasică a cafelei.
Experiența, amestecul perfect și tehnologia capsulelor – toate gândite pentru o grijă sporită față de mediu și planetă
Lansarea capsulelor din aluminiu neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon și compatibile cu aparatele originale Nespresso* este în linie cu misiunea pe termen lung al Grupului Lavazza „Roadmap to Zero”, care a început prin reducerea emisiilor de-a lungul întregului lanț de producție Lavazza, de la cultivarea cafelei, trecând prin toate fazele intermediare și până la sfârșitul ciclului de viață. În deplină conștientizare a faptul că este imposibil să reducă complet emisiile de carbon, Lavazza a decis să-și compenseze emisiile de carbon reziduale, cele care pur și simplu nu pot fi reduse.
Prima etapă a fost implementată în 2020, cu compensarea emisiilor directe aferente tuturor unităților de producție și birourilor comerciale ale Grupului Lavazza. „Roadmap to Zero” este în concordanță cu adoptarea de către Grupul Lavazza a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite și în special ODD 12 (consum și producție responsabile) și ODD 13 (combaterea schimbărilor climatice). Scopul final este de a atinge neutralitatea totală a emisiilor de carbon prin compensarea tuturor emisiilor directe și indirecte, adică a tuturor emisiilor generate de-a lungul întregului lanț valoric, de la cultivarea cafelei verde până la ambalare, precum și de la distribuția produsului final până la utilizarea și eliminarea acestuia.
Noua gamă de capsule Lavazza este, de fapt, un nou pas către compensarea emisiilor indirecte de-a lungul întregului lanț de aprovizionare, de la cafeaua verde și până la eliminare, incluzând toate fazele de producție, transport și utilizare.
Proiectul ales pentru a compensa emisiile acestor capsule este MADRE DE DIOS, lansat în Peru pentru a proteja pădurile Madre de Diòs de așezările umane, salvând astfel biodiversitatea locală, precum și sprijinind comunitățile locale native care depind de pădure pentru supraviețuire. Certificat în conformitate cu două standarde internaționale foarte exigente, cum ar fi Verified Carbon Standard (VCS) și Climate, Community & Biodiversity Standards (CCB Gold), proiectul a creat 470 de locuri de muncă în ultimii 38 de ani (100% dintre angajați sunt peruvieni), pentru a proteja zona și dezvoltarea unor practici forestiere durabile, precum și pentru a acoperi aproximativ 100.00 de hectare de pădure tropicală amazoniană prin monitorizarea a 35 de specii amenințate. Proiectul protejează comunitățile indigene Yine și Huitoto și a contribuit până acum la reducerea unui echivalent de 25.000 de tone de CO2.
* Lavazza nu este nici afiliat, nici aprobat sau sponsorizat de Nespresso.
** Lavazza compensează emisiile de dioxid de carbon al acestui produs. Află mai multe pe www.lavazza.com/co2impact