Concertele românești de la St. Martin-in-the-Fields, organizate de ICR Londra sub forma unei serii neîntrerupte de mai bine de șase ani, au devenit o adevărată rampă de lansare a tinerilor muzicieni români, care își pot pune astfel în valoare măiestria pe o scenă prestigioasă și în fața unui numeros public britanic.
În 19 septembrie, protagoniștii „Seriei românești” sunt violoncelistul Cornelius Zirbo şi pianistul Dimitri Malignan, laureați ai importantului Concurs naţional „Mihail Jora”, ediţia 2016. Invitată specială – pianista Miriam Drașovean.
Tinerii muzicieni vor prezenta un program de mare diversitate, ce cuprinde partituri de Schumann, Hindemith, Lipatti și Piazzola.
Născut la Paris în 1998, pianistul Dimitri Malignan a început să studieze pianul la vârsta de 5 ani cu Nicolas Horvath. S-a remarcat rapid în cadrul concursurilor naţionale şi internaţionale şi a obţinut Certificatul de Studii Muzicale în componistică, care i-a permis să meargă pe urmele bunicului său, compozitorul şi omul de teatru Henry Mălineanu. Dimitri Malignan este deja laureatul mai multor competiții, printre care amintim Concursul „Mihail Jora”, România (2016), Concursul „Anton Garcia-Abril”, Spania (2011) și Concursul „Bradshaw & Buono”, New-York (2010).
Cornelius Zirbo a început să studieze violoncelul la vârsta de 9 ani la Şcoala Gimnazială de Muzică „Augustin Bena” din Cluj-Napoca. În prezent, tânărul artist este elev la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din Bucureşti (clasa profesorului Octavian Lup). Violoncelistul a obținut o bursă din partea Casei Regale prin proiectul „Tinere Talente” al Fundaţiei „Principesa Margareta a României”. Totodată, Cornelius a câştigat numeroase distincţii în ţară şi în străinătate, printre care: premiul al II-lea la concursul internaţional „Concertino Praga”, Praga (2016); premiul al II-lea la concursul internaţional „Young Virtuosos”, Bulgaria (2015) sau premiul al III-lea la concursul internațional „Antonio Janigro”, Croaţia (2014).
Miriam Drașovean s-a născut în 1993 și a început să studieze pianul la vârsta de 7 ani. În prezent, urmează un masterat la Universitatea Națională de Muzică București (UNMB). Miriam a participat atât la numeroase concursuri naționale și internaționale, cât și la diverse cursuri de specializare în domeniu. Pianista a luat locul doi și premiul special „Frederic Chopin” la Concursul-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție „Carl Filtsch” (Sibiu), premiul de excelență la „J.S. Bach” (Cluj-Napoca), premiul „Suzana Szörenyi” și premiul special pentru acompaniament la Festivalul național „Ionel Perlea”.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon/.