Haga. Aegon anunţă că reprezentanţii Consiliului de Supraveghere intenţionează să propună numirea lui Lard Friese în funcţia de CEO în faţa Adunării generale anuale a acţionarilor. El se va alătura companiei ca Director General, desemnat din 1 martie 2020, şi va prelua funcţia de la Alex Wynaendts, în 15 mai 2020 în cadrul Adunării generale a acţionarilor.
Lard Friese se alătură Aegon de la NN Group, unde ocupă funcţia de CEO. Are aproximativ 30 de ani de experienţă în industria de servicii financiare, inclusiv în cadrul Aegon din a cărui echipă a făcut parte în perioada 1993-2003. Numirea a fost aprobată de către autorităţile de reglementare ale companiei şi a primit aviz pozitiv din partea consiliului de lucru al Aegon.
William Connelly, preşedintele Consiliului de Supraveghere Aegon: “Suntem încântaţi să ne anunţăm intenţia de numire a lui Lard Friese în funcţia de CEO, după un proces de selecţie în care am avut parte de candidaţi extrem de valoroşi. Lard Friese este un lider care şi-a demonstrat eficienţa şi care are o vastă experienţă în domeniul asigurărilor, inclusiv 10 ani în cadrul echipei Aegon. De-a lungul timpului, el a condus o serie de companii şi a inspirat echipe pentru a ajunge lideri de piaţă.
După 11 ani sub conducerea lui Alex Wynaendts, în care compania a trecut cu succes printr-o serie de schimbări strategice şi financiare, am început procesul de succesiune în noiembrie anul trecut. Compania este într-o poziţie optimă pentru a începe următoarea etapă de dezvoltare, iar numirea lui Lard este un pas natural în construirea unei afaceri sustenabile, în plină dezvoltare şi profitabilă. Consiliul de Supraveghere îi este recunoscător lui Alex pentru modul în care a condus compania şi îşi exprimă recunoştinţa pentru implicarea şi contribuţia semnificativă în cadrul Aegon, pentru o perioadă de mai bine de două decenii.”
Alex Wynaendts, CEO al Aegon: “A fost un adevărat privilegiu să conduc Aegon în ultimii 11 ani şi să lucrez cu atât de mulţi colegi dedicaţi din întreaga lume, care au contribuit la susţinerea celor aproape 30 de milioane de clienţi în crearea unui viitor financiar sigur. Sunt mândru că am reuşit să transformăm Aegon şi de faptul că acum compania se află într-o situaţie ideală pentru a-şi atinge potenţialul maxim. Astfel, acesta este momentul ideal pentru a face predarea către succesorul meu, a cărui revenire în companie o salut. Aştept cu interes să continui munca alături de colegii mei, pentru a implementa agenda strategică până la Adunarea Generală a Acţionarilor, care va avea loc în 2020.”
Alex Wynaendts s-a alăturat echipei Aegon în 1997 şi a fost numit, în 2003, membru în Consiliul Executiv al companiei. A devenit Director de Operaţiuni în aprilie 2007, iar, un an mai târziu, a fost numit CEO şi Preşedinte al Consiliului Executiv al Aegon.
Lard Friese, viitor CEO al Aegon: “Sunt încântat să mă alătur echipei Aegon ca CEO, într-un moment important pentru companie. Aegon are o istorie lungă în inovaţie, în dezvoltarea de servicii şi produse cu valoare adăugată pentru clienţii săi şi de branduri cunoscute, care şi-au propus să ofere siguranţă financiară oamenilor din întreaga lume. Aştept cu nerăbdare să colaborez cu echipa de management pentru a valorifica din plin oportunităţile pe care le are compania”.
Alex Wynaendts va colabora îndeaproape cu viitorul CEO, începând cu luna martie a anului viitor, pentru a asigura o tranziţie fără probleme şi va rămâne în funcţia de consilier până la finalul lunii septembrie 2020.