Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Laptop la pret de desktop

OneStop.ro  – creştere a vânzărilor cu 20% pe segmentul de portabile într-o campanie maraton de 20 de zile

OneStop.ro, magazin online ce comercializează o gamă largă de produse (IT şi non IT) îşi propune o creştere a vânzărilor de portabile cu 20% faţă de 2007,  printr-o campanie maraton ce durează aproximativ 20 de zile, campanie ce a început ieri,16 iunie. Compania promovează sub sloganul “laptop la preţ de desktop” o serie de laptop-uri de marcă – 15 produse – la preţuri începând cu 300 de Euro. Cu această ocazie reprezentanţii Onestop dau publicităţii cifre şi date despre companie precum şi date despre evoluţia pieţei de portabile. Portabilele oferite de magazinul online OneStop în cadrul aceastei campanii au un preţ mic – începând cu 300 de euro fără TVA, dotări competitive şi performante (procesor Centrino, peste 1 GB de RAM, hard disk de peste 100 GB, display TFT sau LCD de înaltă rezoluţie), fiind dotate cu sistem de operare Windows Vista sau Linux. Pe întreg anul 2008 Onestop îşi propune dublarea vânzărilor pe partea de portabile.

Prin această campanie OneStop se adresează tuturor utilizatorilor SOHO dar şi companii mici care au nevoie de mobilitate şi portabilitate. 70% din vânzarile de portabile ale OneStop sunt către persoane fizice şi 30% către companii.

Magazin înfiinţat în 2006, OneStop îşi preconizează pentru acest an o cifră de afaceri de 4 milioane de Euro, o creştere cu 570% faţă de anul anterior. Compania oferă peste 7000 de produse, grupate in 10 categorii, iar consumatorii au la dispozitie lunar 40 de produse cu preţuri promoţionale şi stocuri garantate, putând alege din peste 135 de branduri. Realizat după modelul Amazon.com, magazinul online OneStop are o medie de 24000 vizitatori pe săptămână şi 4000 de vizitatori pe zi.

În acest context, referindu-se la piaţa de portabile, oficialii companiei declară că aceasta a crescut valoric cu peste 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007 iar achiziţiile de sisteme PC desktop au început să se reducă cu aproximativ 20%. Cu toate că sistemele PC desktop încă domină vânzările pe piaţa de IT, portabilele câştigă tot mai mult teren iar pe canalele de vânzare online acestea au depăşit PC desktop-urile.

“Laptopurile au devenit din ce în ce mai populare în ultima vreme în condiţiile în care de multe ori preţul laptopului a ajuns sa fie mai scăzut decât al unui desktop cu specificaţii similare. Preţul lor a scăzut dramatic cu aproximativ 72% în ultimii 5 anii, de la 5000 lei în 2003 la 1400 lei în 2008. Evoluţia tehnologică a făcut posibilă scăderea preţului echipamentelor miniaturizate, iar gradul lor de fiabilitate este acum cel puţin similar cu al echipamentelor desktop. Monitorul LCD era un element diferenţiator semnificativ între PC-ul desktop şi laptop din punct de vedere al preţului, însă acum ambele tipuri de calculatoare sunt echipate cu acelaşi tip de monitor.“, spune Viorel Bălănoiu, Director General al magazinului OneStop.

Preţul unei configuraţii de laptop destinate începătorilor, care include procesor Intel Celeron 1,86 GHz, 1 GB memorie RAM, ecran cu diagonală de 15,4 inch şi hard disk de 160 GB s-a ieftinit cu 23% faţă de anul trecut, ajungând la 1.400 de lei (380 de euro) faţă de 1.800 de lei (550 de euro) cât costa acum un an.

Mărcile cele mai vândute online în opinia specialiştilor OneStop sunt Acer, Toshiba Satellite şi Fujitsu Siemens.

Bucuresti, 18.06.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.