Brenac, pionierul românesc al laptelui proaspăt ambalat la cutie, vine acum în faţa consumatorului într-o nouă prezentare, aducând avantajul unui ambalaj de ultimă generaţie, care asigură produsului păstrarea tuturor proprietăţilor nutritive, a vitaminelor şi mineralelor din laptele de vacă natural.
“Laptele proaspăt este cel mai cunoscut produs din gama Brenac, aşa încât era firesc ca primele schimbări în urma amplului proces de retehnologizare pe care l-am parcurs să vizeze exact acest produs. Laptele proaspăt Brenac are o relaţie specială şi îndelung cultivată cu consumatorii săi, iar acum le oferă acestora un plus de confort atât la nivelul vizibil, prin noul său ambalaj, dar şi la un nivel mai puţin vizibil, printr-o îmbunătăţire a calităţii, datorată unui nou sistem de colectare, procesare şi transport”, a declarat Ioannis Mythis, general manager Brailact, producătorul mărcii Brenac.
Noile cutii sunt produse cu echipamente furnizate de unul dintre liderii mondiali în industria utilajelor de ambalare, SIG Combibloc. Aceste echipamente dovedesc performanţe deosebite, funcţionând complet automatizat şi păstrând un ambient igienic pentru ambalarea laptelui în faza finală, inclusiv în aranjarea baxurilor.
După analizarea atentă a calităţii materiei prime pe baza probelor prelevate, urmează filtrarea impurităţilor, standardizarea laptelui la nivelul de grăsime dorit (1,5% sau 3,5%), dezodorizarea, omogenizarea, bactofugarea, pasteurizarea, igienizarea, răcirea, ambalarea şi distribuţia către rafturile magazinelor. Pe scurt, este un proces extrem de complex care durează maxim 36 de ore, în dorinţa de a asigura consumatorului cel mai proaspăt lapte, igienizat, nutritiv şi gustos.
Ambalajele, cu o capacitate de 1 litru, se prezintă în două variante – albastră, respectiv roşie, pentru fiecare dintre cele două categorii de produs: semidegresat (1,5% grăsime) şi integral (3,5% grăsime).
Laptele proaspăt Brenac oferă şi un alt avantaj major consumatorilor săi – acela al drumului foarte scurt de la colectarea materiei prime până la raft. În fiecare zi, laptele proaspăt muls este transportat în cisterne, care îl păstrează la o temperatură optimă, şi ajunge la fabrica de la Brăila.
Noul produs vine ca rezultat al unor investiţii importante în reţeaua de colectare (tancuri de colectare, cisterne de transport al laptelui materie primă), în organizarea logistică pentru asigurarea unei materii prime proaspete, de calitate şi care să ajungă rapid în fabrică, dar şi în achiziţionarea de echipamente performante de receptie, curăţare (bactofugare), pasteurizare şi omogenizare a laptelui materie primă şi în echipamente de ambalat.
{mosloadposition user10}