Freidoune Sahebjam
Editura Meteor Press
Pentru unii lege, pentru alții un obicei crud și de neînțeles. Pentru unii tradiție, pentru alții ceva de neimaginat. Lapidarea. Uciderea cu pietre pentru adulter – în condițiile în care legea spune că un dacă cineva acuyă bărbat de adulter trebuie să îi dovedească vinovăția cu fapte concrete, în timp ce o femeie acuzată de adulter trebuie să își dovedească nevinovăția cu fapte concrete.
În satul Kupayeh, la șaizeci de kilometri de orașul Kerman, în Iran, un jurnalist de origine franco-iraniană află povestea Sorayei și finalul tragic al femeii: lapidarea ei.
Soraya a fost căsătorită forțat la o vârstă fragedă cu un bărbat mai în vârstă și abuziv. A avut două fete și doi băieți cu el, iar la un moment dat soțul îi cere divorțul. Ea refuză (aflați motivul din carte), iar soțul o acuză pe nedrept de adulter. Soraya nu reușește să își dovedească nevinovăția, așa că este omorâtă cu pietre.
Cartea lui Freidoune Sahebjam surprinde nu doar povestea tristă a fetei, ci reușește să redea toate implicațiile pe care le are o asemenea acuzație pentru o familie. În plus, se arată cum, uneori, chiar cei foarte apropiați – familia – te trădează. Și cum adevărul uneori nu contează.
Povestea tulburătoare a Sorayei este magnific redată de Freidoune Sahebjam. O carte de citit pentru a afla mai multe despre o lege și un obicei de o cruzime de neimaginat pentru mulți.