Cea mai mare franciză cu carne rotisată din Europa, lanțul de restaurante de tip fast-food Spartan, adaugă o nouă locație, pe lângă cele 55 existente: Orașul Vicovu de Sus, Județul Suceava.
Din dorința de a sprijini mediul de afaceri, într-o perioadă de mari sacrificii pentru industria HoReCa, când lupta pentru supraviețuire este mai puternică decât cea pentru extindere, Mandachi Industry, deținătorul brandului 100% românesc, Spartan, a hotărât ca noua unitate să fie prima franciză Spartan cu redevență lunară zero.
De asemenea, din luna mai a acestui an, au fost eliminate toate redevențele pentru francizați, în condițiile în care, din cele 56 de restaurante Spartan, peste 50% dintre acestea funcționează în sistem de franciză.
Noua locație francizată aparține lui Florea Lucian, un antreprenor sucevean de 31 de ani, fondatorul lanțului AutoAlbina și Fryday.
Restaurantul, situat în apropierea Mănăstirii Putna, invită oaspeții pe terasa de 50 de locuri, respectând cu strictețe toate normele și regulile de bună practică și de protecție privind riscul contaminării cu noul coronavirus. Sunt create 16 locuri de muncă. De altfel, eforturile fondatorului lanțului de restaurante Spartan, Ștefan Mandachi, au mers și în direcția sprijinirii angajaților săi și implicit a industriei HoReCa, puternic afectată de pandemie, nici o locație Spartan din România nefiind închisă în toată această perioadă de restriște.
”Eforturile au fost uriașe. Multă birocrație, multă muncă, nopți albe, dar atunci când îți dorești ceva, nimic nu trebuie să îți stea în cale. Suntem mândri că am reușit să deschidem acest restaurant, respectând absolut toate condițiile de siguranță. Pentru mine, importantă este strădania, stăruința. Nu putem să cedăm în fața pandemiei ori să ne punem pe noi haina neputinței. Mergem înainte și sunt convins că vom fi bine, atâta timp cât ne dorim să sprijinim economia, să punem din nou pe roate afacerile, să asigurăm locuri de muncă”, a declarat Ștefan Mandachi.
”Trebuie să ne adaptăm acestor vremuri. Pentru mine este o bucurie și totodată o provocare să sporesc notorietatea acestui brand atât de iubit și de apreciat. Am convingerea că lucrurile se vor așeza și că treptat-treptat, cu perseverență, încredere și multă muncă, cu antreprenori care vor continua să investească, să fie îndrăzneți, să pună în aplicare planuri care să conteze pe piața muncii, lucrurile se vor așeza. Îi mulțumesc lui Ștefan Mandachi pentru încredere, vom face treaba bună împreună, fără dubiu!”, declară Lucian Florea.
Cu o investiție de 115.500 de euro, restaurantul Spartan din orasul Vicovu de Sus oferă localnicilor, dar și numeroșilor turiști, specialități inspirate din bucătăria grecească, preparate însă într-o manieră originală, în combinații surprinzătoare de ingrediente, care au făcut ca brandul să fie atât de cunoscut și de apreciat.
Antreprenorul Ștefan Mandachi intenționează să deschidă încă o locație Spartan în Târgoviște. Pe lângă dezvoltarea întregii rețele de restaurante și a tuturor francizelor sale pe care se încăpătânează să le extindă, chiar și în aceste vremuri tulburi din punct de vedere financiar, omul de afaceri urmărește și diversificarea business-ului în alte domenii, precum piața dezinfectanților, cu un nou brand, Țepeș, în care a investit peste 500.000 euro. În afara extinderii la nivel național, fondatorul Spartan are în plan și reluarea demersurilor pentru extinderea în vestul Europei.
În prezent, lanțul de restaurante Spartan, fondat în 2012, numără 56 de restaurante, proprii și francizate, deschise în capitală și în 23 de orașe din țară: Suceava, Alba Iulia, Arad, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Sibiu, Zalău, Piatra Neamț, Constanța și Bacău. Cifra de afaceri înregistrată la nivelul întregului grup în 2019 este de aproximativ 36 de milioane (proprii 20 de milioane de euro, francizate: 17, 1 milioane de euro), iar numărul de angajați a ajuns la 900.
Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizatoare ce deține și Mandachi Hotel&SPA precum și lanțul de restaurante Hercule și este pe locul al III-lea în topul celor mai extinse rețele de restaurante de tip fast-food, la nivel național.
Din septembrie a.c., împreuna cu Coca Cola, Spartan lansează un nou proiect menit să vină în sprijinul oamenilor, ”Meniul faptelor bune”: la fiecare meniu cumpărat, se donează 1 leu către o fundație, care îi va sprijini prin reconversie profesională pe angajații HoReCa, disponibilizați în urma pandemiei.