Hercule, lanțul de restaurante grecești de tip fast-food, anunță o extindere semnificativă, proces demarat în ultima parte din 2018 și care va continua intens în 2019. Investiția în acest proiect de amploare se va situa la circa 1 milion euro, până la finele anului viitor. Rețeaua se va mări cu două noi unități în 2018 și cu alte nouă pe parcursul lui 2019. Restaurantele vor fi deschise atât în București, cât și în câteva dintre cele mai mari orașe din țară, iar suma necesară pentru deschiderea unei unități se ridică la minimum 37.500 euro. În prezent, rețeaua are trei unități, în Buzău, Reșița și Vaslui. Extinderea va avea loc în două etape, în prima dintre ele fiind vizate Iași, Suceava și Bacău, iar în cea de a doua, Arad, București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța. Oradea, Sibiu și Timișoara. În toate aceste unsprezece orașe, reprezentanții Hercule au ca prim obiectiv găsirea partenerilor pentru încheierea unor contracte în sistem de franciză.
“Am luat decizia extinderii rețelei, întrucât am primit cereri pentru a deschide unități, din toate marile orașe ale țării. Mă bucur extrem de mult să văd că preparatele din meniul Hercule sunt atât de bine primite și sunt convins că acest concept va avea succes în toate noile restaurante pe care le vom inaugura. Pe plan local nu sunt foarte multe restaurante de tip tavernă grecească, iar românii au o afinitate deosebită pentru această țară, pentru gastronomia și atmosfera ei. Extinderea se va face atât prin restaurante proprii, cât și francizate, iar în momentul de față suntem în discuții pentru a găsi noi parteneri în toate orașele pe care le vizăm pentru deschideri”, a declarat Leonard Ilaș, Director General al Hercule.
Hercule este un lanț de restaurante fast-food, care promovează conceptul de tavernă tipic grecească, cu preparate și atmosferă specifice. Printre cele mai solicitate produse din meniu se numără diversele tipuri de gyros, souvlaki, salata cu brânză halloumi, toate asezonate cu sosuri din legume cultivate natural. Unul dintre cele mai apreciate tipuri de sos este tzatziki, servit alături de gyrosul din carne de porc, o rețetă foarte apreciată în insulele elene. Rețeaua Hercule își propune să aducă preparate grecești extrem de populare și foarte apreciate de românii pentru care Grecia este o destinație preferată de vacanță, în cât mai multe orașe din țară și la prețuri foarte accesibile.
Hercule are o vechime de trei ani pe piață și funcționează în sistem de franciză, investiția într-o unitate pornind de la 37.500 euro. Taxa de franciză se ridică la 7.500 euro, iar redevența este zero. În prezent, lanțul de restaurante numără trei unități: una situată în centrul comercial Aurora Shopping Mall din Buzău, precum și două restaurante stradale, în Reșița și Vaslui. Rețeaua Hercule are în acest moment 50 de angajați. Datorită deschiderilor anunțate pe viitor, vor mai fi create circa 150 de noi locuri de muncă până la finalul lui 2019.
“Piața restaurantelor fast-food de tip tavernă este abia la început în România, iar noi suntem un jucător serios, care a crescut în mod organic mult peste prognozele inițiale. Vrem să deschidem noi restaurante proprii, dar scopul principal este să ne dezvoltăm în sistem de franciză, prin intermediul unor parteneri care cunosc extrem de bine piața locală din fiecare oraș în care vom inaugura unități. În acest fel vom avea acces și la o resursă umană de calitate, pentru că angajații, alături de calitatea produsului și de concept, joacă un rol crucial în dezvoltarea acestui tip de afacere”, a mai punctat Leonard Ilaș.
Lanțul Hercule a înregistrat, la finalul anului 2017, o cifră de afaceri de 1,35 milioane de euro, iar pentru 2018 se estimează atingerea pragului de 2 milioane euro.