Prima emisiune de obligațiuni Cellini, cea mai veche rețea de magazine de bijuterii și ceasuri din România, a debutat astăzi la Bursa de Valori București. Chronostyle International, compania care operează magazinele Cellini, a atras prin emisiunea de obligațiuni CELL25 fondurile necesare extinderii rețelei de magazine proprii și creșterea vânzărilor on-line.
„Cu fiecare instrument financiar listat la bursă, cu fiecare demers de finanțare prin piața de capital, câștigăm noi și noi parteneri din economia reală. Este vorba de companii din diverse domenii de activitate prin care sunt create constant locuri de muncă și plus valoare tuturor celor care au tangență cu business-ul. Ne bucurăm că echipa care a menținut și crescut numele Cellini în România a ales bursa pentru a-și pune în aplicare planul de dezvoltare și că, în același timp, compania a devenit unul dintre cei 23 de emitenți de obligațiuni corporative listate în acest an”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
„Suntem onorați să debutăm într-o zonă nouă pentru noi, prin listarea la Bursa de Valori București. Ne bucurăm să continuăm strategia noastră de dezvoltare în cele mai bune locații, selectate în urma unui proces intern riguros, urmând motto-ul nostru «Calitate înainte de cantitate». Cellini va continua să introducă branduri inovative și noi pe piața românească menținând o tradiție de peste 22 de ani. Focusul nostru este calitatea pe care o oferim clienților noștri în tot ceea ce facem, precum și angajații noștri, marea familie Cellini”, a declarat Dragoș Nicolae, Director General Cellini.
Chronostyle International a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în mai 2020 un număr de 16.000 de obligațiuni corporative, garantate și neconvertibile, în valoare totală de 1,6 milioane de euro. Obligațiunile au o valoare nominală de 100 euro, maturitate de 5 ani și un cupon de 7% pe an plătibil trimestrial. Emisiunea este garantată cu o proprietate imobiliară din București cu o valoare de piață de peste 3 milioane de euro. Obligațiunile CELL25 provin din restructurarea unei serii de obligațuni emise de companie în noiembrie 2017 în valoare totală de 9 milioane lei și la care au subscris, la acea dată, 38 de persoane fizice și juridice. Restructurarea obligațiunilor a presupus modificarea monedei de emisiune din lei în euro, a valorii nominale din 100 de lei în 100 de euro, a datei de maturitate din 27 noiembrie 2020 în 27 mai 2025, a principalului din 9 milioane lei în 1,6 milioane euro, precum și rambursarea anticipată parțială pro-rata a principalului emisiunii de obligațiuni din 2017. Ambele plasamente private de obligațiuni, din 2017 și 2020, au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.
„Continuăm sezonul listărilor din această toamnă, iar astăzi adăugăm în raftul de achiziții pentru investitori obligațiunile emise de Chronostyle International, care sunt denominate în euro, au o maturitate de 5 ani, un cupon de 7%, plătibil trimestrial și sunt garantate cu un activ imobiliar. Chronostyle operează brandul Cellini, cea mai veche rețea de magazine de ceasuri și bijuterii din România, cu o poziționare excelentă pe piața produselor de lux, astfel că această listare contribuie la diversificarea sectorială a emitenților listați la bursă. Este prima companie pentru care a fost încheiat un contract de ipotecă fiduciară”, spune Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.
Chronostyle lnternational a preluat rețeaua de magazine Cellini în 2016, primul magazin Cellini fiind deschis în 1999. În prezent, rețeaua Cellini include nouă magazine proprii (șapte în București, unul în Constanța și unul în Brașov) și un atelier de reparații dedicat ceasurilor. Compania preconizează pentru următorii doi ani o extindere a rețelei proprii în Timișoara, Cluj-Napoca și lași, precum și continuarea colaborării cu retaileri în restul localităților.
Compania a înregistrat în primele 6 luni din 2021 venituri de 17,8 milioane de lei, în creștere cu 69% față de S1 2020. Profitul perioadei a fost de 831 mii lei, o creștere semnificativă față de pierderea de 1,2 milioane lei raportată în S1 2020. La jumătatea anului curent, compania avea un număr de 59 de angajați. Compania este deținută în proporție de 95% de Henri Maillardet AG (Elveția) și de Nicolae Dragoș cu 5% din capitalul social. Henri Maillardet AG este deținută în totalitate de Raluca Simu.