Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Lanțul de cafenele de specialitate Meron continuă extinderea la nivel național și deschide o nouă unitate în Brașov

Meron Brasov - P-ta George Enescu

Lanțul de cafenele Meron, fondat de Bogdan Ciocian în Cluj-Napoca, deschide pe 10 octombrie o nouă cafenea în Brașov și ajunge astfel la o rețea de 17 unități la nivel național. Cafeneaua este situată în piața George Enescu nr. 11 și are o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați. Investiția pentru acest punct de lucru s-a ridicat la peste 100.000 euro.

Noua locație este proiectată și realizată de o echipă de arhitecți din Cluj-Napoca, după un design minimalist, cu influențe nordice și multe accente de alb, texturi și materiale naturale. Cafeneaua respectă liniile de design ale întregii rețele și are un aspect primitor și deschis.

Produsele disponibile în noua unitate includ o varietate de specialități de cafea testată și selectată de specialiștii Meron, proaspăt prăjită în prăjitoria din Cluj-Napoca. Compania testează și analizează săptămânal cafele din întreaga lume pentru a selecta cele mai bune boabe. De asemenea, oferta noii cafenele include și ceaiuri, ciocolată de specialitate, o selecție de sucuri naturale, la care se adaugă și produse de patiserie.

În cafeneaua din Brașov clienții vor găsi și o selecție de alimente reci, într-o sortimentație variată. Cel mai recent concept adoptat de cafenelele Meron include și bucătărie rece, iar această cafenea se înscrie noii direcții. Programul cafenelei este de luni până vineri, de la ora 8:00 la 21:00.

Meron Brasov - P-ta George Enescu

Cafenelele Meron continuă extinderea la nivel național și vizează creșterea pe plan internațional

Pentru Meron, anul acesta a fost unul atipic, însă compania a luat toate măsurile necesare pentru a se adapta noului context social și pentru a fi cât mai aproape de consumatori. Astfel, a continuat investiția în magazinul online pentru cafea boabe și echipamente pentru prepararea cafelei, a dezvoltat o strategie pentru livrarea în siguranță a produselor la domiciliu, și a pregătit materialele necesare care să îi ajute pe consumatori în prepararea cafelei acasă.

„Chiar dacă este o perioadă cu predictibilitate mai restrânsă, ne-am dorit să continuăm activitatea, astfel că am regândit strategia de business și, în egală măsură, am vrut să păstrăm componenta de dezvoltare și extindere. Am ales să mergem mai departe cu extinderea și pentru că această pandemie ne-a învățat să fim mai adaptabili, mai receptivi și să privim provocările pe care le avem ca pe niște oportunități. În această perioadă am refăcut strategia pe termen mediu si lung, am dezvoltat canale noi și proceduri speciale. Încă nu lucrăm la capacitate maximă și suntem extrem de precauți, luăm toate măsurile de siguranță, însă cu toate acestea ne dorim să mergem înainte și ne adaptăm la noile reguli create de contextul în care ne aflăm pentru că ne dorim să rămânem aproape de consumatorii noștri și să oferim produse de calitate”, a spus Bogdan Ciocian, CEO Meron.

În 2019, Meron a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de lei, în creștere cu 35% față de anul precedent. Chiar dacă pandemia a încetinit activitatea cafenelelor Meron, brandul a decis să regândească strategia și să dezvolte și alte ramuri ale business-ului, dar și să continue investițiile în dezvoltare. Astfel, au fost diminuate pierderile, iar pentru anul acesta compania estimează o ușoară creștere, precaută raportată la context, însă coffee shop-urilor nou deschise au avut un impact pozitiv asupra afacerii.

Meron Barista

Meron a început activitatea în anul 2015, cu o investiție de peste 90.000 de euro în prima cafenea din Cluj-Napoca, iar în prezent ajunge la 17 locații la nivel național și o prăjitorie proprie de cafea. Brandul este prezent cu 10 coffee shop-uri în Cluj-Napoca, câte una în București, Satu-Mare, Zalău și Târgu-Mureș și două în Oradea.

În prezent, lanțul de coffee shop-uri de specialitate a ajuns la 115 angajați în întreaga țară, iar în cafeneaua nou deschisă din Brașov vor lucra șapte angajați: șase barista și un manager.

Planurile de business ale companiei vizează extinderea rețelei la 30 de locații la nivel național în următorii 5 ani, și, în egală măsură, extinderea pe plan internațional. Brandul a fost lansat de o echipă de investitori clujeni și dezvoltat ulterior în franciză.

„Depindem unii de ceilalți: de la cafeaua verde, furnizori de servicii, angajați, până la producători locali cu care noi colaborăm. De aceea, următoarele orașe pe care le avem în vedere pentru extindere și pentru care există deja discuții avansate sunt Sibiu și Timișoara. Ne dorim să ajungem cât mai aproape de clienții noștri, de aceea extinderea este una dintre prioritățile noastre“, completează antreprenorul clujean Bogdan Ciocian, CEO Meron.

Despre MERON

Povestea brandului MERON a început în 2015, când o echipă de investitori clujeni au creat un concept unic pentru spațiul cafelei din România și au conturat prima locație a unui lanț ce urmează să se dezvolte în franciză.

MERON are deja 17 locații: 10 coffee shop-uri in Cluj-Napoca și 7 în alte orașe din România: Brașov, București, Satu-Mare, Zalău, Oradea, Târgu-Mureș.

Pentru cea mai bună calitate a cafelei, MERON lucrează direct cu fermieri de cafea și distribuitori de primă mână. De asemenea, MERON dispune de propria prăjitorie de cafea: spațiu dedicat prăjirii cafelei și pregătirii bariștilor pentru competiții naționale și internaționale.

O mare realizare pentru echipa de barista în anul 2018 a fost reprezentarea României la Campionatele Mondiale de Cafea, prin Head Barista Delia Avram.

Conceptul pornește de la cuvântul „MERON”, care provine din limba greacă și înseamnă „zile”. Cultura cafelei este un crez după care se ghidează zilnic întreaga echipă, iar pentru asta se acordă o atenție sporită metodelor de preparare a cafelei (espresso și brew), dar și a ultimelor tendințe în materie de echipamente și accesorii, atât de necesare unui barista pasionat.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.