Ediție îngrijită, studiu introductiv, traducere și note de Lidia Trăuşan-Matu
Editura Corint vă invită sâmbătă, 28 octombrie 2023, ora 18.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bulevardul Regina Elisabeta 38, să luați parte la o discuție-dialog dedicată volumului Iuliu Barasch – Medicină de pionierat în Țara Românească.
Lidia Trăuşan-Matu, cea care s-a îngrijit de prezenta ediție, semnează studiul introductiv, traducerea și notele volumului va fi invitata specială a acestui eveniment, alături de care se vor afla Octavian Buda, medic și istoric al medicinei, Alin Ciupală, istoric și cel care scrie cuvântul-înainte al cărții, Ștefan Petrescu, istoric și, în calitate de moderator al evenimentului, Simona Preda, brand manager al Editurii Corint.
Competentul doctor Iuliu Barasch ne vorbește despre români, evrei și alte neamuri cu înțelegere și empatie, iar atunci când este critic o face cu umor și detașare. Umanitatea i-a rămas nealterată de duritatea și grozăviile pe care le-a văzut și trăit în bogata lui activitate de medic în Țara Românească.
În urmă cu 181 de ani, pe vremea când societatea românească făcea primii pași pe calea occidentalizării, iar elita țării era preocupată cu punerea în practică a ideilor Revoluției franceze, un bărbat evreu cu o minte ascuțită și cu o inimă generoasă a ales să vină și să se stabilească în Valahia. Era medic, cu un doctorat în „medicină și chirurgie” la Berlin, vorbitor a două limbi europene de largă circulație (germană și franceză, fără a mai număra limbile ebraică, latină și slavă) și preocupat de mai multe tipuri de cunoaștere (religie, filozofie, științe naturale, taxonomie, literatură, drept). Ca etnic evreu, Iuliu Barasch a făcut o carieră remarcabilă în Țara Românească, fiind medic, profesor, director de spital și gazetar. A întemeiat primul spital de copii din Valahia și două gazete influente, a fost membru în conducerea mai multor societății științifice și a militat pentru drepturile politice ale evreilor de aici, dar și pentru modernizarea cultului sinagogal. A susținut conferințe publice în țară și străinătate, a tradus și a scris mai multe cărți.
Din pură sete de cunoaștere, după ce s-a stabilit în spațiul românesc, doctorul Barasch a studiat problematica bolilor, epidemiilor și epizootiilor cu care s-a confruntat și a scris despre toate acestea, descriind în cele mai mici detalii societatea afectată de molime, experiențele personale privind vaccinarea împotriva variolei la oameni sau a pestei la animale, dar și gândurile sale privitoare la cauzele evenimentelor.
Vă promitem o lansare de neratat cu mărturii și confesiuni despre textele pe care ni le propune cu generozitate și acribie cercetătoarea Lidia Trăușan‑Matu redactate de un medic, Iuliu Barasch, unul dintre pionierii medicalizării societății românești în prima jumătate a secolului al XIX‑lea și puțin după Unirea Principatelor. Informațiile de natură medicală abundă și ele vor contribui, așa cum au făcut‑o și până acum, la îmbogățirea studiilor dedicate istoriei medicinei românești. Atent observator, bun psiholog, cu o temeinică pregătire intelectuală dobândită într‑un spațiu cultural de tip occidental, Iuliu Barasch ne introduce într‑un univers complex în care transformările, de mai mică sau mai mare anvergură, coexistă cu rezistența la schimbare într‑un dialog al continuităților și discontinuităților amplificat de specificul balcanic, al unui univers aflat între Occident și Orient.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări pe care o puteți face aici.
Lidia Trăuşan-Matu este cadru didactic universitar la Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, şi secretar științific al Societăţii Române de Istoria Medicinei. Autoare de cărți şi studii referitoare la istoria socială a medicinei, cu accent pe medicalizarea societății românești, prosopografia elitelor medicale, problematica epidemiilor în istorie și legătura dintre artă, societate şi boli. Printre lucrările publicate se numără: De la leac la reţetă. Medicalizarea societății românești în veacul al XIX-lea (1831–1869), Editura Universităţii din Bucureşti, 2011; Cronica de artă. Despre pictori şi tablouri în paginile gazetelor românești din veacul al XIX-lea (1860–1900), editor, Editura Mega, 2 vol., Cluj-Napoca, 2017, 2018.