Editura TREI va lansa cartea Aspecte ale economiei românești în timpul Războiului Rece (1946 – 1991) de Petre Opriș, joi, 20 iunie 2019, ora 19.00, în librăria Modul Cărturești (str. Academiei nr. 18-20, la parterul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu). Cu aceest prilej, Bogdan Murgescu – istoric, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității din București, președinte al Societății de Științe Istorice din România, Vasile Buga – istoric, cercetator la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Dumitru Lăcătușu – doctor în istorie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vor susține o dezbatere pe marginea tematicii volumului, moderată de Lucian Popescu – editor Contributors.ro.
“Istoricul Petre Opriș face o treabă extraordinară în această carte: scoate la lumină istoria economiei românești din vremea comunismului, publică documente de arhivă (din România și din Statele Unite) extrem de interesante și arată cum se luau deciziile în organizațiile de partid și de stat. Veți găsi aici texte despre industria aeronautică, despre datoriile externe ale României sau despre industria de apărare, foarte relevante pentru vremea respectivă.
Pentru cei care au apucat “epoca de aur”, această carte va fi plină de revelații. Personajul central este bineînțeles Nicolae Ceaușescu. Citind stenogramele pe care le face publice Petre Opriș, veți înțelege ce însemna economie planificată și cum gândeau conducătorii partidului dezvoltarea industrială, care erau motivele unor decizii stranii pentru industrie și ce judecăți stăteau în spatele unor măsuri absurde. Sunt documente ce înfățișează cu acuratețe slăbiciunile regimului comunist, controlul absolut și puterea discreționară de care dispuneau Ceaușescu și partidul. Stenogramele nu sunt lipsite de umor involuntar. Petre Opriș reușește să fie clar și original și sperăm ca strădania lui să continue și să se concretizeze în cărți viitoare.” – Lucian Popescu, editor Contributors.ro
După ce a publicat o lucrare amplă despre licenţele unor produse străine fabricate în România în timpul Războiului Rece, Petre Opriş şi-a menţinut activitatea ştiinţifică în sfera istoriei economiei româneşti şi ne propune volumul de faţă, în colecţia Contributors de la Editura Trei. Pasiunea şi tenacitatea lui sunt îmbinate în această carte cu dorinţa de a demonstra că informaţiile din documentele la care a avut acces în ultimii 20 de ani, în arhivele din România şi Statele Unite ale Americii, pot fi îmbinate cu anumite date obţinute din surse orale – pentru a se putea ajunge la evaluări şi concluzii pertinente.
Deşi se află departe de lumea politică de la Bucureşti, Petre Opriş descrie clar şi într-un mod original slăbiciunile regimului comunist din România. În a doua parte a lucrării sale sunt editate 17 documente pentru a-i ajuta pe cititori să înţeleagă mai uşor concluziile la care autorul ajunge în prima parte a cărții. Petre Opriş ne demonstrează că îşi păstrează interesul ştiinţific şi este la curent cu problemele generale din perioada Războiului Rece care s-au perpetuat în România până în prezent.
Petre Opriş este locotenent-colonel (în rezervă) şi doctor în istorie (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, 2008). Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece, în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt, iniţiat de Institutul Cultural Român (Bucureşti) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington DC, S.U.A.
În 2007, a publicat Industria românească de apărare. Documente (1950-1989), pentru care a primit Premiul General Radu R. Rosetti, acordat de Fundaţia Culturală Magazin Istoric. A mai semnat volumele: România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991) – 2008, Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român – 2008 și Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989) – 2018. De asemenea, este coautor (împreună cu dr. Gavriil Preda) al cărții România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968), publicată în 2008 (volumul I), respectiv 2009 (volumul II).