Reprezentanța Comisiei Europene în România și platforma media CaleaEuropeana.ro organizează în perioada următoare, cu sprijinul Centrelor Europe Direct și al autorităților locale, o serie de trei dezbateri publice cu cetățenii, intitulate ”Agora – Viitorul Europei”, axate pe cele cinci scenarii privind viitorul Europei, prezentate în Cartea Albă publicată de Comisia Europeană în martie 2017.
Programul celor 3 evenimente, câte unul pentru fiecare regiune istorică, este:
– 28 august, la Târgoviște;
– 1 septembrie, la Piatra Neamț;
– 4 septembrie, la Făgăraș.
La fiecare eveniment, discuția va fi inițiată de cinci personalități locale, fiecare susținând unul dintre scenariile analizate în Cartea Albă privind Viitorul Europei, urmată de o dezbatere mai largă cu cetățenii care, la final, vor vota scenariul pe care îl consideră cel mai potrivit pentru un viitor de succes al României în Uniunea Europeană.
“Aștept cu interes rezultatul acestor dezbateri, pe o temă de maximă actualitate, pe care o voi aborda și eu în cadrul vizitelor oficiale pe care le voi avea în septembrie la București, precum și în județele Sălaj și Cluj. România are șansa de a fi implicată, ca partener activ, în procesul de reformare a Uniunii Europene cu 27 de state membre. Prioritatea noastră, a Comisiei Europene, este menținerea unității familiei UE-27, indiferent de scenariul care va întruni consensul statelor membre în lunile următoare”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.
Cele trei dezbateri vor fi transmise, în direct, pe platforma Calea Europeană, precum și pe conturile de Facebook: Reprezentanța Comisiei Europene în România și Calea Europeană.
Context
Cartea albă privind viitorul Europei a fost anunțată de președintele Juncker în discursul privind starea Uniunii din 14 septembrie 2016, inițiativa fiind salutată de liderii UE-27 cu ocazia summitului de la Bratislava din 16 septembrie 2016. Ea analizează modul în care Europa se va schimba în următorii zece ani, de la impactul noilor tehnologii asupra societății și a locurilor de muncă, la preocupările suscitate de globalizare și cele în materie de securitate.
Documentul prezintă cinci scenarii, fiecare dintre ele conturând modul în care ar putea arăta Uniunea la orizontul anului 2025, în funcție de alegerile pe care le va face Europa. Scenariile au un caracter ilustrativ, nu se exclud reciproc și nu sunt exhaustive.
De la discursul președintelui Juncker privind Starea Uniunii din 2016, Reprezentanța Comisiei Europene a organizat/participat la 12 dezbateri și dialoguri pe tema viitorului Europei și a celor cinci scenarii puse în discuție.