Editura Nemira lansează joi, 1 februarie, de la ora 19.00, romanul Porecla, un nou volum semnat de scriitoarea de origine indiană Jhumpa Lahiri, apărut în colecția Babel. Evenimentul va avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Vorbesc despre carte: Alina Purcaru, Iuliana Alexa și Marius Constantinescu. Moderator: Dana Ionescu, coordonatorul colecției Babel.
Explorând conflictele între civilizații și generații, angoasele omului contemporan, rupt între identitățile din care este alcătuit, precum și efectele globalizării, proza semnată de Jhumpa Lahiri se axează pe viața în exil, pe traumă, inadaptare și alienare, cercetând cu finețe viețile frânte ale unor personaje aflate în căutarea fericirii, care nu este niciodată acasă.
Porecla este povestea bengalezilor care au avut curajul şi oportunitatea „clădirii” unei noi vieţi, departe de familie şi de casă, de tradiţii şi de amintiri. În SUA au mai multe şanse: un viitor mai bun, posibilităţi nemăsurate pentru copii, un venit mai mare, care i-ar putea ajuta şi pe cei rămaşi, cei care nu au putut să îi însoţească peste graniţă. Însă ei nu şi-au uitat rădăcinile şi cultura. S-au acomodat într-o ţară diferită, ce pare crudă şi meschină, cu obiceiuri şi sărbători greu de acceptat, dar niciodată nu au renunţat la tradiţiile lor, la familiile care le sunt alături chiar şi de la distanţă.
„Jhumpa Lahiri are un talent – magic, șiret, cumulativ – pentru care majoritatea scriitorilor ar ucide. Uitați-vă cu lupa la oricare propoziție, și nu veți vedea nimic ieșit din comun. Dar faceți un pas înapoi, priviți întregul și o să rămâneți fără cuvinte.“ The Guardian
Jhumpa Lahiri s-a născut la Londra în 1967, numele său real fiind Nilanjana Sudeshna. Crescută în America printre cărți, de un tată bibliotecar și de o mamă care a dorit să-și educe copiii în spiritul identității lor indiene, și-a descoperit încă de mică moștenirea culturală bengaleză. Interpreter of Maladies, volumul de proză scurtă cu care a debutat, atrăgând imediat atenția lumii literare, a câștigat Premiul PEN/ Hemingway Award (Best Fiction Debut of the Year).
Un an mai târziu, tinerei scriitoare i-a revenit Premiul Pulitzer pentru ficțiune și premiul pentru debut al revistei The New Yorker pentru aceeași carte. În 2003, a publica romanul The Namesake, ecranizat în 2006. A urmat în 2008 volumul de povestiri Unaccustomed Earth, recompensat cu Frank O’Connor International Short Story Award. Distanța dintre noi (The Lowland, 2012) este cea mai recentă carte a sa, din 2012 și nominalizată la Premiul Man Booker și la National Book Award for Fiction. În același an, scriitoarea a devenit membră a American Academy of Arts and Letters. Scriitoarea a ținut cursuri de creative writing la Boston University și Princeton University.