la Plaza Romania
Sâmbătă, 18 octombrie, peste 400 de copii, voluntari și părinți au participat la evenimentul de lansare a Laboratorului Mobil IKEDOO, care a avut loc în parcarea mall-ului Plaza România. Timp de șase ore, micii ingineri au tăiat, lipit, măsurat și asamblat un „OZN al educației experiențiale” construit din 1600 de tuburi din plastic și PVC.
“Acest eveniment a fost pentru IKEDOO o nouă dovadă a faptului că părinții își doresc la fel de mult ca și copiii o schimbare în sistemul de învățământ. Mă bucur că am reușit să finalizăm construcția OZN-ului. Laboratorul Mobil IKEDOO este pregătit pentru lansare și abia așteptăm să întâlnim cât mai mulți copii curioși precum cei de azi. Acum urmează să trimitem toată documentația evenimentului pentru certificarea recordului și să așteptăm răspunsul final”, a declarat Ion Neculai Project Manager al Laboratorului Mobil IKEDOO.
Odată cu „decolarea” OZN-ului a fost lansat oficial și Laboratorul Mobil IKEDOO. Microbuzul interactiv, conceput special pentru a revoluționa educația în România, va vizita școli din comunitățile defavorizate ale țării, oferindu-le copiilor șansa de a descoperi și folosi uneltele specifice celor peste 1.000 de meserii prezente în Laborator. Misiunea Laboratorului este să introducă sistemul de educație prin experiență în școlile din România, iar pregătirea tehnică/vocațională să se regăsească în mod obligatoriu în procesul de învățare al oricărui copil.
Partenerii evenimentului au fost: Plaza România, Fundația ERSTE, Renault România, eMAG, BCR, BOSCH, DREMEL, Enevo Group, Robofun, Fru Fru, Best Print, Brigada de Voluntari și Paco Media.
Mai multe informații despre eveniment, precum și detalii despre proiectul Laboratorul Mobil IKEDOO se găsesc la adresa www.lab.ikedoo.com sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/IkedooInstitute.