Curtea Veche Publishing şi Bastilia Librarium au plăcerea de a vă invita la evenimentul de lansare a albumului „Jubileul Regelui” de Ioan-Luca Vlad și Daniel Angelescu. Evenimentul va avea loc vineri, 30 martie, la librăria Bastilia (Piața Romană, nr. 5) începând cu ora 19.00, în prezența ASR Principelui Radu al României. La eveniment vor lua cuvântul Principele Radu, autorii, Ioan-Luca Vlad şi Daniel Angelescu, Iren Arsene, Managing Partner Curtea Veche Publishing şi Laura Albulescu, director de imagine Bastilia Librarium.
Albumul „Jubileul Regelui” este un omagiu cu ocazia aniversării unei personalităţi care a reprezentat, prin viaţa şi activitatea sa, un model de urmat pentru poporul român.
Caracterul unic al celei de-a 90-a aniversări a Majestăţii Sale Regelui Mihai I a fost marcat în 2011 printr-o serie de manifestări care au antrenat nu doar Familia Regală şi unele dintre familiile domnitoare din Europa şi din lume, dar şi întreaga societate românească.
Invitaţia adresată Regelui de a vorbi în faţa Parlamentului României, convocat în Şedinţă solemnă, a însemnat reluarea unei tradiţii care fusese întreruptă brutal de regimul comunist şi reintrarea într-o normalitate pe care românii păreau că au uitat-o.
„Editura Curtea Veche are meritul de a fi adus, atât de prompt, o mărturie editorială a acestui eveniment nepereche din prezentul și din istoria României. Un moment de reflecție asupra devenirii noastre ca națiune, în ultimele nouă decenii, asupra virtuților, slăbiciunilor, mersului pe loc, dar și asupra extraordinarelor lucruri pe care românii au reușit să le realizeze, ca societate și individual, în acest aproape un secol din istoria noastră.” (ASR Principele Radu al României)
Ioan-Luca Vlad este avocat al Baroului din București și Consilier Privat Onorific al Familiei Regale.
Daniel Angelescu este fotograf al Familiei Regale și a fost martorul multor evenimente ale Casei Regale, din ultimii patru ani.