Vineri, 1 martie, de la ora 12.00, în Foaierul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (Str. Povernei nr. 6), va avea loc lansarea volumului Gen si cetatenie in Romania, semnat de Diana Elena Neaga şi apărut recent în colecţia „Studii de gen” la Editura Polirom.
Alături de autoare, vor lua cuvîntul: Mihaela Miroiu, Gabriel Andreescu şi Oana Băluţă.
Va modera: Valentin-Quintus Nicilescu.
Gen şi cetăţenie în România reprezintă o remarcabilă analiză a modului în care femeile din România îşi percep şi îşi exercită cetăţenia.
Volumul, cu o prefaţă semnată de Mihaela Miroiu, analizează dimensiunea performativă a cetăţeniei. Din aceste relatări rezultă că modul în care femeile îşi exercită azi cetăţenia este afectat, pe de o parte, de constrîngerile asociate rolurilor şi diferenţelor de gen (în baza cărora ele sînt principalele îngrijitoare ale familiei), iar pe de altă parte, de experienţele formatoare trăite în perioada comunistă (munca plătită, îngrădirea libertăţii de mişcare, raţionalizările) şi în perioada de tranziţie (polarizarea socială, prezenţa minoră a intereselor femeilor pe agenda publică, experienţa şomajului sau a libertăţii de exprimare).
„Ştiu că mulţi politologi şi politicieni români consideră neexersarea deplină a cetăţeniei în cazul femeilor o problemă marginală, deranjantă, dacă nu cumva ridicolă. (…) Autoarea îşi propune să analizeze semnificaţia cetăţeniei substanţiale şi exerciţiul cotidian al acesteia în cazul femeilor în general, al celor din România în particular, aşa cum sînt ele reflectate în cercetările politologice feministe şi nefeministe. Din acest motiv, utilitatea cărţii pentru teoreticienii cetăţeniei, pentru cercetătorii democraţiei şi ai politicilor de gen, ca şi pentru politicienii care nu vor să improvizeze pe tema «ce doresc cetăţenele», ci vor să se documenteze, este foarte mare.” (Mihaela Miroiu)
Din cuprins:
Construcţia şi (re)construcţia cetăţeniei • Teorii ale cetăţeniei • Gen şi cetăţenie: o abordare constructivistă • Cetăţenia trăită a femeilor – o analiză empirică în zona Hunedoara • Despre amintirea unei cetăţenii trăite în comunism • Experienţa trăită a rolurilor de gen • Participarea civică şi politică a femeilor în viaţa de zi cu zi
Carte recomandată de feminism-romania.ro.
Diana Elena Neaga este asistent universitar doctor la Departamentul de Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, membră a Societăţii de Analize Feministe AnA şi parte a echipei editoriale a revistei academice Analize – Journal of Gender and Feminist Studies. Este absolventă a şcolii doctorale din cadrul SNSPA şi a masteratului de politici, gen şi minorităţi şi autoare a diverse articole publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate. Interesele ei de cercetare se centrează pe problematica genului în România, mişcări sociale, cultură civico-politică în România.
Mai multe informaţii despre autoare aici.