„Arhivele de la Monte Negro”, cel mai nou roman semnat de Octavian Soviany
Miercuri, 27 iunie, la ora 18.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5) din Bucureşti va avea loc lansarea celui mai nou roman semnat de Octavian Soviany, Arhivele de la Monte Negro, apărut recent şi în ediţie digitală la editura Cartea Românească.
Vor prezenta: Radu Aldulescu şi Adina Diniţoiu
Va modera: Bianca Burţa-Cernat
Un ofiţer ciung de o mînă şi probabil bolnav de schizofrenie, o misterioasă femeie în doliu, un bătrîn epileptic poreclit Dostoievski, Liuba şi Nastenka, pălăria de mexican a lui Kostas Venetis, subteranele de la Monte Negro, unde se pregăteşte revoluţia mondială… Sînt numai cîteva dintre piesele unui caleidoscop coşmaresc pe parcursul căruia nu se ştie exact cine visează pe cine sau cine povesteşte pe cine. Amestec de poem oniric şi de naraţiune alegorică în maniera cărţilor apocaliptice din Veacul de Mijloc – Arhivele de la Monte Negro îl poartă pe cititor prin măruntaiele unui univers concentraţionar care e, pe rînd, închisoare, ospiciu, bordel, circ şi varieteu, mănăstire şi groapă comună – aflat sub tirania Fratelui Stareţ. Căutarea tatălui devine astfel aici pretextul unei călătorii danteşti – probă a labirintului la capătul căreia mijeşte parcă şi o rază palidă de speranţă… Concepută ca un puzzle de secvenţe cinematografice, alcătuită din crîmpeie între care există mai degrabă tensiuni decît consonanţe, mixtum de vis şi istorie, cartea lui Octavian Soviany exclude orice lectură comodă, seduce şi contrariază în acelaşi timp.
„Acest roman poetic şi oniric vădeşte din nou vocaţia lui Soviany de făuritor de «lumi posibile», de «universuri paralele». Mobilizînd un substanţial patrimoniu cultural de opere literare, de arhetipuri şi miteme, de mituri şi mitologii, de mentalităţi şi cutume, de bestiare şi tipologii ori galerii de personaje etc., scrierea prilejuieşte un festin de intertextualitate. Monte Negro e un falanster concentraţionar, iar cartea se rînduieşte în seria distopiilor.” (Nicolae Bârnă)
Octavian Soviany este autorul romanului Viaţa lui Kostas Venetis, una dintre cele mai apreciate apariţii ale anului editorial 2011.
A debutat editorial cu volumul de versuri Ucenicia bătrînului alchimist (Dacia, 1983). De-a lungul anilor a colaborat la principalele reviste literare din România. Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1995. A publicat poezie (Cartea lui Benedict – Vinea, 2002; Alte poeme de modă veche – Pontica, 2004; Scrisori din Arcadia – Paralela 45, 2005; Dilecta – Cartea Românească, 2006; Marii oameni ai revoluţiilor – ediţie samizdat, seria no name, 2009), romane (Textele de la Monte Negro – Pontica, 2003; Viaţa lui Kostas Venetis – Cartea Românească, 2011), teatru (Cinci poeme dramatice – Palimpsest, 2005) şi critică (Apocaliptica textului – Palimpsest, 2008; Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală – Casa de pariuri literare, 2011). Deţine trei premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru poezie şi critică (1994, 2000, 2008).
A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară.