În România, 1 din 3 adulți suferă de afecțiuni ale coloanei vertebrale. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestor pacienți, Spitalul Monza și Medtronic, lider mondial în domeniul tehnologiei, serviciilor și soluțiilor medicale, au semnat un parteneriat unic pentru serviciile medicale din România, prin care spitalul Monza va primi din partea Medtronic soluții și tehnologii medicale care vor contribui la accesul pacienților români la tehnologii medicale de ultimă oră. Ca parte a acestei colaborări, a fost lansat robotul Mazor X™ Stealth Edition, o platformă chirurgicală de ultimă generație, care poate fi găsit în acest moment doar în 8 spitale din toată Europa.
Chirurgia asistată de robot reprezintă vârful de tehnologie în acest moment și depășeste în acuratețe un chirurg antrenat, sistemul de ghidare al robotului acționând fără eroare. Robotul nu poate opera singur, este nevoie de medici supraspecializați și cu experiență care să-l manevreze. Robotul chirurgical Mazor X™ Stealth Edition este un sistem complet, rezultatul a peste 25 de ani de cercetare și inovație în domeniul chirurgiei robotice. Cele trei funcții majore ale robotului sunt planificarea pre-operatorie și intraoperatorie, ghidarea robotică și navigația în timpul intervenției.
Datorită funcției de planificare preoperatorie se pot realiza analize 3D, reproducându-se exact modelul coloanei pacientului. Astfel, se poate face o selecție personalizată a implanturilor, se pot alege traiectoriile optime, iar rezultatul intervenției devine previzibil. Chirurgul planifică cu acuratețe fiecare etapă a intervenției chirurgicale chiar înainte de a intra în sala de operație.
În chirurgia coloanei vertebrale este nevoie de foarte multă experiență și precizie, iar robotul chirurgical Mazor X™ Stealth Edition acționează ca o a doua pereche de mâini în timpul operației. Cu navigația chirurgicală, una din funcțiile robotului Mazor X™ Stealth Edition, chirurgul are o vizibilitate bună și controlează intervenția în timp real, fără a fi nevoie să efecteaze o incizie mai mare sau să expună pacientul operat la radiații prin mai multe raze X. O incizie mică înseamnă pentru pacient un risc mai mic de infecție, mai puține dureri postoperatorii și un timp de recuperare mai rapid.
O premieră importantă pentru România o reprezintă existența unei echipe pluridisciplinare de chirurgie robotică spinală formată din: medic neurochirurg, ortoped, neurolog, neuroanestezist, asistați de neurofiziolog. Existența unei astfel de echipe pluridisciplinare permite realizarea de intervenții chirurgicale complexe la pacienți de toate vârstele, de la copii mici până la adulți seniori.
Ne bucurăm că, iată, România, prin Spitalul Monza și Brain Institute, se alătură țărilor unde pacienții cu probleme ale coloanei vertebrale pot beneficia de o tehnologie care va schimba mult siguranța și performanța intervențiilor. Credem că acest prim proiect sub egida parteneriatului Integrated Health Solutions va fi unul de succes și va deschide calea pentru viitoare colaborări care să contribuie la starea de sănătate a pacienților români, a declarat Simona Brana, Country Leader Medtronic.
Din 2004 de când a funcționat primul robot spinal în Israel și până în prezent s-au realizat peste 4.83 milioane de intervenții chirurgicale spinale asistate robotic în toată lumea, din care mai mult de un sfert în SUA.