Casa Editorială Ponte şi Wagner – Arte Frumoase şi Poveşti vă invită miercuri, 25 aprilie 2012, la ora 18.00, la lansarea volumului Savoir-vivre, enciclopedie de stil şi eleganţă de Sabine Denuelle şi a volumului Amintiri, de Zoe Cămărăşescu.
Cuvânt de deschidere Dan C. Mihăilescu și Radu Ioan Tudorache, editor.
Lansarea va avea loc la Wagner, Maison de la Porcelaine, Str. Dr. Staicovici nr. 19, Cotroceni.
Savoir-vivre, enciclopedie de stil şi eleganţă, de Sabine Denuelle
Un veritabil tezaur de informații savuroase și utile, arta de a trăi în societate, ce are la bază respectul față de sine și față de ceilalți.
Două sute cincizeci de articole, prezentate alfabetic, grupate în nouă mari categorii: modul de exprimare și comunicarea, bunele maniere la masă, la birou, în călătorie, la spectacol, la muzeu, la reuniuni pretențioase și la cele mai importante evenimente din viață.
Enciclopedia trece în revistă conveniențele din lumea întreagă, dar și particularitățile lor, astfel încât veți face față celor mai înalte exigențe, oriunde v-ați afla.
Ce înseamnă eleganța? Există reguli pentru folosirea telefonului mobil? Cum ne comportăm la birou? Dar la restaurant, în muzee sau la recepții? Cum organizăm o cină festivă? Cum ținem un toast? Care sunt cele mai potrivite formule de adresare? E demodată galanteria? Cum răspundem la un compliment?
„Pe măsură ce sosesc oaspeții, ajutați-i să se instaleze confortabil, aproape de o măsuță joasă sau de un gheridon. Le oferiți ceașca ținând-o cu mâna stângă, iar ceainicul îl manevrați cu dreapta. După ce ați umplut ceașca, îi propuneți invitatului lapte, zahăr sau lămâie; apoi așezați în fața oaspeților farfurii de desert individuale, cu furculițe speciale și cu șervețele sau șervete. Continuați cu platourile cu prăjiturele și fiecare se servește. Pentru a bea, ridicați ceașca și farfurioara ei (ca la cafea) având grijă să nu cadă lingurița, fără a ridica însă și degetul mic!“
Sabine Denuelle, Savoir-vivre
Eleganță și rafinament în comportamentul cotidian, dar și în ocazii speciale.
Respectul față de tine însuți • Respectul față de ceilalți • Exprimare și comunicare • La masă • La serviciu • În afara casei • A invita și a fi invitat • Marile etape ale vieții • Sărbători laice și religioase • Cererea în căsătorie • Buchetul miresei • Alaiul nupțial – intrarea în biserică • Despre ritul botezului și cadouri de botez • Ce cadou alegem pentru diferite ocazii? • Ce ținută vestimentară adoptăm? • Ce subiecte ar fi de preferat să evităm într-o conversație? • În ce constau bunele maniere la masă? • Ce gesturi sunt permise sau interzise în locurile publice? • Cum să organizăm o petrecere? • Cum să tratăm relațiile de prietenie, sau de dragoste, la locul de muncă?
Amintiri, de Zoe Cămărăşescu, Ediţia a II-a, grafica supracopertei de Ana Wagner
Volumul Amintiri semnat de Zoe Cămărășescu, prefaţă de Dan C. Mihăilescu – fiică a lui Zoe Bengescu, doamnă de onoare a Reginei Elisabeta – oferă o perspectivă asupra României de la finalul secolului XIX și din primele decenii ale secolului XX. Printre personalitățile evocate în carte figurează Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi – rude apropiate ale autoarei, și George Enescu, prieten al familiei. Autoarea a scris cartea pentru cei doi fii ai săi şi nu a intenţionat niciodată să o publice.
„Față de actuala domnie a vulgarității, prostiei, fărădelegii și mârlăniei (post)comuniste, lumea Bucureștilor lui Carol I și Ferdinand, ai lui Claymoor, Frédéric Damé și Ulysse de Marsillac, I.C. Brătianu și Marghiloman, P.P. Carp și Eugeniu Carada, Titu Maiorescu și Mitiță Sturdza, orașul Expoziției de pe dealul Filaret din 1906, în România Peleșului, Cotrocenilor și «trenurilor de plăcere» către Sinaia «anilor nebuni», adică de pe la 1900 până la Marele Război – ne covârșește cu un peisaj (geografic, uman, istoric, economic, politic și cultural) de-a dreptul zdrobitor prin firescul bunului-simț, al eleganței, rafinamentului hedonist, cultului slujirii și ierarhiei bine chibzuite. Pe scurt: o Românie aristocratică, emanând înțelepciune, temeinicie statală, armonie socială (cel puțin până la 1907…), elan constructiv și măsură în toate.“ – Dan C. Mihăilescu
„Maison de la Porcelaine“ găzduieşte salonul colecţiilor de porţelan Wagner şi atelierul de creaţie. Salonul este o mică galerie unde porţelanul este ridicat la rang de artă. Vizitatorii noştri au ocazia să admire, mult mai pe îndelete, porţelanuri unicat sau în serie limitată, pictate manual.
Clienţii şi prietenii pot vedea cum se decorează obiectele din porţelan, pot lua parte la cursurile de pictură ţinute de artiştii atelierului, pot frecventa evenimente culturale sau, pur şi simplu, pot savura o ceaşcă de ceai pe terasa salonului.
„Maison de la Porcelaine“ prezintă tot ce este nou în colecţiile Wagner, găzduieşte seri de muzică şi ceai, expoziţii şi prezentări de produse de lux.
„Maison de la Porcelaine“ este o nouă etapă în dezvoltarea conceptului Wagner Arte Frumoase şi Poveşti. Acest spaţiu aduce clienţii mai aproape de produsele Wagner, îi familiarizează cu creaţia lor. „Maison de la Porcelaine“ este un loc care poartă amprenta Anei Wagner, creatoarea conceptului Arte Frumoase şi Poveşti.
Pentru detalii suplimentare: office@ponte.ro; irina@wagnerarte.ro.