Joi, 9 decembrie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român, Şoseaua Kiseleff, nr. 3) din Bucureşti va avea loc lansarea volumului de poezie Ritmuri de îmblînzit aricioaica de Doina Ioanid, apărut la editura Cartea Românească.
Prezintă: Carmen Muşat, Bianca Burţa-Cernat
Evenimentul este organizat de editura Cartea Românească în parteneriat cu revista Observator cultural.
„Cu Ritmuri de îmblînzit aricioaica, poezia Doinei Ioanid dobîndeşte o intensitate a vibraţiei poetice pe care volumele anterioare o lăsau doar să se întrevadă. O poezie a destrămării şi a singurătătii, cu atît mai tulburătoare cu cît autoarea nu recurge la „podoabe”. Lirismul se naşte şi creşte din privirea necruţătoare, dar empatică aruncată asupra lumii din jur, din ritmul existenţei şi dintr-o profundă şi emoţionantă asumare a destinului.” (Carmen Muşat)
„Venită dinspre Cristian Popescu şi suprarealiştii francezi, dar şi dinspre prozopoemele lui Rimbaud şi Bacovia, poezia Doinei Ioanid a fost dintotdeauna un jurnal de stări interioare ale sensibilităţii repliate spre sine. Butonul intensităţii afective este dat însă acum la maximum, iar glacialitatea spectrală, retro a „duducăi de marţipan” a lăsat de mult locul vulnerabilităţii depresive şi inadaptării mature, visceralităţii revoltate şi mizeriei agresive a cotidianului. Fantasma personală care bîntuie secvenţele – sau diapozitivele – acestui nou volum este „aricioaica”, animal totemic al singurătăţii retractile, „ţepoase” şi interiorizate. O singurătate ai cărei demoni sînt îmblînziţi, totuşi, de calitatea autoscopiei şi de rafinamentul imaginarului decadent. Autoare prin excelenţă implozivă, Doina Ioanid este una dintre cele mai substanţiale, mai rezistente şi mai pure voci ale poeziei româneşti din ultimul deceniu.” (Paul Cernat)
Doina Ioanid s-a născut la 24 decembrie 1968, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti în 1995 şi cursurile de master (Studii Culturale Franceze) la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a aceleiaşi universităţi, în 1998. A publicat poeme în volumul colectiv Ferestre ’98, girat de Mircea Cărtărescu, Editura Aristarc, Oneşti, 1998. A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Image, Bucureşti, 2000. A debutat individual cu un volum de poeme în proză : Duduca de marţipan, Editura Univers, Bucureşti, 2000 (Premiul de debut „Prima Verba”). Au urmat alte volume de poezie: E vremea să porţi cercei, Editura Aula, Braşov, 2001 (volum nominalizat la Premiile Aspro), Cartea burţilor şi a singurătăţii, Editura Pontica, Constanţa, 2003, şi Poeme de trecere, Editura Vinea, Bucureşti, 2005. Poemele sale au fost traduse în franceză, maghiară, turcă, slovenă şi croată. A tradus din limba franceză mai multe cărţi, printre care: Marguerite Duras, Vara, la zece şi jumătate seara, Editura Cartier, Chişinău, 2006, Dai Sijie, Într-o noapte fără lună, Editura Polirom, Iaşi, 2009. Între 1998 şi 2005 a fost asistent universitar la Catedra de Limbi Străine a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Transilvania”, Braşov, între anii 1998-2005. În prezent este secretar general de redacţie la Observator cultural.