O perspectiva comparative” de Corina Dobos (coord.), Luciana M. Jinga si Florin S. Soare
Joi, 13 ianuarie, la ora 17.00, la Clubul Ţăranului, Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti (Şoseaua Kiseleff, nr. 3), va avea loc lansarea volumului Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu. Vol. I: O perspectivă comparativă de Corina Doboş (coord.), Luciana M. Jinga şi Florin S. Soare (Polirom, 2010).
Invitaţi: prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, prof. univ. dr. Ioan Stanomir, conf. univ. dr. Virgiliu Ţârău
Eveniment organizat de editura Polirom în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc
Modul în care un regim politic acţionează în vederea creşterii sau scăderii populaţiei este simptomatic pentru practica guvernării în ansamblul ei, a raporturilor de putere care se instituie între guvernanţi şi guvernaţi. Volumul prezintă politicile pronataliste aplicate în România, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, RDG, Ungaria şi Franţa în perioada postbelică, urmărind trei aspecte: legislaţia privind accesul la avort, promovarea contracepţiei moderne şi legislaţia socială de susţinere a natalităţii.
Secţiunile dedicate României analizează instituţionalizarea şi consecinţele „pronatalismului ceauşist”, adică ansamblul de măsuri luate de regimul ceauşist în vederea creşterii populaţiei României. Pronatalismul ceauşist, marcat în mod definitoriu de limitarea severă a accesului la avort, s-a desfăşurat începînd cu 1966, anul acestei restricţionări, şi pînă la căderea regimului comunist din România, în decembrie 1989.
Corina Doboş (Pălăşan) (n. 1980) este doctorandă în istorie a Universităţii Bucureşti şi a University College London, cercetătoare în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Domenii de interes: biopolitica, istoria criminologiei, imaginarul corpului, imaginarul ştiinţific, semiotica medicală. A publicat „The Universality of Reason and its National Fulfilment. The Political Writings of J.J. Rousseau and J.G. Fichte as Intellectual Sources of Nationalist Ideology”, Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Historia, Cluj‑Napoca, ianuarie 2007; „Organizarea ştiinţifică a societăţii sau ştiinţele sociale în primii ani ai regimului Ceauşescu. Cazul judeţului Iaşi, 1970-1972”, în Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist. Anuarul IICCR, vol. III, Polirom, Iaşi, 2008; „Caracterul profund restrictiv al politicii nataliste în România comunistă, 1966‑1989”, în R. Ivan (coord.), Transformarea socialistă. Politici ale regimului comunist între ideologie şi administraţie, Polirom, Iaşi, 2009; „Domesticating violence in interwar Romania”, în Marika Guggisberg şi David Weir (eds.), Understanding violence: Contexts and Portrayals, Inter-Disciplinary Press, 2009.
Luciana M. Jinga (n. 1982) este doctorandă a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi şi a Universităţii din Angers, Franţa, în cadrul laboratorului Centre de Recherches Historiques de l’Ouest (CERHIO), cercetătoare în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Domenii de interes: istoria comunismului românesc, organizaţiile de masă în comunism, istoria femeilor, feminism, studii de gen. A publicat „Forme de organizare ale «Muncii cu femeile» în cadrul PCR (1944-1954)”, în Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist. Anuarul IICCR, vol. III, Polirom, Iaşi, 2008; „Condiţia femeii în România comunistă”, în Stéphane Courtois (coord.), Dicţionarul comunismului, Polirom, Iaşi, 2008; este editor al volumului de eseuri Elev în comunism, Curtea Veche, Bucureşti, 2009.
Florin S. Soare (n. 1984) este doctorand al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti, cercetător în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Domenii de interes: structurile de putere ale Partidului Comunist Român, retorica şi propaganda ideologiei comuniste, politici sociale iniţiate de regimul comunist, tranziţia postcomunistă. A publicat „Politica natalistă în România 1966-1989”, în Stéphane Courtois (coord.), Dicţionarul comunismului, Polirom, Iaşi, 2008.