Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ladies, cu squash faceti valuri vara asta

Vara s-a instalat, vacanţa se apropie, iar tu te imaginezi în costumul de baie preferat, intinsă pe un sezlong, cu un cocktail în măna, lângă o piscină… Şi pentru ca iţi doreşti un look perfect, deja te gândeşti la ce metode să apelezi pentru a-ţi contura silueta: diete, fitness, aerobic.

Dar ce-ai zice de un joc de squash? Un sport prea puţin cunoscut în România mai ales pentru femei, squash-ul este o metodă dinamică de petrecere a timpului liber şi în acelaşi timp de menţinere într-o formă de invidiat. Deşi poate părea un sport relaxant la prima vedere, squash-ul este atât de solicitant încât nu este recomandat persoanelor cu probleme cardiace.

Iată care sunt caracteristicile pe care trebuie să le îndeplineşti pentru a putea practica eficient acest sport şi a te menţine în cea mai bună formă:
· anduranţa muschilor
· forţă
· viteza de acţiune
· flexibilitatea
· nivelul scăzut de grăsime

Alături de be­neficiile imediate (toni­fierea corpului la nivelul braţelor şi al picioarelor) squ­ash-ul constituie una dintre cele mai bune practici pentru a scăpa de kilo­gramele în plus.

Mihai Popa club manager World Class at the Grand, si iubitor al squash-ului, ne poveşteste despre avantajele acestui sport mai ales pentru femei, destul de necunoscut în România:
“Squash-ul este un sport care vă ţine în formă indiferent de cât de obosite v-aţi simţi. Dinamismul său vă scoate din rutina zilnică şi vă oferă optimism şi energie pentru întreaga zi. Şi pentru că felul în care arătaţi este foarte important, dincolo de mişcare mai sunt şi alţi factori care contribuie la menţinerea voastră în formă: alimentaţia şi odihna. Vă sfătuiesc să găsiti un echilibru între cele trei componente, lucru pe care îl recomand zi de zi şi clienţilor mei.”

Pentru a-ţi da seama de eficienţa acestui sport, trebuie să ştii ca pe timpul unei sedinţe de o oră, în funcţie şi de capacitatea de efort a fie­caruia, se pot „arde” pana la 1.200-1.300 de calorii, în contextul în care 45 de minute de aler­gare consumă în jur de 500 de calorii.

Mai mult decât atât, când joci squash, ritmul inimii creşte încă din primele minute pana la 80-85% din capacitatea maximă şi se menţine intreaga durată a meciului. Temperatura corpului poate creşte cu pâna la 20C în primele 40 de minute, după care creşterea este mult mai redusă.Într-o oră, o femeie poate elimina pana la 1 litru de lichid (sudoare), iar bărbaţii de două ori mai mult. Consumul de oxigen se ridică de la 2 la 3,5 l/min, timp în care se consumă energie între 10 şi 18 kcal/min.

Un sport în plină ascensiune, squash-ul a ajuns sa fie practicat în peste 188 de tari şi să facă parte dintre jocurile ce vor fi incluse la Jocurile Olimpice din 2016.

World Class Health Academy de la Grand Marriott vă pune la dispoziţie 3 terenuri de squash la standarde internaţionale. Profesioniştii nostri, îi pot ajuta pe începatori, intermediari sau pe jucatorii avansaţi să-şi îmbunatăţească jocul.

La World Class, pasionaţii de squash sunt la curent cu cele 10 porunci ale acestui sport.Voi sunteti?

1. LOVIŢI MINGEA CU PUTERE
2. ŢINTIŢI SPRE COLŢUL DIN SPATE
3. MENŢINEŢI MINGEA APROAPE DE PERETELE LATERAL
4. RECUPERAŢI MINGEA ÎN INTERIORUL ZONEI “T” (aceasta este exact în mijlocul terenului)
5. FIŢI MEREU CU OCHII PE MINGE
6. DETERMINAŢI ADVESARUL SĂ ALERGE
7. LOVIŢI CU VOLEU MINGEA DE CAT MAI MULTE ORI
8. INVĂŢAŢI SĂ VĂ PĂCĂLIŢI ADVERSARUL PRIN ÎNTARZIEREA LOVITURILOR
9. ALEGEŢI LOVITURI CÂT MAI SCURTE
10. SCHIMBAŢI RITMUL LOVITURILOR

Cu squash, faceţi valuri!

Bucuresti, 13.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.