14 aprilie, Sala Palatului
“Lacul lebedelor” este probabil cel mai cunoscut spectacol de balet din lume. Povestea de dragoste intre printul Sigfried si Odette este sfasietoare, care ne ajuta insa sa intelegem ca increderea intr-un real utopic ne poate face sa suferim foarte mult. Un basm cu un impact emotional deosebit, iubit de o lume intreaga.
Ambasada Federatiei Ruse si Agentia Vreau Bilet ofera insa acestui basm emotionant o si mai puternica semnificatie, prin intermediul unui show cu adevarat inedit: “Lacul lebedelor pe gheata”! Cei mai cunoscuti balerini pe gheata din lume, reprezentanti de onoare ai celebrei companii de balet de origine rusă ”The Saint – Petersburg State Ballet on Ice”, vor darui o reprezentatie de neegalat pe data de 14 aprilie la Sala Palatului din Bucuresti, “povestind” prin miscari gratioase basmul ce impresioneaza de fiecare data mii de oameni.
Pentru a oferi o experienta de neuitat, scena locatiei va fi transformata intr-un ring spectaculos realizat din mii de kilograme de gheata, un spatiu amenajat special pentru balerinii patinatori rusi ce vor oferi publicului un spectacol de cinci stele. Organizatorii sfatuiesc insa publicul sa lase manusile acasa, intrucat, in ciuda ghetii ce se va intinde pe intreaga scena, spectatorii vor fi intampinati intr-o atmosfera calda si confortabila, si nu geroasa, asa cum s-ar intampla in mod normal la un show de acest gen.
Va anuntam ca pretul biletelor pentru acest spectacol de basm sunt cuprinse intre 70 si 200 de Lei, fiind disponibile in reteaua Vreau Bilet (Unirea Shopping Center, et. 2), Pasajul Universitatii – agentia Trident Touring , la Sala Palatului si online pe www.vreaubilet.ro.
Informatii generale:
Konstantin Boyarski a fondat Baletul de Stat pe Gheata inca din 1967 si l-a instaurat cu o interpretare bazata pe „Spargatorul de Nuci”. La scurt timp, a combinat pentru prima data patinajul artistic cu baletul clasic rusesc, experiment ce a inregistrat un succes coplesitor in fata audientei critice de specialitate. Sarcina indelungata de a adapta figuri clasice, ridicari si salturi pentru gheata, a dat rezultat. Un gen nou, fantastic, s-a nascut sub forma baletului pe gheata. Muzica magnifica a lui Ceaikovsky si intriga din „Lacul Lebedelor” au fost predestinate sa fie transformate intr-o coregrafie pe gheata. Audienta este absorbita de o lume Atotputernica a esteticii si armoniei, in care balerinele plutesc fara greutate peste suprafata ghetii, cu miscari maiestuoase de lebada.
{mosloadposition user10}