Joi, 5 noiembrie, Televiziunea Română a organizat o reuniune pe marginea pregătirilor pentru concursul Eurovision 2010. Iniţiatoarea acestei acţiuni, Marina Almăşan – Socaciu, coordonator proiect Eurovision 2010, a dorit ca, înainte de a fi stabilite regulile selecţiei şi participării româneşti la concursul de anul viitor, să cunoască mai multe puncte de vedere de la persoane avizate.
Din acest motiv, la reuniune au fost invitaţi să participe oameni care, de-a lungul anilor, au fost implicaţi într-un fel sau altul în proiectul Eurovision. Peste 20 de persoane şi-au exprimat opiniile despre cum ar trebui organizat Eurovisionul de anul viitor: compozitori, regizori muzicali, regizori artistici, textieri, reprezentanţi ai caselor de producţie, jurnalişti din presa scrisa, radio, tv şi online.
Împreună, ei au discutat despre toate etapele pregătitoare ale participării româneşti la concursul Eurovision, pornind de la condiţiile de înscriere pentru preselecţie şi până la evoluţia pe scenă la faza internaţională.
În urma acestor sugestii şi în baza condiţiilor impuse de EBU, echipa Eurovision va întocmi regulamentul concursului naţional şi, astfel, va da startul unui proiect pe cât de amplu, pe atât de frumos, comentat şi urmărit: concursul Eurovision, ediţia 2010.
{mosloadposition user10}