Din 12 martie intră în emisie noi programe şi emisiuni de larg interes
TVR 3 – singurul post cu profil cultural a cărui grilă cuprinde şi producţii ale studiourilor teritoriale ale TVR aduce, în această primăvară, o largă paletă de noi programe.
Prima surpriză intră în emisie la TVR 3 din 12 martie , de la ora 7.00. Zilnic, de luni până vineri, pentru două ore, la TVR 3 intrăm în legătură cu românii de peste Prut urmărind programul Matinalii transmis în direct de la Chişinău din studiourile TVR Moldova.
Tot din 12 martie, de la ora 16.00, de luni până vineri, la TVR 3 aflăm cele mai importante informaţii din toate zonele ţării urmărind programul Regiunea în obiectiv – o nouă emisiune magazin cu ştiri şi evenimente la zi. Luni, informaţiile ne sunt aduse de TVR Cluj, marţi, de TVR Craiova, miercuri de TVR Iaşi, joi de TVR Timişoara iar vineri, de TVR Tg.Mureş.
Din 13 martie, în fiecare marţi, de la ora 15.00, în noul program Vieţi dăruite veţi cunoaşte oameni deosebiţi care au ales să ofere celor din jur: timp, învăţături, efort, creaţii. Cu alte cuvinte: o mare parte din ceea ce înseamnă vieţile lor. Aceştia sunt eroii emisiunii ”Vieţi dăruite” – un program pe care jurnaliştii de la TVR Cluj îl propun, în premieră, publicului TVR 3.
Şi pentru că este an Centenar, în fiecare sâmbătă, la TVR 3 urmăriţi două programe relevante: de la ora 10.00 – România 100. Iaşul în arcul timpului (despre contribuţia Moldovei la actele care au precedat actul de la 1 Decembrie 1918) şi de la ora 18.30 – România Centenară (o emisiune despre eroii şi situaţiile care au marcat unirea Banatului cu România).
Alte două noi programe intră în emisie la TVR 3 în 24 şi 25 martie, de la ora 17.30. Este vorba despre emisiunile bilunare Selfie (în care jurnaliştii de la TVR Timişoara ne aduc portrete inedite de creatori), respectiv Staţia România-Israel (ce marchează, prin interviuiri şi reportaje, împlinirea a 70 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări).
Ca şi până acum, emisiunea Cult@rt este difuzată zilnic, de luni până vineri de la ora 22.00, avându-l ca gazdă şi moderator pe Marius Constantinescu.
De la ora 23.00, în fiecare seară de luni, marţi şi miercuri – Concerte din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2017, joia – concertele Festivalului de Jazz de la Sibiu 2017 iar vinerea, intră în emisie noi spectacole de operă şi balet.
În fiecare weekend, de la ora 20.00, la TVR 3 avem sâmbăta film iar duminica teatru. Primele producţii cinematografice care vor intra în difuzare sunt semnate de Andrei Tarkovski: Solaris (în 24 martie), Oglinda (în 31 martie), Călăuza (7 aprilie), Andrei Rubliov (14 aprilie).
Şi tot din această primăvară, la TVR 3 revin cu noi sezoane emisiuni tradiţionale precum: Arte, carte şi capricii, Locuri, oameni şi comori, Regatul sălbatic, Remix, Poesis, Cap de afiş, Cântec şi poveste, programele informative Telejurnal Regional şi Telejurnal Moldova dar şi emisiuni de la posturile regionale: Dialoguri cu Andrei Marga, Legal 100%, Racord.