Documentare tematice, spectacole de circ, filme artistice și concerte de excepție, dar și ediții speciale ale unor emisiuni de divertisment, în care cuvintele de ordine sunt calitatea și bună dispoziție, se regăsesc în oferta TVR 2 pentru întreaga familie în zilele Sfintelor Sărbători de Paști.
Intrăm în atmosfera de Paște cu documentarul „Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu” (vineri, 22 aprilie, ora 21:10), în regia lui Nicolae Mărgineanu, narator: Maria Ploae. O incursiune în viața unuia dintre cei mai cunoscuți teologi și duhovnici ai secolului trecut. Și tot în Vinerea Mare, fanii „Câștigă România!” au parte de o surpriză. De Florii s-au împlinit 5 ani de la debutul concursului de cultură generală care ne învață despre România. Cele peste 500 de ediții în care am descoperit atât de multe lucruri despre țara noastră sunt aniversate în această săptămână cu cinci ediții „Câștigă România!”. Astfel și vineri, de la ora 20:00, ne vom întâlni cu Virgil Ianțu.
Sâmbata, 23 aprilie, de la ora 8:00, documentarul „Aceasta este calea” ne poartă în orașul cel mai vechi din lume, care este, până în zilele noastre, un simbol al perenităţii unei lumi ce a fost adeseori pustiită de zarva oamenilor sau de contorsionate mişcări telurice. Undeva la capatul drumului, într-un cătun numit Betfaghe, Iisus avea să încalece smerit pe asin, pentru a intra triumfal spre templu, în ultima duminică a misiunii sale pământeşti. Biblia consemnează că în acest răstimp Iisus din Nazaret nu a locuit în Ierusalim. De dincolo de zidurile de apărare, Iisus propovăduia şi mai ales profeţea zilele ce urmau să vină peste cetate şi locuitorii ei.
„Ce așteptăm? Așteptăm Învierea”, spune prof. univ. dr. Vasile Gavrilă, invitatul Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun cu un campion”, sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 10:00. Slujitor la Biserica Sfântul Nicolae Ghica – Paraclis Universitar din Bucureşti şi profesor de teologie, părintele Gavrilă foloseşte puterea exemplului personal, atât la şcoala „Sfinţii Trei Ierarhi”, pe care a înfiinţat-o, cât şi la Paraclisul Universitar, unde este paroh.
De la ora 12:30, echipa „Cap compas” a pregătit: „Temelii pentru Ierusalim”. În fata Cetăţii Ierusalimului ne punem întrebarea „Pe unde o fi pășit Iisus? Ierusalimul are o istorie proprie care nu este altceva decât o istorie a lumii întregi. Este un oraș sfânt, este locul lui Dumnezeu, cetate a păcii, singurul oraș al lumii, pământesc și, în același timp, ceresc.
Ediția specială „Femei de 10, Bărbaţi de 10”, de la ora 15:00, ne întâmpină cu folclor şi obiceiuri de Paşte. În colaborare cu Primăria Municipiului Suceava, platoul emisiunii Marinei Almăşan se transformă în „uliţa satului” iar Mihaela Bârsan, iniţiatorul caravanei “10 pentru folclor”, va prezenta meştesugarii şi artiştii locului, dar şi o expoziţie culinară în care invitaţii, veniţi din toate zonele ţării, vor arăta ce se pune pe masa de Paşte. Invitaţi speciali vor fi: Gheorghe Turda, Ştefania Rareş, Nicolae Furdui Iancu şi fiul său, Tudor. Vor fi şi oaspeţi de peste hotare, care, în costume populare, vor cânta melodii din folclorul românesc. Printre aceştia, Fang Shuang.
Ce credeti că face Iepurașul chiar în ziua de Înviere? Îndrăgitul personaj al Sfintelor Sărbători de Paști a ajuns la Circul Metropolitan din București și acolo, împreună cu unii dintre cei mai buni artiști, a pregătit spectacolul „Legenda Iepurașului”. Duminică, 24 aprilie, de la ora 11:00, cei mai mici telespectatori sunt invitați să urmărească o povesteste cu numere inedite de acrobație și gimnastică, comedie și momente bufe. Regia, scenografia și muzica sunt semnate de Adrian Daminescu.
Ediţie specială și la „Sănătate cu de toate” (ora 12:00), sub genericul „Împreună de Paşte”. Vom merge la Runcu, unde vom găti și vom cânta împreună cu unul dintre cei mai vestiți lăutari ai Gorjului, purtătorul unui nume cu renume, Constantin Lătărețu.
„Ce ne aduce Iepuraşul” sunt pregătiți să ne spună Corina Dănilă şi Dragoş Huluba, în ediţia specială „Gala umorului”, difuzată duminică, 24 aprilie, de la ora 13:00. Râsul poate fi cel mai bun medicament alături de îndrăgiţii actori Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Tamara Buciuceanu, Horaţiu Mălăele, Dorel Vişan, Coca Bloos şi Dem Radulescu.
Nu vor lipsi momentele „de sezon” – „Cum dai mielul?” (1994), „A venit Iepuraşul” (1997) – şi nici momente de colecţie precum „Cină la Tusalema” (2002). Ediţia de Paşte va conţine momente de umor „la zi”, „La bufetul Parlamentului”, o adaptare tv de Eugen Dumitru după „Împărţeala” de Constantin Pavel, în interpretarea actorilor Dragoş Huluba şi Marius Rizea şi „Pe cont propriu” cu Dorel Vişan, Dragoş Huluba şi Corina Dănilă.
De Paști, la TVR 2, de la ora 15.00, Paul Surugiu-Fuego propune un super concert. Este vorba despre spectacolul „Iubirea înflorește primăvara”, susținut la Chișinău, un eveniment de marcă cu folclor autentic, energie pozitivă și momente de referință. Paul Surugiu-Fuego va fi acompaniat de Orchestra Fraților Advahov, celebri pe ambele maluri de Prut și reprezentanți ai Moldovei la Eurovision. Invitați speciali vor fi artiști din Basarabia – Adriana Ochişanu, Surorile Oşoianu, Olga Ciolacu și maestrul Eugen Doga.
Filme artistice în programul de sărbătoare. Sâmbătă, 23 aprilie, în așteptarea Învierii, puteți urmări, de la ora 20:10, „Cele zece porunci” (THE TEN COMMANDMENTS – SUA, 2006, partea I). Speriat de profeţia că un copil va deveni Prinţul Egiptului, faraonul îi ucide pe toţi nou-născuţii de parte masculină. Dar fiul unui sclav evreu, Moise, este salvat şi crescut în casa regală ca un prinţ adevărat. Aflând care este originea sa şi inspirat de un mesaj de la Dumnezeu, Moise începe lupta disperată e eliberării poporului său din robia Egiptului. Regia este semnată de Robert Dornhelm. În distribuție: Dougray Scott, Omar Sharif și Naveen Andrews.
Duminică, 24 aprilie, de la ora 20:10, telespectatorii TVR 2 se pot delecta cu aventurile pistolarilor Cat Stevens şi Hutch Bessy, în westernul „Aur şi circ” (LA COLLINA DEGLI STIVALI-Italia, 1969), regia: Giuseppe Colizzi, cu: Terence Hill, Bud Spencer, Victor Buono. Cat Stevens şi Hutch Bessy îşi unesc din nou forţele împotriva răufăcătorilor, cu ajutorul unei trupe de circari ambulanţi. De data aceasta, lupta se dă împotriva primarului corupt al unui orăşel, care angajase o bandă de gangsteri să terorizeze localnicii, bănuind că terenurile lor conţin zăcăminte de aur.