Antonio Passarelli, detronat din funcţia de chef!
În luna iulie, Tv Paprika vă propune o nouă emisiune culinară plină de savoare. Emisiunea este o producţie locală, toate filmarile fiind făcute în diferite regiuni ale Romaniei.
Tv Paprika îl aduce din nou în prim-plan pe carismaticul şi îndrăgitul Antonio Passarelli, care ne va împărtăşi secrete şi reţete în noua producţie locală „Rețete din bucătăria bunicii cu Antonio Passarelli” ce va avea premiera pe 18 iulie de la ora 16:00. În fiecare episod se prepară 2 rețete: una dulce și una sărată.
Emisiunea va fi difuzată în fiecare sâmbată şi duminică de la ora 16:00.
Antonio a mers şi a fost “ajutor de bucătar”, dar bunicuţele noastre au gătit reţete tradiţionale pe care le ştiu de la străbunele lor. Astfel, vor fi prezentate pe lângă reţetele străvechi româneşti, reţete sârbeşti, săseşti sau ungureşti.
Pe Antonio Passarelli îl cunoaştem ca un om plin de umor şi de voie-bună. Cum se va descurca şi cum va găti împreună cu partenerele sale, bunicile, veţi afla numai urmărind la Tv Paprika pe parcursul celor 10 episoade, noua producţie locală.
Rețete din bucătăria bunicii cu Antonio Passarelli (10x30min) – Producţie locală
Premiera: 18 iulie, 16:00
Ideea principală a emisiunii este aceea de a crea atmosfera familiară, caldă, cu mirosul prăjiturii de casă din bucătărie, care ne duce cu gândul la weekendurile petrecute la bunici.
Prezentatorul nostru, Antonio Passarelli va călători prin țară și va vizita diferite locații care păstrează și în ziua de azi tradiții în gastronomie. Pe lângă prăjiturile tradiționale din bucătăria românească, le vom cunoaște şi pe cele ale regiunilor din țară sau chiar ale altor naționalități, care au influențat bucătăria noastră.
Oaspeții emisiunii sunt bunicile, care păstrează și în ziua de azi tradițiile și chiar consideră a fi o misiune pentru ele de a da mai departe cunoștințele pe care și ele le-au învățat de la bunica sau străbunica.
Rolul prezentatorului va fi de ”ajutor-bucătar” lângă bunici. Antonio Passarelli, ne invită să aflăm povestea prăjiturilor, tehnici şi practici din bucătărie.
În fiecare episod se prepară 2 rețete, una dulce și una sărată. Rețetele au povestea lor, sunt tradiționale pentru fiecare regiune în parte, sunt vechi, transmise din generaţie în generaţie, sunt preferatele familiei, se pregătesc la nunți şi diferite ocazii sau folosesc ingrediente din propria grădină.