Cea de-a XII-a ediţie a tIMOn, Târgul Imobiliar Naţional, se va desfăşura în perioada 26-29 martie 2009 sub sloganul “Piaţa imobiliare revine!”, evenimentul reprezentând un adevărat “moment al adevărului” pentru industria imobiliară din România. Sub cupola tradiţională de la World Trade Center Bucureşti, 40 de companii imobiliare îşi vor prezenta noua ofertă, adaptată la actualele cerinţe ale consumatorilor.
Organizat în perioada optimă pentru achiziţiile imobiliare, tIMOn, Târgul Imobiliar Naţional, demonstrează că nevoia de locuinţe a românilor poate fi satisfacută în continuare de către dezvoltatorii imobiliari din România. Într-un moment în care sita a cernut multe dintre proiectele imobiliare fantomă, la tIMOn vor fi prezenţi principalii jucători din piaţa imobiliară, aceştia urmând a prezenta, după tatonarea realizată la primele târguri imobiliare ale anului, oferte dimensionate la noile cerinţe ale pieţei. Astfel, la tIMOn se va lansa în premieră ansamblul rezidenţial RedHouse, un proiect de apartamente în Bucureşti (Rahova) cu preţuri începând de la 30.000 de euro (TVA inclus). Un alt segment important atins de noile oferte imobiliare va fi un imobil de lux situat în zona 1 Mai, dezvoltatorul urmând a promova proiectul în premieră în cadrul unui târg imobiliar. Noutăţile tIMOn nu se opresc aici, expozanţii urmând a oferi în premieră alte 4 proiecte finalizate în zonele semicentrale ale capitalei, iar ca minime de preţuri la garsoniere în Bucureşti regăsim alte câteva proiecte cu preţuri între 30.000 şi 40.000 de euro.
Într-un moment în care lunile ianuarie şi februarie au reprezentat momente de studiere ale pieţei şi ale cerinţei consumatorilor, majoritatea dezvoltatorilor vor prezenta, în medie, produse cu 35% mai ieftine decât cele expuse la sfârşitul anului 2008.
“Ne aflăm într-un moment în care dezvoltatorii imobiliari continuă să răspundă nevoilor imobiliare ale românilor. tIMOn reprezintă locul în care oferta se va întâlni cu cererea, indiferent dacă vorbim de locuinţe ieftine, de locuinţe de vacanţă sau de locuinţe de lux. Locuinţele cu preţuri sub 50.000 de euro vor reprezenta o ţintă pentru cei care au acumulat economii şi doresc să profite de pe urma blocajului imobiliar. La actualele preţuri cu care se vor prezenta dezvoltatorii la tIMOn, apartamentele noi vor deveni şi mai atractive, fiind mult mai accesibile decât apartamentele vechi şi ca preţ total, nu numai din punct de vedere al raportului preţ/mp construit”, a declarat Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn, Târgul Imobiliar Naţional.
Lipsa soluţiilor de finanţare oferite de către instituţiile bancare va fi acoperită de o multitudine de credite şi soluţii de leasing imobiliar oferite direct de către dezvoltatorii imobiliari, aceştia oferind astfel posibilitatea unor achiziţii accesibile. Ofertele de preţuri reduse ale dezvoltatorilor imobiliari, precum şi soluţiile proprii de finanţare oferite de către aceştia conferă şansa unei relansări a pieţei imobiliare din România.
Expoziţia tIMOn din martie rămâne un punct de referinţă pentru piaţa imobiliară din România, spaţiul expoziţional fiind ocupat în proporţie de 90%, iar bugetul evenimentului depăşind 100.000 de euro, fiind cel mai mare buget alocat unei expoziţii imobiliare în primul semestru al anului 2009. Personajul central al campaniei de promovare va fi un personaj care îl va reprezenta pe Superman, acesta transmiţând mesajul general sub care se va desfăşura evenimentul : “Piaţa imobiliară revine!”
{mosloadposition user10}