Pe 27 și 28 mai, la Timișoara, începe Linked Culture 2021 – conferința de management și marketing cultural. Peste 40 de actori din lumea culturală și artistică vor discuta despre cum putem reconstrui sectorul cultural din România și cum va arăta drumul până în 2023, când Timișoara va purta titlul de Capitală Europeană a Culturii.
Cea de-a V-a ediție a conferinței va avea loc la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș și va fi transmisă LIVE pe pagina de Facebook BMagency și pe cea a Consiliului Județean Timiș.
Toată conferința se va desfășura în jurul subiectului arzător care e Capitala Culturală Europeană. Pentru prima oară, toți cei 4 piloni de bază se vor întâlni pe un teren neutru, al conferinței, unde vor discuta și semna acorduri pentru a-și uni cu adevărat forțele pentru 2023: mediul privat (antreprenorii și operatorii culturali), mediul universitar, mediul instituțional cultural și administrația publică (locală și națională).
Printre invitații acestei ediții se numără: Alin Nica (Președinte Consiliul Județean Timiș), Ada Lupu-Hausvater (Manager, Teatrul Național Timișoara), Alex Trăilă (Director Executiv Alianța Producătorilor de Film din România), Alexandra-Maria Rigler (Director Centrul de Proiecte Primăria Timișoara, Arhitect), Codruța Vulcu (Fondatoare Artmania Festival), Diana Marincu (Director Artistic Art Encounters), Edmond Lenarth (Booking Manager Electric Castle), Guido Janssens (Fondator Emagic), Ionuț Sociu (Jurnalist cultural Scena 9), Iulia Popovici (Secretar de stat în Ministerul Culturii), Lucian Vărșăndan (Manager, Teatrul German de Stat), Otilia Ghițescu (Fondatoare Știri de Timișoara, Jurnalist), Marius Chivu (Scriitor), Ruben Lațcău (Viceprimar, Primăria Timișoara), Tiberiu Dănețiu (Director Marketing Auchan Retail România), Tudor Giurgiu (Regizor, Producător), alte autorități locale și centrale și reprezentanți ai mediului universitar.
Conferința Linked Culture 2021 se va desfășura în sesiuni de prezentări și dezbateri, după următorul program:
Ziua 1, 27 mai
09:00 Timișoara 2023: Cum arată? Secțiune specială de discuții între autoritățile locale și centrale despre viitorul programului cultural TM2023
11:00 – 12:30 Instituții culturale publice din Timișoara
13:30 Timișoara 2023: Cum se finanțează?
15:00 Entertainment now: ce facem mai departe cu evenimentele mari și cu antreprenorii în cultură?
Ziua 2, 28 mai
09:30 Infrastructura spațiilor culturale. Studiu de caz: Timișoara
11:15 Situația și statutul artistului independent: Programe sustenabile și pe termen lung de sprijinire a sectorului creativ
13:30 Jurnalism cultural
15:00 Adio, cinema!
Participarea este gratuită și nu necesită înscriere în prealabil. Mai multe informații despre conferință pot fi găsite în evenimentul de pe Facebook: Linked Culture 2021 – Management și Marketing cultural
Linked Culture este o adunare între oameni creativi și întreprinzători pentru toți cei interesați de dezvoltarea sectorului cultural din România.
Linked Culture 2021 este organizat de BMagency și Consiliul Județean Timiș, cu participarea Muzeului Satului Bănățean și Muzeului Banatului, în colaborare cu agenția Profil.
Producător: Bogdan Cotîrță
Parteneri: Auchan România, Hella
Partener de ospitalitate: Cramele Recaș
Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, Cațavencii, IQads, Spotmedia, WeInvent, IQads, The Institute, Liternet, Observator Cultural, Iqool, SMARK.