Basarabeanul Alex Mațaev, cel care a provocat un adevărat tremur în rândul populației feminine din România, mai ales după ce a ajuns în finala X Factor, intră în pielea unui alt mare cuceritor in aceasta seara, de la ora 20.30, în premiera noului sezon “Te cunosc de undeva!”. Alex va fi Elvis Presley și va interpreta cum știe el mai bine hitul acestuia, „You Are Always On My Mind”. Pentru acest rol a renunțat, după șase ani, la barbă. “Nu-mi amintesc cum arăt fără barbă. Probabil că o să arăt ca un copil”, ne-a spus el, amuzat, cu câteva zile înainte de transformare.
„Mă bucur că ai cântat această piesă cu ochii deschiși, pentru că la repetiții n-am reușit nicicum, nici cu capul la perete, nici cu capul în jos, nici cu capul în zăpadă să te conving să o cânți cu ochii deschiși”, a spus Monica Anghel, cea care se ocupă de pregătirea vocală a concurenților, după ce Alex a interpretat piesa lui Elvis.
“Elvis a fost un personaj foarte complicat și multă lume a încercat să-l imite. Eu am înțeles de la Monica Anghel că trebuie să fiu ca Elvis mai tânar, dar de la actorie, că trebuie să fiu mai profund. Poate asta m-a debusolat puțin în realizarea personajului. Dar mi se pare că a ieșit bine”, mai spune Mațaev.
Cât de apreciat a fost Alex Mațaev în postura lui Elvis Presley, aflați în această seară, de la ora 20.30, în premiera noului sezon “Te cunosc de undeva!”, numai la Antena 1.