Sambata, 27 septembrie, in platoul “9409 Romantica”, Ema Pendiuc a avut placerea si incantarea de a o avea alaturi pe actrita Maia Morgenstern. Celebra artista a sustinut demersul echipei Romantica de a-i promova pe cei mai valorosi romani.
Invitatul de la care toti telespectatorii au putut invata o lectie de viata a fost Eduard Popa, un brasovean de 37 de ani care a construit primul avion ultrausor romanesc. in urma cu cativa ani, a refuzat o oferta de job de la NASA, preferand sa ramana in Romania si sa-si puna in practica propriile idei. in prezent lucreaza la proiectarea primului elicopter 100% romanesc. Maia Morgestern a fost impresionata de abnegatia si daruirea cu care invitatul nostru si-a urmat visul din copilarie: acela de a construi propriile avioane. L-a comparat cu Don Quijote si a declarat ca exemplul lui ne face sa "ne molipsim de incrancenare, de speranta, de taria de a ne urma un vis, oricare ar fi acela". Maia Morgenstern a dezvaluit si faptul ca sacrificiile nu sunt percepute ca piedici atunci cand iti place ceea ce faci si cand iti doresti sa fii bun in domeniul pe care ti-l alegi.
De asemena, actrita a marturisit ca este foarte greu sa pastrezi echilibrul intre familie si profesie, atunci cand te daruiesti pasiunii in care crezi. intrebata cum isi impaca rolurile de pe scena cu cele din familie, a declarat: "(Rolurile)Sunt de cele mai multe ori in conflict…cei din familie se plang uneori, dar n-am incotro, asta am ales sa fac…pe de alta parte, invat foarte multe de la cei dragi…". Maia a declarat ca si sotul sau este un om ocupat, fiind medic de meserie, petrece mult timp la spital, uneori il intelege, alteori si-ar dori sa stea mai mult acasa, dar accepta faptul ca asemenea ei, s-a dedicat unei cauze nobile in care crede cu adevarat.
Echipa de la “9409-Romantica” isi propune sa scoata la iveala si sa promoveze adevaratele valori din Romania, oamenii simpli, fara notorietate, dar care in comunitatea lor sunt oameni harnici, seriosi, care fac lucruri exceptionale, care ating performate uluitoare si care merita pe deplin sa devina modele demne de urmat pentru orice roman.
in fiecare weekend la Romantica, Ema Pendiuc va realiza un talk show in care telespectatorii vor regasi teme de discutie legate de aspectele vietii lor de zi cu zi, de problemele cu care si ei s-au confruntat la un moment dat sau s-ar putea confrunta in viitor, dar si solutii la aceste probleme, pe care le-au gasit oamenii obilsnuiti si vedetele cand au trecut prin situatii dificile.
{mosloadposition user10}