la meciurile Stelei
Dan Negru şi echipa de producţie de la supershow-ul Antenei 1, Next Star, a pregătit pentru a doua seară de Crăciun o ediţie cu totul specială. Protagonişti vor fi toţi concurenţii care s-au luptat pe parcursul întregului sezon pentru premiul de 20 000 de euro şi titlul de „Cel mai talentat”, dar care vor avea invitaţi speciali alţi copii, mai puţini norocoşi, care au nevoie de ajutor. Muzică, dans şi invitaţi speciali sunt ingredientele acestei seri speciale la Antena 1: alături de cei mici, au venit în platou pentru a aduce zâmbetul pe chipul celor care au de înfruntat mari necazuri antrenorul echipei de fotbal Steaua, Laurenţiu Reghecampf, Mihai Gâdea, dar şi Andreea Răducan.
Omar, câştigătorul primului sezon, împreună cu Francesca Nicolescu şi Elena Hasna susţin cazul lui Mihai, care la 35 de ani are grijă de 60 de copii de la un orfelinat din Râmnicu Vâlcea. Mihai a crescut într-o casă de copii şi era frecvent obligat să cerşească, până când o profesoară l-a salvat, luându-l la ea acasă. A avut grijă de el de la vârsta de şapte ani, l-a educat, l-a învăţat să citească, să mănânce şi să vorbească. Povestea vieţii lui şi traumele din copilărie l-au determinat să-i ajute pe copiii aflaţi în situaţia în care a fost şi el.
Laurenţiu Reghecampf, impresionat de povestea lui Mihai şi a celor 60 de copii de care are grijă, a venit în platoul show-ului şi le-a oferit prichindeilor abonamente gratuite la meciurile Stelei pe toată perioada în care el va fi antrenor al echipei din Ghencea. De asemenea, Reghecampf le-a oferit o sumă consistentă de bani pentru achiziţionarea unor calculatoare.
Întregul moment va putea fi urmărit la „Next Star”, în ediţia magică din a doua zi de Crăciun, ediţie ce va începe joi la ora 20:30, pe Antena 1. Tot atunci, telespectatorii vor putea vedea ce reacţii au avut cei 60 de copii, aflati în platoul emisiunii, atunci când au primit cadourile.