Publicat de Editura Trei, romanul de debut al lui Leo Vardiashvili, La marginea unui codru nesfârșit, a primit aprecieri de la publicații importante de pe ambele maluri ale Atlanticului. Plecat din Georgia el însuși la vârsta de 12 ani și refugiat la Londra, Leo Vardiashvili scrie – în limba engleză – o epopee georgiană despre familie, sacrificiu și exil, precum și despre o anumită cruzime a istoriei (sau ironie a geografiei?), care a plasat Georgia în calea tuturor invadatorilor.
Publicația The Observer scria despre La marginea unui codru nesfârșit că este un roman „tulburător și adesea dureros de comic” – observație cât se poate de justă, pentru că scriitorul geogian contrabalansează cu un umor robust, irezistibil, momentele de emoție intensă ale narațiunii.
Leo Vardiashvili își concepe cartea într-un mod foarte interesant, urmărind mai multe planuri și jonglând abil cu ele. Acțiunea conduce cititorii din Tbilisi, Georgia, în Londra și înapoi. Saba Sulidze-Donauri și Sandro, fratele lui, au părăsit Georgia în 1992, împreună cu tatăl lor, Irakli. După prăbușirea URSS și câștigarea independenței, Georgia e sfâșiată de războiul intern. Această realitate de coșmar au încercat să lase în urmă Irakli și cei doi fii ai săi, de 8 și 10 ani, chiar dacă salvarea lor a însemnat condamnarea lui Eka, mama băieților. Ani la rând, Irakli s-a împărțit între câteva rânduri de slujbe, între nădejde și disperarea de a nu putea să o aducă pe Eka alături de ei. Chiar și după moartea soției, Irakli este neîmpăcat și o suferință ascunsă pare să-l cheme acasă. După întoarcerea la Tbilisi, Irakli ține legătura cu fiii lui preț de încă vreo două luni, apoi dispare fără urmă. Primul care pleacă pe urmele lui este fiul cel mare, Sandro, care-i spune lui Saba într-un email că e pe urmele tatălui lor. Doar că în scurt timpdispare și Sandro, iar lui Saba nu-i rămâne nicio alternativă în afară de a lua drumul înapoi către casă, către patria piedută a copilăriei.
Mintea „fuge de o întunecime căreia i-au crescut dinți”
Pe urmele fratelui său, Saba trebuie să urmeze indiciile lăsate de acesta, exact ca în jocurile din copilărie. Adevărul nu poate fi spus deschis. Familia este căutată de poliție, astfel încât fiecare indiciu este dificil de descifrat și poate fi înțeles doar de Saba. Mesaje criptice la radio, pagini din manuscrisul nepublicat al tatălui lor, răspândite prin Tbilisi și graffiti cu mesaje din Shakespeare, Charles Bukowski și Hänsel și Gretel (care dă și titlul romanului) ghidează căutările tânărului. Saba ajunge în Tbilisi după inundații apocaliptice, în urma cărora animalele sălbatice au scăpat în oraș. Urmând fiecare indiciu al lui Sandro, Saba este ghidat către o amintire tulburătoare din copilărie, reprimată în deceniile de exil. Mintea „fuge de o întunecime căreia i-au crescut dinți”, dar trecutul trebuie confruntat, pentru ca viitorul să existe. „Fiarele” gândurilor se intersectează cu cele din oraș, iar Saba are de înfruntat atât primejdii care vin din interiorul său, cât și unele exterioare, dintr-o Georgie care încă suferă cumplit de pe urma trecutului sovietic, dar și a conflictelor armate cu rușii.
Narațiunea capătă tente de realism magic când în călătoria inițiatică a protagonistului apar personaje dragi din viața sa, trecute în lumea cealaltă și de la care nu a reușit să-și ia rămas bun așa cum trebuie. La Londra, Saba pare că s-a aflat în exil, nu doar față de țara sa, ci și de sine însuși. Dar întoarcerea acasă, cu ambele semnificații, nu e lipsită de primejdii.
„Cel mai rău dușman e cel care nu vrea nimic de la tine”
Țară care a făcut parte din fostul bloc sovietic, cu independeța cucerită în 1991, Georgia a trebuit, de-a lungul istoriei și până azi, să dovedească o reziliență remarcabilă pentru a rezista în fața invadatorilor. „Un loc-cheie, strategic pentru mulți împărați psihopați, Imperiul Otoman, Imperiul Bizantin, imperiul Rus – toate și-au tăiat drum prin Georgia”. Statuia uriașă a Mamei Georgiei, care străjuiește Tbilisi cu sabia în mână este o mărturie a dârzeniei spriritului georgian. Ei știu exact că pentru existența națiunii e necesar un preț de sânge, „fiecare familie trebuie să lase în urmă un bărbat apt de luptă”. În romanul său de debut, La marginea unui codru nesfârșit, Leo Vardiashvili surprinde atât Georgia modernă, cât și cea străveche, o civilizație greu încercată, dar care nu s-a dat bătută niciodată.
„Se spune că nu te mai poți întoarce niciodată acasă. Dar dacă poți? Dacă ar trebui? Dacă, indiferent de ceea ce faci cu viața ta, cumva ajungi mereu în locul din care n-ai vrut să pleci?” Călătoria prin patria natală pe urmele familiei pierdute devine o călătorie primejdioasă, dar absolut necesară către sine însuși, un proces de confruntare interioară și de vindecare a traumelor similar cu o întoarcere plurivalentă către acasă.
