Din 1 septembrie, la JimJam micii telespectatori au parte de două noutăți în grila TV: episodul special „Timmy Time – Salvarea de pe malul mării” și o nouă serie din „Pompierul Sam” – a noua. În cadrul celor două producții animate pline de culoare, lecții educative și despre prietenie, cei mici vor sta alături de personaje simpatice, non-violente, care îmbină distracția cu învățarea.
Descoperiți mai jos ce recomandă cele două povești colorate tuturor preșcolarilor care urmăresc JimJam:
· „Timmy Time – Salvarea de pe malul mării”, pe 1 și 29 septembrie, de la orele 11:30 și 18:05.
Serialul „Timmy Time” este creat special pentru fete, băieți și animale de companie între 2 și 5 ani. În scenariu, mielul Timmy și prietenii lui (rățoiul Yabba, porcușorul Paxton, pisicuța Mittens, cățelușul Ruffy, ariciul Apricot, țapul Kid, vulpoiul Finlay și bursucul Stripey) învață în fiecare zi ceva nou despre lumea din jur. În acest episod special, Timmy și prietenii lui merg la mare pentru prima dată. Au pus tot ce trebuie în bagaj – pălării și cremă de soare, găletușe și mingi, plase de pescuit și gustări… dar și un musafir nepotftit (omida Bumpy). Odată ajunși, începe distracția: adună scoici, construiesc castele de nisip și caută crabi printre pietre. Iar când ursulețul și omida se pierd în larg, Timmy trebuie să le sară în ajutor, într-o bărcuță.
· „Pompierul Sam”, sezonul 9, 2 episoade, din 1 septembrie, zilnic, de la orele 07:40 și 12:40.
În noile episoade, micii telespectatori învață de la personaje simpatice ce înseamnă munca în echipă. Când sună alarma, Pompierul Sam și echipa sunt gata să răspundă chemării, pe apă sau pe uscat. Sam și colegii pornesc spre locul incendiului în Jupiter, Neptun și elicopterul Wallaby One, pentru a se asigura că toată lumea este în siguranță. Fie că este vorba despre stingerea incendiilor, despre salvarea cuiva de pe munte sau despre rezolvarea unor situații dificile, Pompierul Sam e mereu la datorie!