Încă de când ești mic, dacă îți place un lucru, ai reflexul să pui inimioare pe el. În copilărie acopereai tot ce îți plăcea cu inimioare, în adolescență ai dat love pe rețelele de socializare, iar când ai mai crescut, ai început să creezi inimioare din mâini în fiecare moment care te umplea de bucurie. Pentru cei care pun suflet în orice, La Festa a lansat biscuiții Cuore, iar FCB Bucharest le-a spus povestea într-un nou spot TV.
„Să fii în topul preferințelor consumatoarelor și, pentru mulți ani, leader de piață, nu poate fi decât o bucurie care trebuie împărtășită cu toată inima. A fost natural să ne gândim și să creăm un produs în care să ne regăsim atât noi, cât și consumatorii. La Festa Cuore este un produs inspirat atât de colegele noastre care lucrează cu pasiune pentru brandul La Festa, cât şi de către consumatoarele La Festa care trăiesc zilnic emoţiile cu toată inima. Alături de o ceaşcă de cappuccino, ciocolată caldă sau 3 în 1 La Festa, biscuiţii Cuore întregesc experiența momentelor trăite din inimă,” spune Mihaela Greluș, Director Marketing La Festa.
Spotul creat de FCB Bucharest pentru biscuiții La Festa Cuore aduce în primplan o tânără care, încă din copilărie, punea inimă în tot și pe tot ce iubea. De la desenele cu cei dragi la cățelul de care era atașată atât de mult și până la concertul formației preferate. Pentru ca, mai târziu, să împartă inimioare și biscuiții Cuore în cele mai fericite momente.
Spotul marchează astfel lansarea unei noi și mult așteptate categorii de produse – biscuiții La Festa, completând portofoliul brandului ce conține specialități de cafea și ciocolată caldă. Biscuiții Cuore conțin 8 cereale și cafea, lapte și stafide, merișoare sau ciocolată. Fiind o categorie atât de variată, biscuiții acoperă foarte multe nevoi de consum, putând fi savurați în orice moment în care vrei un plus de energie.
Echipe participante la proiect:
FCB Bucharest: Sorina Borcescu – Client Service Director, Delia Soare – Group Account Director, Alina Stanciu – Senior Account Manager, Ștefania Dinu – Account Executive, Alecsandra Roman – Head of Strategy, Claudiu Dobriță – Creative Director, Irina Tănase – Copywriter, Irina Giuglea – Art Director
dSTUDIO: Ducu Ion – Productie
La Festa: Mihaela Greluş – Director Marketing, Andreea Lupu – Brand Manager, Irina Prisnel – Junior Brand Manager