recunoaste ca s-a temut de nenumarate ori sa nu ramana doar amanta lui Petre Roman
Silvia Chifiriuc, soţia lui Petre Roman, este o prezenţă discretă în viaţa publică din România. Sâmbătă, de la ora 13.00, într-un interviu în exclusivitate acordat emisiunii “Dincolo de aparente”, de la Antena Stars, cântăreaţa face mărturisiri surprinzătoare despre viaţa alături de politician.
Actuala doamnă Roman îi spune Florentinei Fântânaru, gazda emisiunii, cum a decurs prima întâlnire cu Petre Roman: “Noi ne-am cunoscut într-un mod foarte special, în aeroportul din Milano. Ne-am salutat în trecere, dar în timpul zborului am avut o discuţie mai mult decât plăcută. Câteva zile după asta m-a tot sunat prieteneşte să mă întrebe ce mai fac, dacă am ajuns acasă cu bine”. Silvia ştia la momentul acela că politicianul era însurat cu Mioara Roman şi l-a întrebat pe acesta de nenumărate ori: “eşti un bărbat însurat, de ce mă cauţi?” De altfel, în această perioadă, ea s-a gândit de nenumărate ori că poate rămâne doar la stadiul de amantă. “Niciodată nu am discutat despre divorţ – sau dacă el să divorţeze pentru mine – niciodată, repet niciodată, nu am discutat cu el despre asta. Nu mă interesa pentru că îl iubeaam şi îmi doream ca el să-mi redea libertatea de care aveam nevoie ca să gândesc limpede. Eu eram la momentul întâlnirii cu Petre într-o relaţie de 11 ani care s-a terminat neaşteptat de neplăcut. În ultimii patru-cinci ani ai relaţiei am suferit foarte mult”. Dar ori de câte ori se simţea nesigură în relaţia lor, cântăreaţa îşi reamintea cuvintele pe care Petre Roman i le-a spus chiar de la primele lor întâlniri. ”Indiferent cum va evolua relaţia noastră şi dacă lucrurile dintre noi vor ajunge la punctul acela în care o să fim împreună, să ţii minte ce-ţi spun eu acum: se va vorbi foarte şi vei fi ţinta multor subiecte de discuţie, dar să ai încredere că cel mai important lucru este ce cred eu despre tine”.
Cum a fost Silvia Chifiriuc primită în familia lui Petre Roman, dar şi cum a reacţionat tatăl ei atunci când a aflat că fiica sa se întâlnea cu politicianul, telespectatorii vor afla sâmbătă, de la ora 13.00, la emisiunea Antenei Stars “Dincolo de aparenţe”.